Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj a fost informată azi noapte de doi poliţişti din cadrul Secţiei 4 şi unul de la Biroul Rutier Craiova cu privire la faptul că, ieri, în timp ce aceştia se aflau în serviciul de supraveghere şi control al traficului, în cartierul craiovean Rovine, au oprit pentru control un autoturism BMW condus de Cristian Ţărţăleanu, de 31 de ani, din Craiova, care emana miros de alcool.
Craioveanul a fost condus la Biroul Rutier unde a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentraţie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus la Spitalul Clinic Judeţean Craiova pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe parcursul întocmirii actelor de cercetare bărbatul, în repetate rânduri, le-a propus poliţiştilor suma de 5.000 de lei pentru a nu i se întocmi dosar penal.
Conducerea inspectoratului a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Teritorial Dolj care au preluat cercetările, iar în aceeaşi noapte au realizat flagrantul.
Cercetările sunt continuate de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj care a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore a lui Cristian Ţărţăleanu, acesta fiind introdus în arestul I.P.J. Dolj.
Poliţiştii sunt absolvenţi ai Şcolii de Agenţi „Vasile Lascăr” Câmpina, promoţia 2007, iar din anul 2009 îşi desfăşoară activitatea în cadrul Poliţiei Municipiului Craiova – Secţia 4 Craiova – Compartimentul Ordine şi Siguranţă Publică.
Încă de la începutul desfăşurării activităţii în cadrul secţiei cei doi agenţi de poliţie s-au evidenţiat în colectiv prin implicare şi profesionalism, iar rezultatele obţinute au fost apreciate cu calificativul „Foarte Bine”. De asemenea, unul dintre aceştia, pentru rezultatele deosebite obţinute anul trecut, a fost avansat înainte de împlinirea stagiului minim la gradul profesional următor, în luna decembrie 2014.