GdS şi un specialist de la Facultatea de Agricultură și Horticultură din Craiova au făcut un experiment cu două camere cu termoviziune în infraroșu, cu ajutorul cărora am măsurat temperaturile la nivelul solului, a pavimentului din centrul Craiovei, la orele amiezei, când arșița era în toi, dar și la nivelul clădirilor și al oamenilor. Veți afla în cele ce urmează ce temperaturi au fost măsurate în intervalul orar 14.30 şi 16.00, cum se degajă căldura către oameni și ce temperatură simte efectiv corpul uman pe caniculă.
Meteorologii au anunțat cod galben de caniculă în sudul României în ultimele zile, iar în mare parte din țară a fost declarat codul portocaliu și chiar roșu. Dacă în zona de sud au fost anunțate oficial 37-38 de grade Celsius la umbră, în realitate, în zonele urbane arșița se simte și mai intens. Pentru a vedea exact ce temperaturi se înregistrează la nivelul solului și cum se reflectă acestea asupra corpului uman și clădirilor, am efectuat marți un experiment cu două camere cu termoviziune în infraroșu.
70 de grade, pe penajul unui porumbel
Cele mai mari temperaturi s-au înregistrat în intervalul orar 15.00-15.30. La nivelul solului, în Piața Prefecturii din Craiova, în intervalul orar respectiv, se înregistrau 50-55 de grade Celsius la nivelul pavimentului, dar au fost zone și momente ale zilei unde temperaturile la sol au fost de-a dreptul insuportabile. „Sunt și zone în care s-a ajuns la 60 de grade, cele din vecinătatea fântânilor mici din centrul Craiovei (Piața «Mihai Viteazul» – n.r.). De asemenea, pe acoperișurile clădirilor din jur sunt 60-65 de grade. Ar fi rezultat o temperatură și mai mare dacă am fi făcut măsurători la nivelul asfaltului. Și, rețineți: camera de termoviziune are o precizie de o zecime de grad“, a precizat Adrian Roșca, conferențiar în cadrul Facultății de Agricultură și Horticultură Craiova, specialistul care a manevrat camerele cu termoviziune, pentru a scana clădirile, pavimentul și trecătorii. Temperatura de la nivelul solului radiază și către corpurile trecătorilor, creând un oarecare disconfort, spune specialistul citat.
Foarte aproape de nivelul solului s-au înregistrat cele mai mari temperaturi pe penajul unui porumbel, unde s-a ajuns până aproape de 70 de grade Celsius. „La nivelul corpului și a aripilor porumbeilor scanați termic s-au înregistrat și 62-64 de grade. Aceleași temperaturi le putem înregistra și la nivelul trecătorilor, care din cauza culorii îmbrăcăminții și a culorii părului pot să aibă în anumite momente asemenea temperaturi“, a explicat conferențiarul Adrian Roșca.
Hainele închise la culoare atrag mai multă căldură
Persoanele care se îmbracă cu haine închise la culoare atrag foarte mult căldura din jur. Temperatura din jurul corpului unei persoane îmbrăcate în negru era dublă față de cea din jurul unei persoane cu haine vaporoase, de culoare deschisă. După scanarea cu camera cu termoviziune, o femeie care trecea marți prin Piața Prefecturii și purta o bluză de culoare neagră avea în jurul ei o temperatură de 61,7 grade, în timp ce o persoană cu cămașă albă avea 34-37 de grade în apropierea corpului.
Temperaturile eviden-țiate cu galben de camera cu termoviziune în infraroșu sunt cele mai intense, potrivit specialistului care a făcut scanările termice, portocaliu și roșu reprezintă temperaturi moderate, iar verde și albastru relevă zonele cele mai puțin calde (albastrul indicând 32 de grade), de regulă cele specifice corpului uman, în experimentul efectuat de noi.
Facultatea de Agronomie și Horticultură din Craiova, prin Departamentul de Horticultură și Știința Alimentului, a achiziționat camere cu termoviziune în infraroșu pentru activitatea de cercetare, printr-un proiect de infrastructură numit INCESA. Camerele sunt folosite în diverse alte aplicații, iar marţi, prin experimentul realizat împreună cu GdS și Alege TV, s-a demonstrat influența factorilor de mediu asupra celor din jur pe caniculă.