5.6 C
Craiova
vineri, 15 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDulceața de soc, delicatesa de la Celaru

Dulceața de soc, delicatesa de la Celaru

În comuna Celaru din județul Dolj, oamenii au început să pună pe picioare diferite afaceri care să le aducă profit și implicit să le îmbunătățească nivelul de trai. Dacă o gospodărie se mândrește cu dulceața de soc, în alta roșiile crescute în solarii sunt expuse la poartă spre a-i cuceri pe trecători și a-i determina să-și dorească să le guste, în mirosul parfumat al florilor din ghivece – o pasiune a doamnei din casă.

Adriana Constanța Marinescu din comuna Celaru a descoperit în urmă cu doi ani că din fructele de soc se poate prepara o dulceață delicioasă și că florile se folosesc nu doar pentru socată, ci și pentru sirop. Am poposit în gospodăria sa și am aflat cum se poate prepara delicioasa dulceață, care i-a cucerit pe toţi cei care au gustat-o. „Dulceața de soc se face din bobițele care se culeg manual, dar după ce s-au copt, când capătă o culoare mov închis, spre negru chiar. Se spală în multe ape, apoi la o farfurie de fructe, de bobițe, se adaugă un kilogram de zahăr, 700 de mililitri de apă și un pliculeț de sare de lămâie pentru întărirea siropului și pentru un gust mai aromat. Iese o dulceață cu un gust dulce-acrișor asemenea socatei. I-am servit pe toți cunoscuții și s-au declarat încântați“, ne dezvăluie Adriana Constanța Marinescu.
Socul din gospodărie, bătrân de mai bine de 40 de ani, este cel din care femeia prepară socată din flori proaspete de primăvară, dar și din cele uscate în restul anului. Într-o bună zi, dulceața sa din fructele de soc, la fel ca şi siropul și socata vor ajunge pe mesele tuturor, căci se gândește să pună pe picioare o mică afacere.

Roșiile de Celaru

Dacă dulceața din fructe de soc își face încet intrarea pe piață, roșiile produse în solariile lui Adrian Gâlă, alt sătean din Celaru, sunt deja apreciate și căutate. Secretul gustului roșiilor de soi franțuzesc stă într-o metodă românească de îngrășare a pământului. „Ca și îngrășământ, noi punem la macerat în butoaie găinaț de porumbel. Zeama obținută o luăm și o băgăm prin sistemul de irigare prin picurare în solarii la rădăcina roșiilor, ca să iasă o producție bună, să aibă și planta de unde să se hrănească. Am deprins această metodă de la bunicii noștri care cultivau tutun. Când nu-i mergea culturii de tutun, foloseau zeama aceasta, un kilogram de găinaț cu zece litri de apă și ieșea o cultură bună, fără să stropească și cu altceva. Am recurs la această metodă acum trei ani“, ne povestește Adrian Gâlă.
Astăzi, roșiile sunt cultivate pe o suprafață de 20 de ari, iar lumea din Celaru, și nu numai, se oprește în fața porții, unde sunt așezate lădițele cu legume. Roșiile de Celaru i-au cucerit pe toţi cei care le-au gustat.

O pasiune colorată

Mușteriul care preferă roșiile lui Adrian Gâlă e răsfățat şi de spectacolul de culori al florilor din ghivece – o pasiune a soției săteanului. Adriana Gâlă iubește florile și s-a gândit să împartă această pasiune și cu alții. „Am început cu câteva ghivece cu flori. Am început să pun pentru mine și, dacă au ieșit ceva mai multe, am zis să nu le arunc. Apoi, am început să semăn semințe în fiecare an în lădițe. Prin martie le-am repicat în ghivece mici ca și răsadurile și apoi mi-am cumpărat ghivece mari și le-am plantat acolo. Îmi sunt foarte dragi. Când vreau să mă odihnesc vin în mijlocul lor și mă ocup de ele. Ele mă relaxează“, povestește Adriana Gâlă.
Astăzi, petuniile și mușcatele colorează curtea casei și îi îmbie pe călătorii prin acel colț din Dolj să se oprească preț de o clipă și să se bucure de spectacolul lor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS