Comuna Gogoșu din județul Mehedinți, localitate de frontieră de la malul Dunării, adună povești de viață scrise de-a lungul timpului, când pe aceste meleaguri se ridica hidrocentrala Porțile de Fier II, a doua din România după Porțile de Fier I. Astăzi au rămas istorisirile oamenilor și ruinele unor clădiri.
Drumul de la Craiova spre comuna Gogoșu îți oferă peisaje frumoase, comunități de oameni ce se zăresc de pe culmi de deal, întinse suprafețe de viță-de-vie trasate cu precizia unui creion ce urmărește rigla. Câțiva kilometri ne mai despart de intrarea în localitatea Gogoșu. O livadă de pomi fructiferi, a nimănui sau a tuturor, din care au mai rămas câțiva meri, ne îndeamnă să ne oprim, preț de câteva minute, și să gustăm din fructele roșii ce sclipesc în lumina soarelui de vară. Un pom mâncat de omizi, din calea cărora au scăpat câteva mere, ne duce cu gândul la basmul copilăriei „Fata babei și fata moșneagului“ și la grija pe care ar trebui să o acorde oamenii locurilor în care își duc traiul.
Un indicator, unul dintre puținele care ne-au înlesnit drumul, ne anunță că am intrat în comuna Gogoșu. Burila Mică stă scris pe el. Este o localitate care se află în administrarea comunei. Vrem totuși să ajungem în comuna Gogoșu și de acolo spre Porțile de Fier II, de fapt, colonia Porțile de Fier II situată pe insula Ostrovu Mare de pe Dunăre.
Numărul mare de oameni ce mișună încolo și încoace ne indică faptul că am ajuns în centrul comunei Gogoșu. La o primă vedere, putem face repede o radiografie a locului: oameni împovărați de greutatea anilor și a grijilor populează această zonă, în care asfaltul nu a ajuns decât pentru artera principală care o străbate. Pe lista priorităților primăriei figurează momentan finalizarea sistemului de canalizare. „Toate localitățile din administrarea comunei beneficiază de alimentare cu apă. Avem în derulare lucrări la sistemul de canalizare în Gogoșu și Balta Verde. Momentan, așteptăm finanțare, pentru că termenul de execuție este până la sfârșitul anului. Apoi ar trebui continuată canalizarea și în celelalte localități: Burila Mică, Ostrovu Mare și colonia Porțile de Fier II. Asfaltarea mai are de așteptat. Am zis să terminăm cu canalizările și să vedem ce proiecte guvernamentale putem accesa pentru că nu avem cum să lucrăm cu bani de la bugetul local“, a precizat Florică Barica, viceprimarul comunei Gogoșu.
În colonia Porțile de Fier II
Lăsăm în urmă comuna Gogoșu și pornim spre Porțile de Fier II. Ne oprim la podul ce face legătura între Balta Verde și colonie pentru a ne desfăta cu spectacolul pe care îl oferă Dunărea Mică, după cum au denumit oamenii brațul fluviului. Ne continuăm drumul și, nu după mult timp, ajungem în colonia Porțile de Fier II.
În urma semnării pe 19 februarie 1977, la Bucureşti, a acordului între guvernul Republicii Socialiste România şi guvernul Republicii Socialiste Federative Iugoslavia privind condiţiile extinderii colaborării pentru utilizarea potenţialului hidroenergetic al Dunării au demarat activităţile premergătoare realizării Sistemului Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier II. Inaugurarea începerii execuției a avut loc pe 3 decembrie 1977. A urmat o muncă titanică de defrişare, de amenajare de locuri de acces. Bineînţeles, colonia a prins viaţă. S-a construit o şcoală și o grădiniță, un magazin mare și chiar un așa zis cămin cultural pentru a oferi condiţii bune celor câteva mii de oameni care s-au strâns din toate colţurile ţării şi care au avut de înfruntat furia oarbă a naturii.
În colonie era forfotă mare. Astăzi au mai rămas puține suflete, câțiva dintre angajații firmelor ce au lucrat la construirea barajului, la întreținerea lui și care lucrează în prezent la retehnologizarea lui. „Sunt din comuna Afumați, județul Dolj, și am venit cu familia aici când m-am angajat. Aici am mâncat o pâine albă și, iată, de 30 și ceva de ani tot o pâine albă mănânc. Sunt electrician la Hidrocentrala Porțile de Fier II. Singura problemă este că suntem izolați aici. Ne aflăm la 65-70 de kilometri de Turnu Severin. Mai aproape sunt sârbii. Eu și familia, când avem nevoie de ceva, mergem zece kilometri până la Negotin. Ne facem de acolo aprovizionarea“, spune Viorel Toader. Cei care au rămas în colonia permanentă, cum o numesc oamenii de acolo, trăiesc cu nostalgia vremurilor în care locul arăta mult mai bine și era populat de un număr mai mare de oameni. „Suntem izolați. Lumea a plecat. Au îmbătrânit și s-au retras în locurile din care au venit. E pustietate. Când s-a dat drumul căminului cultural erau numai spectacole frumoase, numai cântăreți renumiţi veneau la noi în colonie. Spuneau deseori că asemenea club nu au mai văzut, și erau umblați. Acum s-a ales praful de tot! Buruieni peste tot. Totul e vraiște! Școala se va închide. Pe cei din clasele I-IV îi mută în grădiniță, iar pe cei de la V-VIII îi vor duce la școala din satul Ostrovu Mare“, spune Constantin Troie.
Colonia Porțile de Fier II oferă o imagine tristă. Dincolo de tabloul marelui fluviu ce și-a croit drum spre vărsare pe aceste meleaguri, locul pare să-și fi scris demult povestea, iar timpul este hotărât să șteargă semnele trecerii oamenilor, lăsând în urmă clădiri părăsite.
De unde vine numele Gogoşu
Comuna Gogoșu, în secolul XIX a purtat și denumirea de Gogoși. Localitatea este atestată documentar în anul 1607, când jumătate din sat aparținea marelui paharnic Stanciu. Din cauza ciumei din 1813, satul s-a mutat mai spre est, pe amplasamentul actual.
