4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAre nevoie de 2.552 de euro pe zi ca să supraviețuiască - O tânără din Craiova luptă să-şi salveze tatăl

Are nevoie de 2.552 de euro pe zi ca să supraviețuiască – O tânără din Craiova luptă să-şi salveze tatăl

Alexandru Dumitrescu are 57 de ani şi a fost diagnosticat cu sinuzită cronică fungică invazivă
Alexandru Dumitrescu are 57 de ani şi a fost diagnosticat cu sinuzită cronică fungică invazivă

Laura Dumitrescu, o tânără din Craiova, încearcă să îşi salveze tatăl diagnosticat cu sinuzită cronică fungică invazivă. O boală cu un parcurs brusc și agresiv, o infecţie care riscă să ajungă la creier. Medicamentul recomandat de medici, cel care îl ţine în viaţă, nu este inclus în programele naţionale de sănătate, nu este pe lista medicamentelor compensate şi gratuite. În consecinţă, spitalul nu îl achiziţionează. Pentru fiecare zi de viaţă a tatălui său, Laura Dumitrescu trebuie să plătească 2.552 de euro. 

Problemele medicale ale lui Alexandru Dumitrescu au început în urmă cu aproximativ o lună. Nu a avut niciodată probleme de sănătate, a fost o persoană extrem de activă până într-o zi când s-a trezit practic cu toată partea dreaptă a feţei extrem de umflată.
„Când am venit de la serviciu, l-am găsit într-o stare critică. Cu faţa tumefiată, ţipa din cauza durerilor. Am crezut că este vorba de o problemă la dantură. Am mers imediat cu tata la medici. Mi-au spus că din punctul lor de vedere nu este problemă stomatologică. Pentru siguranţă, i-a fost administrat antibiotic. După câteva zile, însă, în momentul în care a început să i se dezumfle faţa, am observat că ochiul drept era ieşit din orbită. Am mers de urgenţă pentru investigaţii medicale suplimentare, a făcut un RMN. Medicii i-au spus că are nişte cheaguri de puroi ce urcă spre creier. Din cauza bolii, întreg organismul a avut de suferit. A fost diagnosticat şi cu diabet“, a povestit Laura.
Bărbatul a fost internat de urgenţă în Spitalul Judeţean din Craiova, unde a fost operat de sinuzită acută. Operaţia a fost bine făcută, au reuşit să îi salveze practic ochiul.
„I-au administrat antibiotic şi au trimis probele la anatomie patologică. După două săptămâni de la operaţie a primit un diagnostic aberant: tuberculoză osoasă“, a adăugat Laura. Primind această veste, tânăra a solicitat medicilor să trimită lamelele pentru analiză la Spitalul Clinic Colentina din Bucureşti. Avea nevoie de o nouă părere, nu putea accepta acest diagnostic. Încă două săptămâni de emoţii, dar în acelaşi timp speranţe. Diagnosticul a fost de această dată cu totul diferit: mucormicoză Zygomycetes, sinuzită cronică fungică invazivă. Laura şi-a transferat tatăl la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş“ din Bucureşti, spital în care se află şi în prezent.

Apel către oameni

Pentru a-şi salva tatăl, tânăra a fost trimisă să achiziţioneze tratamentul, iniţial AmBISOME de 250 mg, apoi de 500 mg/zi. Nu ar fi primul caz în care pacientul, deşi internat, este trimis să îşi cumpere medicamentele, însă viaţa acestui bărbat de 57 de ani depinde de această substanță care nu este deloc simplu de procurat. În primul rând, este un medicament care nu se găseşte în farmaciile din România. Este vorba de un tratament perfuzabil care în mod obligatoriu trebuie administrat sub supraveghere medicală atentă, pe o perioadă îndelungată, cel puţin 60 de zile. Este o metodă agresivă, dar care, potrivit medicilor, a avut rezultate în 75% din cazuri. Dincolo de toate aceste aspecte, preţul medicamentului este extrem de mare.
„Acest medicament l-am găsit în străinătate şi costă 2.552 de euro pe zi. Din păcate, ar mai fi ca soluţie Fungizon, însă nu în acest moment, deoarece nu poate fi administrat în doză atât de mare şi practic i-ar face mai rău. Am făcut apel la toţi prietenii, i-am rugat pe toţi să mediatizeze cazul tatălui pe reţele de socializare. Povestea tatălui meu a apărut în multe publicaţii on-line. Oamenii au reacţionat şi am reuşit astfel să achiziţionez tratamentul pentru câteva zile. De luni însă, 29 iunie, tata va rămâne fără tratament. O să încercăm să solicităm sprijin Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, dar şi Ministerului Sănătăţii, pentru că medicii care îl tratează pe tata au specificat clar că are nevoie doar de acest medicament pentru a scăpa cu viaţă. În acest moment însă, facem apel încă o dată la toţi oamenii cu suflet să ne sprijine financiar pentru a-i oferi tatălui meu tratamentul de care are nevoie“, a adăugat Laura.

Cum puteţi ajuta

Cei care doresc să o ajute pe Laura să îşi salveze tatăl pot face donaţii în contul deschis la ING pe numele Dumitrescu Laura: RO28INGB0000999901900928 BIC INGBROBU

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS