3.7 C
Craiova
duminică, 29 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljHipocrat cu chitanţier de şpagă. Victor Ponta pierde controlul guvernării şi îi insultă pe medici.

Hipocrat cu chitanţier de şpagă. Victor Ponta pierde controlul guvernării şi îi insultă pe medici.

Premierul Victor Ponta a scăpat complet volanul guvernării şi îşi permite să folosească banii statului că să-şi rezolve problemele de imagine. Sub presiunea legitimă a medicilor, a reacţionat exact că Nicolae Ceauşescu în decembrie 1989: le-a promis rapid o creştere a salariilor de 25%. A urmat ceea ce era logic: cer măriri de salarii profesorii şi poliţiştii. Ponta, vulnerabilizat de dosarul penal, încearcă să cumpere bunăvoinţa electoratului şi a dat drumul unei spirale populiste pe care nu ştiu dacă o mai poate controla cineva. Şi încă un lucru care arată că premierul are grave probleme de înţelegere a societăţii: a propus legalizarea şpăgii la doctor după modelul fiscalizării bacşişului pentru chelneri, jignind exact acea categorie de medici care nu mai vrea să trăiască din şpagă înjositoare.
Proaspăt întors din va­can­ţă, premierul Victor Pon­­ta s-a trezit în faţa uneia dintre cele mai dure crize din mandatul său de premier. Înalta Curte a decis că şpaga pentru doctori e ilegală, iar un grup de medici s-a organizat rapid pe Facebook şi a cerut reformarea sistemului sanitar şi creşterea salariilor, în caz contrar ameninţând cu greva generală.
Specificul acestei mişcări de protest, numită Alianţa Medicilor, e că s-a coagulat spontan, nu are lideri asumaţi public şi refuză alinierea la politica de compromisuri a sindicatelor, aceleaşi sindicate care şi-au pierdut de mult legitimitatea în urma afacerilor oneroase făcute de lideri cu politicienii. Mişcarea medicilor seamănă mult cu UnițiSalvăm (protest faţă de proiectul aurifer de la Roşia Montană) şi cu protestul de pe internet de la alegerile prezidenţiale, când milioane de români s-au simţit insultaţi din cauza limitării accesului la vot pentru cetăţenii din diaspora.
Cum a reacţionat Victor Ponta în faţa acestei crize? Catastrofal. A făcut două erori majore, care arată că nu mai stăpâneşte deloc mecanismele puterii, că nu mai are informaţii sau capacitate de a le analiza, sau că pur şi simplu a intrat în logica prăbuşirii şi încearcă să se oprească trăgând totul după el.
Prima eroare e anunţul pripit că va majora salariile medicilor cu 25% anul acesta, alţi 25% în 2016 şi în 2017, fără să spună nimic despre cererile legitime ale medicilor: reformă, curăţarea sistemului de fosilele cu legături politice, ceea ce ar duce la disponibilizarea unor sume însemnate pentru mărirea salariilor. (Vlad Mixich a explicat foarte clar unde trebuie făcute reglajele şi pe unde se pierd banii din Sănătate). Culmea e că nu i-a mulţumit nici pe medici, dar a înrăit celelalte categorii sociale (profesori, poliţişti) şi a arătat multă slăbiciune. Mai mult: a creat, în mod iresponsabil, o aşteptare masivă în rândul tuturor bugetarilor, fluturând atât de uşor perspectiva unor creşteri salariale majore, fără să spună însă şi că nu sunt posibile în mod real. Pe scurt, a dezlănţuit demonul populismului, pe care guvernul său sau viitorul guvern foarte greu îl mai poate îmblânzi, mai ales în an electoral.
A doua eroare a fost insultarea acelor medici (şi sunt mulţi, foarte mulţi) cărora le repugnă ideea de şpagă şi care vor tocmai înlocuirea ei cu un salariu decent. Victor Ponta nu a înţeles că Alianţa Medicilor e altceva decât sindicatele prăfuite şi corupte care au cauţionat toţi politicienii de până acum. Le-a fluturat pe la nas posibilitatea (nici nu ştiu dacă poate fi legală după decizia Înaltei Curţi) să primească şpagă legală, de parcă aceşti medici plâng după şpagă. Nu, ei cer să fie plătiţi corect, fără să mai treacă prin ritualul înjositor al plicului strecurat în buzunar.
Premierul Victor Ponta este acum o vulnerabilitate majoră pentru statul român şi demonstrează de ce e nociv ca penalii să rămână la butoane în demnităţi publice. Dosarul de corupţie îi atârnă de gât ca o piatră de moară şi îi distorsionează gândirea şi acţiunile. Politicianul Ponta nu vrea acum decât salvarea personală, şi pentru asta nu mai ţine cont de interesul public. Speriat că şi-ar putea pierde funcţia, e gata să arunce cu banii statului oriunde vede voturi/bunăvoinţă de cumpărat, fără să-i pese că instaurează haosul şi arbitrariul în finanţele publice.
PS: Încerc să îmi imaginez cum va putea fi legalizată din nou şpaga la doctori, cu cele trei condiţii enunţate de Victor Ponta: plata să nu fie condiţionată de medic, plata să se facă după încheierea actului medical şi plata să fie declarată, aşa încât să fie şi fiscalizată. Cum vor declara doctorii şpaga, aşa cum au declarat şi chelnerii bacşişul? Adică îşi vor face PFA ori PFI şi vor tăia chitanţe pentru şpagă? Şi vor completa la finalul anului declaraţia 200? Şi de unde ştim că vor declara toată şpaga şi nu doar o sumă infimă? Mi-e tare teamă că ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici, e autorul acestei iniţiative aberante, la fel cum a fost şi taxarea bacşişului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS