După ce în 1996 a fost coautor al monografiei „Agricultura României în perioada 1864-1918“, prolificul dr. Paul-Emanoil Barbu a continuat subiectul într-o carte apărută în acest an, „Aspecte ale agriculturii României între anii 1921-1944“. Autorul argumentează în prefață câteva dintre motivele apariției acestei lucrări: „O consider nu doar o lucrare științifică adresată atât specialiștilor, cât și unor cercuri largi de cititori care doresc să cunoască anumite aspecte ale evoluției agriculturii românești în perioada de referință, ci un semnal de alarmă, prin care se atrage atenția guvernanților și chiar producătorilor agricoli de a nu mai repeta greșelile trecutului, având în vedere că există numeroase similitudini între situația de atunci și cea din epoca actuală“.
Cartea analizează perioada din 1921 – când a avut loc reforma agrară care a creat în România o agricultură preponderent țărănească – și până la venirea comuniștilor la putere (1944). Printre altele, autorul consemnează faptul că față de anii premergători Primului Război Mondial, în perioada interbelică, România a pierdut pozițiile deținute ca țară exportatoare de cereale. Totodată, față de anii antebelici, în perioda la care se face referință în carte, grâul a pierdut primul loc, fiind detronat de porumb, care a dominat toate cerealele, atât ca suprafață, cât și ca producție.
Volumul este structurat pe șapte capitole importante: I. proprietatea funciară și exploatațiile agricole; II. pregătirea specialiștilor agronomi; III. băncile populare; IV. forța de muncă în agricultură; V. culturile agricole; VI. creșterea animalelor; avicultura; sericicultura; apicultura; VII. exportul de produse agricole. Prin această lucrare-document, dr. Paul-Emanoil Barbu se află la cea de a 29-a carte publicată ca autor principal, dar și coautor (ediții de documente, monografii, studii și articole).
Ion Jianu
