2.9 C
Craiova
duminică, 29 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjObiceiurile și datini la Festivalul „Tradițiile verii“

Obiceiurile și datini la Festivalul „Tradițiile verii“

Ansamblul „Roua“ din Cloşani – Padeş, județul Gorj, va poposi în capitala Olteniei la Festivalul „Tradițiile verii“ (Foto: cjcpctd)
Ansamblul „Roua“ din Cloşani – Padeş, județul Gorj, va poposi în capitala Olteniei la Festivalul „Tradițiile verii“ (Foto: cjcpctd)

Ansambluri și formații ce promovează folclorul autentic şi obiceiurile tradiţionale din judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Sibiu şi Teleorman, precum şi din Bucureşti poposesc vineri în Piața „Mihai Viteazul“, de la ora 18.00, în cadrul celei de-a IV-a ediții a Festivalului de Datini şi Obiceiuri „Tradiţiile verii“.

Craiovenii vor putea cunoaște câteva dintre obiceiurile dedicate de străbuni unor secvenţe ale verii, precum ziua Sânzienelor sau Drăgaica, Sânpetru, Caloianul, Săptămâna lui Sântilie. Și Paparudele care dezleagă ploile, ritual reprezentat printr-un dans rudimentar în care se prind fete tinere, ce poartă fuste simbolice din frunze, vor încânta auditoriul, tot astfel cum cu toții vor afla că în cea de pe urmă săptămână a lui Cuptor muşeţelul, menta, pelinul capătă puteri magice, vindecătoare. Toate obiceiurile și tradițiile vor fi prezentate publicului craiovean de Grupul „Trei parale“ din Bucureşti, Ansamblurile Folclorice „Cununa“ din Agnița – judeţul Sibiu, „Burnașul“ din Alexandria – Teleorman, „Liliacul“ din Baia de Aramă – Mehedinţi, „Roua“ din Cloşani – Padeş (Gorj), „Alunelul“ din Pieleşti – Dolj.
Evenimentul este organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj și de Consiliul Judeţean Dolj cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS