Un cititor GdS ne-a sesizat faptul că unul dintre lupii de la Grădina Zoologică din Craiova nu ar fi tratat așa cum trebuie. Omul acuză faptul că personalul grădinii nu se ocupă de animal, că acesta ar avea râie, și că nici unul dintre îngrijitori nu este de găsit. Reprezentanții RAADPFL Craiova, regie care are în subordine Grădina Zoologică, au explicat că lupul respectiv a intrat în perioada de năpârlire și că animalele au toate tratamentele făcute la zi, lupii maturi având o stare de sănătate „foarte bună“.
Un cititor al Gazetei de Sud ne-a scris, la sfârșitul săptămânii trecute, îngrijorat de starea unui lup de la Grădina Zoologică din Craiova. Omul acuză personalul instituției că nu se ocupă de animal, spunând, totodată, că acesta ar avea râie. „Un biet lup plin de râie se învârte încontinuu prin noul lui țarc. Printre el mai sunt alți doi și doi puișori foarte mici. Caut un îngrijitor de jumătate de oră și nu este absolut nimeni… Vă rog, dacă cineva cunoaște vreo persoană ce lucrează la super Grădina Zoologică din parc, să îl anunțe că e acolo un lup cu răni care nici nu poate sta jos din cauza mâncărimii. L-am urmărit ceva timp și chiar nu poate sta jos. Nu e posibil așa ceva. Bagă o sumă enormă în construirea unor cuști, dar nimeni nu se ocupă de animalele de acolo. Nu e prima dată când caut o persoană responsabilă de animalele parcului și nu găsesc pe nimeni“, ne-a scris un craiovean.
GdS a mers la Grădina Zoologică pentru a vedea în ce stare se află lupul amintit. Într-adevăr, acesta părea agitat și s-a scărpinat de câteva ori. Totuși, la nivelul pielii nu s-au remarcat răni vizibile, cel puțin de după gard. Contactat de GdS, directorul Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ (RAADPFL) Craiova, Aurelia Filip, a explicat că starea lupului este cauzată de perioada în care se află. „Lupul este în perioada de năpârlire. Așa se fac ei în această perioadă, se jigăresc. Și ceilalți se vor face la fel, însă nu au intrat încă în această perioadă. În ceea ce privește tratamentul, toate animalele de la zoo sunt deparazitate la zi și au toate tratamentele făcute, așa că nu este vorba despre râie“, a spus Aurelia Filip.
RAADPFL: „Starea de sănătate a lupilor maturi este foarte bună“
Spre prânz, în cursul zilei de ieri, regia a postat, pe pagina de facebook a instituției, o informare privind starea de sănătate a lupilor. „În urma apariției în mediul on-line a unor informații neavizate și eronate privind starea de sănătate a lupilor din Grădina Zoologică Craiova, facem următoarele precizări: Lupul (Canis lupus L.) – în fiecare an, la sfârșit de primăvară și început de vară, stratul de blană este schimbat prin procesul cunoscut deja sub denumirea de năpârlire, noua blană dezvoltându-se complet spre sfârşitul toamnei. Medicul veterinar Adrian Diroescu, responsabil cu îngrijirea animalelor de la Zoo Craiova, asigură publicul craiovean că starea de sănătate a lupilor maturi este foarte bună, iar cei trei pui sunt în continuare în perioada critică, perioadă în care le sunt aplicate tratamente specifice în vederea creșterii șanselor lor de supraviețuire“, se arată în informare. Reamintim că, în urmă cu peste o lună, la Grădina Zoologică din Craiova s-au născut trei puiuți de lup, lucru relatat de GdS, despre care administratorul grădinii, Laurențiu Păun, spunea că sunt încă sub supraveghere pentru a deveni viabili.
RAADPFL Craiova a mai precizat, în informare, că se pot adresa oricând angajaților RAADPFL pentru sesizări. „Mulțumim pe această cale cetățenilor care, preocupați de bunăstarea animalelor de la Zoo Craiova, transmit RAADPFL Craiova diverse sesizări, chiar dacă acestea sunt de cele mai multe ori nefondate. Pentru orice sesizare/întrebare privind starea animalelor de la Zoo Craiova rugăm cetățenii să se adreseze personalului specializat din cadrul acestei structuri, fie direct la sediul grădinii, fie prin intermediul paginii de facebook a RAADPFL Craiova, ori a altor mijloace de contact regăsite pe pagina de internet a regiei, www.raadpflcraiova.ro“, se mai transmite în informarea semnată de Alexandra Horăscu, purtătorul de cuvânt al regiei.