4 C
Craiova
marți, 12 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalSatul de pe malul Dunării care moare încet

Satul de pe malul Dunării care moare încet

Pe malul Dunării, în județul Olt, se află una dintre cele mai sudice comune ale țării. Orlea este localitatea în care anul trecut au fost 84 de decese și doar șase nașteri. Comuna moare încet. Locurile de muncă sunt aproape inexistente, iar tinerii își construiesc viitorul pe alte meleaguri. În Orlea, s-a investit în ultimul timp, dar primarul spune că peste câțiva ani abia o să mai găsim câțiva locuitori.

Pescuitul și agricultura sunt principalele îndeletniciri ale oamenilor din Orlea. Populația comunei este din ce în ce mai îmbătrânită. Tinerii pleacă din sat în străinătate sau la oraș. Fiind aproape de Dunăre, localnicii se ocupă cu pescuitul. Reușesc astfel să-și asigure hrana zilnică și să aibă un mic câștig. Nici un pescar din comună nu a reușit să atragă fonduri ca să poată face din asta o afacere. Birocrația și cofinanțarea destul de mare sunt piedicile.
„Sunt destul de multe familii de pescari aici. Suntem afiliați la o asociație din Corabia, iar din Orlea sunt cei mai mulți. Pescarul orlean nu este însă un om cu mulți bani. Aceste finanțări pe fondul european de pescuit sunt pentru familia de pescari. Dar nimeni nu a aplicat. Am avut multe întâlniri cu ei ca să încerce să atragă fonduri, dar toți se lovesc de problema cofinanțării. Dacă la un proiect de 100.000 de euro omul trebuie să dea 30.000 de euro și nu are acești bani, nu se poate face nimic. Omul asigură traiul familiei. Noi, pe primărie, am luat maximum cât se putea, pentru că nu se cere cofinanțare“, a spus Viorel Oiţă, primarul comunei Orlea.

Pescarii și agricultorii se lovesc de piedici în accesarea de fonduri

Nici cei care vor să dezvolte agricultura nu sunt susținuți de stat. Mulți tineri care au dorit să atragă fonduri s-au lovit de dosarele stufoase pe care trebuie să le pregătească. Firmele de arendă mai mari au reușit să ia spre cultivare cam tot pământul din Orlea.
„În Olt, pentru fonduri legate de agricultură pe Măsura 6.1 au fost doar șase proiecte. Asta înseamnă că este o problemă undeva. Documentația este atât de stufoasă, încât omul renunță. Sunt tineri care încearcă astfel de proiecte, dar nu pot să reușească. Iar ghidurile nu sunt elaborate de Uniunea Europeană, ci de oamenii din țara noastră. Dar sunt complicate mult și e greu să ajungem să luăm banii. Sunt multe lucruri în gri care lasă mult loc de interpretare“, adaugă primarul comunei.

„Peste câțiva ani o să avem un sat românesc lăsat de izbeliște“

Faptul că populația comunei se împuținează an de an este un fenomen îngrijorător, generalizat în toată țara. Școala din Orlea a fost renovată, dotată cu tot ce trebuie. Problema este că în cinci ani nu o să mai aibă cine să învețe în ea. „Scăderea populației în mediul rural este o realitate și nu se ia nici o măsură. Peste câțiva ani o să avem un sat românesc lăsat de izbeliște. Tinerii neavând oportunități pleacă. Școala din comună are încălzire centrală, ferestre de termopan, toalete în interior. Anul acesta o să avem clasa I cu 13 elevi. Peste patru-cinci ani, vom fi puși în situația să nu putem să creăm clasele și vom fi nevoiți să le comasăm“, a sus primarul.
Pentru că în Orlea sunt mulți bătrâni care are nevoie de consultațiile medicului, în 2008 a fost renovată și clădirea în care acum se află dispensarul medical. Tot aici a fost adus și un medic stomatolog.

Muzeul comunei, în drum spre renovare

Orlea este o comună cu istorie. A apărut pe o bogată așezare romană. În urma săpăturilor întâmplătoare ale localnicilor, precum și a revărsărilor din baltă, s-au scos la iveală statui, vase cu diferite inscripții, strecurători, morminte, monede, săgeți scitice, fibule (agrafe – n.r.) de diferite forme, cărămizi cu inscripții de renumiți cărămidari, olari și de legiuni romane. Pentru că trebuie să existe un loc unde să fie adunate aceste obiecte, a fost înființat muzeul comunei. Pentru dezvoltarea acestuia, primăria a reușit să obțină fonduri.
„Am reușit anul acesta să încheiem un contract pe fondul european de pescuit, pentru că muzeul include și obiecte legate de pescuit. Acum ne aflăm în procedura de atribuire. Tot pe fondul european de pescuit am reușit să atragem fonduri pentru construirea unei piețe de pește, dar care nu va fi însă exclusiv pentru pește“, specifică Viorel Oiţă.

„Îmi doresc ca orlenii să plătească cel mai mic preț din România pe metrul cub de apă“

În comună a fost introdusă apă și canalizare. Au fost realizate atât grădina de apă, cât și stația de epurare și zilele acestea vor începe branșamentele. Fiecare familie va trebuie să plătească 35 de lei pentru acest lucru.
„Zilele acestea așteptăm control de la București, pentru că este un proiect care s-a derulat pe fondul de mediu, care a început în urmă cu trei ani, și acum suntem gata să începem branșamentele. Costurile vor fi doar de 35 de lei, asta înseamnă țeava până în curte, apometru, cămin. Este important ca oamenii să se branșeze, pentru că, dacă facem analiza calității apei din fântâni, rezultatul nu este încurajator. Nu m-am afiliat la Compania de Apă pentru că oamenii nu au bani să plătească. Îmi doresc ca orlenii să plătească cel mai mic preț din România pe metrul cub de apă“, a  conchis Viorel Oiţă, primarul comunei Orlea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS