4.2 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCorectarea lucrărilor de la bac s-ar putea face prin încrucișare

Corectarea lucrărilor de la bac s-ar putea face prin încrucișare

Constantin Rada, preşedinte USII Dolj, consideră că propunerea ministerului reprezintă  o repunere în drepturi a metodologiei de examen (FOTO: GdS)
Constantin Rada, preşedinte USII Dolj, consideră că propunerea ministerului reprezintă
o repunere în drepturi a metodologiei de examen (FOTO: GdS)

Cu doar câteva zile înainte de susţinerea probelor scrise la examenul de bacalaureat, absolvenţii de clasa a XII-a au primit o veste neaşteptată din partea ministrului educaţiei, Sorin Câmpeanu. Acesta a declarat marţi că lucrările scrise de la bacalaureat vor fi corectate în alte judeţe decât în cele în care se susţine examenul, începând chiar din sesiunea iunie-iulie a acestui an. Noutatea constă şi în faptul că se propune să aibă loc o tragere la sorţi pentru repartizarea lucrărilor, astfel încât să nu se ştie dinainte judeţul unde vor ajunge lucrările pentru a fi corectate.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj susţin propunerea Ministerului Educației ca lucrările de la examenul de bacalaureat să fie corectate în alte judeţe. „Am aflat despre această propunere a domnului ministru. Consider că este o măsură binevenită şi are darul de a creşte încă o dată încrederea în sistemul educaţional ca de altfel şi în sistemul de evaluare de la nivelul învăţământului preuniversitar. Ca în fiecare an, am speranţa că procentul de promovabilitate va continua trendul ascendent, indiferent unde se vor corecta lucrările. Vreau să menţionez faptul că, din punct de vedere logistic, dar şi al infrastructurii şi al resursei umane, Doljul este pregătit să realizeze evaluarea pentru oricare judeţ din România“, a spus Georgică Florea Bercea, inspector şcolar general la ISJ Dolj.

„Un copil să beneficieze de nota pe care o merită“

Şi reprezentantul Uniunii Sindicatelor Independente din Învăţământ (USII) Dolj, Constantin Rada, susţine propunerea Ministerului Educaţiei ca lucrările de la examenul de bacalaureat să fie corectate în alte judeţe. Consideră că prin schimbarea modalităţii de corectare a lucrărilor nu va mai exista nici o suspiciune nici asupra rezultatelor finale ale examenului de bacalaureat, nici asupra profesorilor care corectează. Constantin Rada susţine că această măsură reprezintă practic o repunere în drepturi a metodologiei de examen, pentru că această metodologie nu specifică unde se face corectarea lucrărilor.
„Din păcate, s-au înregistart multe situaţii neplăcute în ultimii ani, pentru că, din nefericire, au mai existat aranjamente, fapt ce a dus ca foarte mulţi colegi de-ai noştri să fie anchetaţi. Această decizie, de corectare a lucrărilor prin încrucişare între judeţe, este extraordinară. Trebuie să eliminăm acea presiune care se pune pe cadrul didactic, pentru că astfel este imposibil ca cineva să mai urmărească lucrarea pentru a vedea în ce judeţ va fi corectată. Trebuie însă ca ministerul să compatibilizeze judeţele, pentru că lucrările din Bucureşti, de expemplu, trebuie împărţite pentru corectare în trei judeţe mari. Prin această măsură, colegii noştri vor scăpa de un anumit stres. La români, există tentaţii. Se poartă ca un prieten, o rudă să facă presiuni asupra unui dascăl, iar asta nu este în regulă. Trebuie să eliminăm această imagine care s-a aruncat asupra personalului din învăţământ vizavi de furt, iar un copil să beneficieze de nota pe care o merită. Ştim cu toţii că la nivel naţional au mai existat oameni care să cedeze presiunii, asta pentru că în învăţământ salariile sunt de mizerie. Am şi discutat cu domnul ministru despre acest aspect, pentru că în momentul în care o persoană ar primi un salariu motivant nu ar mai fi tentată să se uite nici măcar la un pachet de ţigări oferit“, a precizat Constantin Rada.
Probele scrise de la bacalaureat vor începe în 29 iunie, cu testul la limba şi literatura română. Testarea va continua pe 1 iulie cu proba obligatorie a profilului, respectiv matematică, pentru absolvenţii profilului real, şi istorie, pentru cei de la uman, iar în 3 iulie va fi proba la alegere a profilului şi specializării. Rezultatele vor fi afişate în 6 iulie, până la ora 12.00, iar contestaţiile vor fi depuse în aceeaşi zi, între orele 12.00 şi 16.00, urmând ca în perioada 7-9 iulie să fie soluţionate. Rezultatele finale vor fi afişate în 10 iulie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS