Inconfundabilul artist Tudor Gheorghe (foto) împlineşte sâmbătă, 1 august, 70 de ani, zi în care se deschide Simpozionul Internaţional – Tabăra de sculptură „Drumuri brâncuşiene“, ediţia a treia (1-30 august), dedicată sărbătoritului, ediţie la care au fost selectate zece lucrări ale unor artişti din România, Macedonia şi Germania. În exclusivitate pentru GdS, Tudor Gheorghe a afirmat că instituţiile culturale din România ignoră programul său cultural făcut prin spectacolele-recitaluri, adevărate lecții de poezie autentică românească.
În panteonul marilor artiști români de aici și de pretutindeni, putem paria că Tudor Gheorghe are un loc în față. Figură emblematică și originală, Tudor Gheorghe – Tudor fiind numele de familie – s-a născut în Podari-Dolj, pe 1 august 1945. Tatăl, Ilie Tudor (1922 – 2015), cântăreț de biserică, a fost arestat și deținut politic la Aiud (condamnat la 22 de ani, a stat cinci ani şi jumătate în închisoare). Din acest motiv politic, elevul Tudor Gheorghe a fost sfătuit să părăsească toate şcolile din regiunea Oltenia şi astfel a ajuns să facă clasa a IX-a la Arad, iar în timpul facultății și după absolvire a avut alte probleme.
Cenzurat şi interzis înainte de 1990
A absolvit IATC-ul în 1966, a revenit la Craiova (la Teatrul Național), iar în 1969 a ieși la rampă menestrelul Tudor Gheorghe, primul său recital numindu-se „Menestrel la curțile dorului“. Acest spectacol-recital a însemnat o primă relogodire a poeziei (a cântat pe versurile lui Ion Barbu) cu muzica, într-un spectacol debusolant pe vremea aceea – nu se mai făcuse aşa ceva. De altfel, în 1969, el a fost distins cu Premiul ATM la Festivalul Naţional de Teatru, premiu care i s-a acordat pentru „cel mai bun recital“. Tudor Gheorghe rememorează: „După „Menestrel la curţile dorului“, mi-am dat seama că am făcut pasul prea mare cântând pe versurile lui Ion Barbu. A trebuit să mă întorc la folclor şi aşa am făcut «Şapte balade», o nebunie pentru acele timpuri. Nebunia mea, poate cea mai frumoasă! Pentru acest nou spectacol, m-am documentat la Academia Română, filiala Craiova (…) Am luat toate cărţile mari de folclor, de G.D. Teodorescu, Ovid Densusianu, Mihai Pop, Al.I. Amzulescu ş.a., tot ce s-a scris, versuri, epică. Şi aşa am făcut acel spectacol cu «Şapte balade» din 1971. De ce e frumos de spus asta? Pentru că în acea perioadă, la un moment dat, m-am izolat total de lume. Timp de o lună am trăit ca Buddha! M-am retras la vie, la Podari, acasă la tata (…) Asta a fost în 1970. Şi în 1971 am făcut «Şapte balade»“.
Atunci, în 1971, Eugen Barbu a afirmat: „Scriu cu toată răspunderea că de la Maria Tănase nu am avut o personalitate mai puternică în ce privește comorile noastre folclorice ca acest tânăr și neîntrecut actor din Craiova“.
În perioada de până la evenimentele din decembrie 1989, Tudor Gheorghe a întâmpinat destul de multe opreliști din partea regimului comunist. Artistului i-au fost cenzurate spectacolele, iar în anul 1987 i-a fost interzis să concerteze.
A compus imnul Universității, „O iubire alb-albastră“ (muzică și versuri).
După revoluția din decembrie 1989, Tudor Gheorghe a revenit în forță, în prezent susținând recitaluri în țară și în străinătate, adevărate lecții de poezie. Senatul UNITER l-a distins în 2013 cu „Premiul special pentru o viaţă dedicată poeziei autentice“, o recunoaştere destul de târzie a marelui program cultural al lui Tudor Gheorghe dedicat poeziei autentice
„N-am nici un semn că aş face 70 de ani!“
Chestionat de GdS despre evenimentul de sâmbătă, Tudor Gheorghe a glumit pe seama vârstei sale.
Ion Jianu: Cum vedeți viața din „căruța“ celor 70… ?
Tudor Gheorghe: Care 70?!
I.J.: Păi, sâmbătă, 1 august, nu împliniți 70 de ani?
T.G.: … Nu cred! A, bine, unii or crede că fac 70 de ani, alții or crede că am ajuns la 70, dar eu nu cred…
I.J.: Adică, n-aveți de gând să faceți 70!
T.G.: N-am nici un sentiment, nici un semn că aş face 70 de ani!
I.J.: Cam de ce vârstă vă considerați că sunteți? 52 de ani plus majoratul?!
T.G.: De două ori… 35!
I.J.: Voiam să vă întreb cum vă petreceți ziua de naștere (cu taraful de lăutari?), dar mi-am amintit că sunteți la câteva luni de la decesul tatălui dumneavoastră…
T.G.: Asta e viața. E normal să fie așa. Nu suntem eterni pe acest pământ, avem parte în viață și de bucurii, dar și de necazuri. Că altminteri, viața ar fi prea monotonă, poate de o monotonie destul de „jenantă”. Din punctul meu de vedere, am avut tot ce a trebuit ca să nu-mi fie viața lipsită de monotonie: cu bucurii, cu tristeţi şi necazuri, şi cu multe satisfacţii, şi cu încercări. N-am avut timp să mă plictisesc. Acum? Vine o vârstă, vine o vreme, vine o vamă…
„Instituţiile culturale mă ignoră“
I.J.: Pe lângă o viață exemplară de familie, ați avut parte de o viața artistică extraordinară – o carieră de actor și, mai ales, de menestrel de mare profunzime, adică ați fost, cum se spune, un norocos pe acest pământ.
T.G.: Fără modestie, dar cred că mai e vorba și de zicerea aceea a românului potrivit căreia norocul e cum și-l face omul. Profesoara mea de actorie din perioada facultății, marea actriţă Eugenia Popovici, mi-a spus, printre alte sfaturi utile, un lucru pe care l-am băgat la cap încă de tânăr: să învăț să mă bucur de lucrurile mărunte. Eu am urmat acest sfat. Nu am idealuri mărețe. Prin ceea ce fac, mă consider un tip util vieții culturale a României. Și cred că fac lucruri profunde! Am însă regretul că instituțiile culturale ori nu au înțeles, ori se fac că nu înțeleg, ori nu vor să înțeleagă faptul că demersul meu cultural este major și serios.
I.J.: Este un demers de culturalizare (și) pentru generaţia care vine, debusolată de vitregiile vieții și nu numai…
T.G.: Bine, ăsta-i un subiect care ar necesita o dezbatere reală, cu cărțile pe față. Vorbeam de demersul meu cultural ignorat de instituțiile culturale. Am ferma convingere că peste ani își vor da seama de valoare… O să vedeți că în timp, mai devreme sau mai târziu, se vor susține lucrări de doctorat din ceea ce a făcut Tudor Gheorghe în viața cultural-artistică a vremii lui! Restul e… tăcere. Asta-i viața în România de acum. Am mai spus-o: într-o societate în care valorile sunt date peste cap – cum se întâmplă acum în România – n-ai nici un fel de pretenţii. Trebuie să ai răbdare că ceea ce faci tu faci bine.
„Nu sunt personaj de tabloide“
I.J.: Supărările vi le alinați cu nepoțelul, Tudor Gheorghe Constantin, deși sunteți cam rar pe acasă, în Craiova…
T.G.: Normal, nepoțelul e sufletul nostru… Nu sunt „cam rar prin Craiova“. Nu mă afișez…
I.J.: Ar trebui să fiți mai des pe „afișul“ Craiova, capitală culturală europeană!
T.G.: Nu comentez prea multe despre acest subiect… Îmi place să rămân așa cum am fost toată viața… Eu nu sunt personaj de tabloide!
I.J.: Sunteți acum subiectul taberei de sculptură „Brâncușiana“…
T.G.: Sunt onorat… Probabil că de ziua mea, sâmbătă, 1 august, voi merge să-i cunosc personal pe toți cei care chiar sunt interesați de creația mea, de felul meu artistic de a fi. Să văd ceea ce i-a inspirat… Este un fapt extraordinar. Craiova, după amprenta marelui scriitor Marin Sorescu de la Bulzești – cel care a fost subiectul taberei de sculptură de anul trecut, va avea și amprenta unui menestrel, compozitor și actor român de la Podari.
