Construirea noii arene de la Craiova se menține în linie dreaptă. Proiectul stadionului este prezentat astăzi Companiei Naționale de Investiții, care suportă 90% din investiție. În același timp, se lucrează la tribunele stadionului de atletism de 5.000 de locuri, însă terenurile de la cantonamentul din Luncă încă așteaptă, fiindcă nimeni nu s-a prezentat la licitația pentru reabilitarea lor.
Proiectul tehnic al noii arene care urmează să fie construită la Craiova va fi prezentat astăzi Companiei Naționale de Investiții (CNI). În caz că reprezentanții acesteia vor mai avea de făcut corecții, proiectantul va trebui să aibă gata varianta finală a proiectului până la mijlocul lunii august, apoi va începe construcția.
„Miercuri (astăzi – n.r.) suntem convocați la CNI împreună cu constructorii și cu rețeliștii pentru a discuta despre integrarea celor două stadioane (și a celui de atletism – n.r.) în sistemul de rețele de utilități. Proiectul este aproape finalizat, iar pe perioada cât se demolează, ei lucrează deja la proiectare și sunt aproape gata. Desigur, mâine (astăzi – n.r.) va trebui ca CNI să-și dea acceptul sau să le pretindă să mai modifice ceva, dacă mai este cazul.
Pe 18 august, ei trebuie să depună la CNI proiectul final, apoi să înceapă construcția. Până acum s-a respectat termenul, sunt în grafic cu tot, nu avem nici un motiv de nemulțumire sau de stres“, a explicat primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu. Stadionul a fost pus la pământ, însă mai trebuie eliberat de diverse bucăți de fier, moloz și alte deșeuri.
Stadionul de atletism mai are patru luni
Între timp, se lucrează și la stadionul de atletism de 5.000 de locuri, unde execută lucrări AB Tehnica și K-Box Construction SRL – în asociere, SC Ro Software House – subcontractant și SC Stelstar Prod Imp-Ex și SC Grupo Empresarial Magenta Spania – terți susținători. Constructorul a început cu tribunele, la care lucrează deja de mai multe săptămâni.
„Constructorii au intrat de o lună pe șantier, mai au patru luni până să finalizeze, conform termenului pe care și l-au asumat. La tribune se montează cei 400 de stâlpi care sunt necesari în construcție. Estimarea lor este că mai durează o săptămână sau două montarea acestor stâlpi, apoi va urma betonarea propriu-zisă“, a mai declarat primarul.
Nici un ofertant pentru terenurile din cantonament
Însă o problemă apărută între timp în proiectele de infrastructură sportivă ale primăriei este cea a terenurilor cantonamentelor din Luncă. Municipalitatea a scos la licitație reabilitarea acestora în urmă cu câteva săptămâni, însă nici un ofertant nu s-a arătat interesat de lucrare. Asta face ca echipa de fotbal CS Universitatea Craiova să nu mai aibă unde să se antreneze, fiind nevoită să meargă în diverse localități de pe lângă Craiova.
„Ne-am dat seama că întârziem foarte mult lucrările de la stadionul de atletism cu atât mai mult cu cât rețelele de utilități trebuie făcute împreună cu stadionul mare de fotbal. Atunci am demarat lucrările de construcție pentru stadionul mic. Din păcate, nu s-a prezentat nimeni la licitația pentru construcția celor două terenuri de la cantonament. Sperăm că vom fi mai norocoși de data aceasta, pentru că am scos din nou la licitație cele două terenuri. Până atunci, echipa se antrenează pe unde apucă, prin diverse comune care sunt în jurul orașului Craiova. E un stres în plus și pentru echipă, și pentru antrenori, dar, deocamdată, acestea sunt condițiile până anul viitor, când vom avea gata cele trei obiective“, a punctat primarul.
Contractul pentru terenurile din cantonament are o valoare estimată de 1.596.918,03 lei.