2.9 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiovean din SUA: „Hoția este jobul preferat în România!“

Craiovean din SUA: „Hoția este jobul preferat în România!“

Un român stabilit în SUA se plânge de „performanțele“ polițiștilor craioveni, care nu au reușit să-i găsească un Porsche Cayenne care ar fi fost furat în urmă cu câțiva ani. În plus, luna aceasta, hoții au furat oglinzile și grilele de la două mașini scumpe lăsate soției în Craiova, iar oamenii legii i-ar fi sugerat femeii să caute piesele pe… OLX.

Un cititor GdS care lucrează în Statele Unite a sesizat faptul că, în ultima perioadă, furturile de componente de pe mașinile scumpe s-au înmulțit în Craiova, printre „victime“ numărându-se și două mașini ale soției sale. Cititorul GdS susține că polițiștii craioveni nu-și fac datoria pentru a descuraja atât furturile de mașini, cât și pe cele de componente auto. „Se pare că în Craiova, în special în cartierul Rovine, hoții de oglinzi și grile s-au înmulțit. M-am săturat ca soția mea să tot dea declarații (două doar în ultima săptămână) și fără nici un rezultat. Aseară (12 iunie – n.r.), hoții mi-au furat oglinzile de la un Porsche Cayenne, iar acum trei zile grilele de la un BMW 740i, ambele fiind mașini personale. Plătesc sute și mii de dolari aiurea, iar hoții revin în forță de fiecare dată, pentru că poliția nu-și face datoria. Nu a venit nimeni să ia amprente, așa cum se făcea pe timpuri, doar i-au spus soției să caute pe OLX, că poate așa vom găsi hoții. Este o glumă sau ce anume vreți să facă o femeie gravidă în șapte luni și jumătate? Să găsească ea hoții și tot ea să-i și pedepsească?“, a spus bărbatul.

Supărat pe această situație, cititorul GdS și-a amintit că, acum câțiva ani, i-a fost furat alt Porsche Cayenne, iar polițiștii craioveni nu au reușit să găsească mașina. „Să nu vă mai zic că acum trei ani mi s-a furat un Porsche Cayenne S, iar tot eu, din USA, am reușit să descopăr că mașina a fost tăiată bucăți. Am găsit motorul, ușa și bordul pe altă mașină. Și degeaba am găsit-o, pentru că poliția a reușit performanța să tărăgăneze ancheta timp de trei ani, după care mi s-a spus că totul s-a prescris. Deh, eu eram doar un american cu bani, ce mai conta o mașină! Muncesc și nu fur ca alții! Cum naiba RAR-ul a înmatriculat alt Porsche Cayenne cu motorul, ușa și bordul meu, fără să observe că acel domn nu avea acte pentru acel motor? Poliția doar i-a ridicat mașina, iar după trei zile i-a dat-o înapoi cu dreptul de a o conduce, dar fără drept să o înstrăineze! Deci omul poate face kilometri cu motorul meu fără nici o problemă! Și în continuare o conduce! Se pare că hoția este jobul preferat în România!“, a încheiat bărbatul.

Polițiștii craioveni au altă variantă

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Dolj au precizat pentru Gazeta de Sud că bărbatul are dreptate numai în parte, adică numai în ceea ce privește ultimele două furturi.
Polițiștii din cadrul IPJ Dolj au precizat că, în cursul lunii mai 2011, soția bărbatului a depus o plângere pentru comiterea infracțiunii de abuz de încredere și nu pentru furt. În urma anchetei s-a stabilit că, în toamna anului 2010, femeia i-a dat un autovehicul Porsche Cayenne unui craiovean de 30 de ani ca să îl vândă într-un parc auto din municipiu. Bărbatul a vândut mașina, i-a dat o parte din bani femeii, după care a dispărut. Polițiștii au continuat cercetările și chiar au întocmit un dosar penal, însă, în final, craioveanul a scăpat de acuzații. „A fost întocmit un dosar penal privind comiterea infracțiunii de înșelăciune, iar în anul 2013, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au dispus scoaterea de sub urmărirea penală a suspectului“, au precizat polițiștii doljeni. Soluția dată de procurorul de caz nu a fost contestată de femeia păgubită, așa că cercetările s-au încheiat. Între timp, o parte dintre componentele mașinii (calculatorul, planșa de bord și o portieră) au fost găsite pe alt Porsche Cayenne. Proprietarul a explicat în fața polițiștilor că a achiziționat componentele de pe internet, a reparat o mașină pe care o cumpărase avariată și a înmatriculat-o. Fiind considerat cumpărător de bună credință al componentelor, autoturismul i-a fost lăsat în custodie.
Cât despre cele două furturi comise luna aceasta, oamenii legii spun că în ambele cazuri au fost întocmite dosare penale privind comiterea infracțiunii de furt. „Dosarele sunt în lucru la Secția 4. Nu au fost identificați deocamdată autorii, însă există un cerc de suspecți. În continuare se fac cercetări pentru identificarea autorilor“, au mai precizat reprezentanții IPJ Dolj.

Hoți prinși de polițiști

Reprezentanții IPJ Dolj mai spun că, în cartierele Rovine și Brazda lui Novac, numărul furturilor de componente auto a scăzut în primele cinci luni ale acestui an față de aceeași perioadă a anului trecut.
Dacă în 2014 erau sesizate 65 de furturi de oglinzi, ștergătoare, acumulatori auto sau chiar roți, anul acesta au fost sesizate numai 35 de astfel de furturi. De asemenea, începând de anul trecut și până acum, polițiștii de la Secția 4 au destructurat patru grupări de hoți de componente de mașini.

Mașini lăsate fără roți

În noaptea de 1 spre 2 aprilie 2014, în cartierul George Enescu, o Dacia Logan a fost lăsată pe câteva pietre de cei care i-au furat jantele, iar în Brazda lui Novac o Honda Civic a avut aceeași soartă. Polițiștii din cadrul IPJ Dolj au precizat că, până în acest moment, autorii celor două furturi nu au fost identificați și prinși.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS