Ansamblul Folcloric „Maria Tănase“ îi invită pe craioveni astăzi, cu ocazia „Zilei Universale a Iei“, să îmbrace tradiționala bluză românească. Evenimentul, denumit generic „Craiova se îmbracă în ie“, va începe la ora 18.00, în Piața „Mihai Viteazul“, cu o paradă a iei, ce se va desfășura pe traseul Palatul Telefoanelor, Centrul Vechi. Și pentru că ținutele cele mai frumoase merită premiate, organizatorii vor acorda distincții pentru cea mai autentică ie și cea mai fotogenică apariţie.
De asemenea, în Centrul Vechi, punctul final al paradei, își vor găsi loc și ateliere de creație, unde se vor realiza coronițe din flori de Sânziene. Evenimentul se va încheia cu un spectacol folcloric. Vor urca pe scenă pentru a celebra ia românească soliştii: Niculina Stoican, Constantin Enceanu, Marius Măgureanu, Cristian Bănăţeanu, Lavinia Bîrsoghe, Liliana Popa, Aneta Şişu, Ciri Mayer, Liviu Dică împreună cu orchestra şi dansatorii Ansamblului Folcloric „Maria Tănase“. Li se vor alătura Ansamblurile „Ion Șerban“ din Işalniţa, „Alunelul“ al Căminului Cultural Pieleşti, „Altiţa“ al Căminului Cultural Maglavit, „Leoveanca“ din comuna Leu, „Crăiţele“ al Colegiului Național Pedagogic „Ștefan Velovan“ din Craiova.
Bănia se alătură astfel sutelor de oraşe din România și de peste hotare care promovează ia, pentru a deveni un brand de ţară recunoscut pe toată planeta. Manifestarea este organizată sub egida Primăriei Craiova şi a Asociaţiei Craiova Capitală Culturală Europeană 2021.
Craiova se îmbracă în ie
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei