4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPericolul din punctele termice

Pericolul din punctele termice

Punctele termice ale SC Termo Craiova SRL, o amenințare pentru angajați (FOTO: GdS)
Punctele termice ale SC Termo Craiova SRL, o amenințare pentru angajați (FOTO: GdS)

În Raportul de reorganizare a SC Termo Craiova SRL, întocmit chiar de administratorul judiciar, se arată că „Instalațiile din punctele termice rămase nemodernizate au o vechime de peste 30 de ani și sunt uzate fizic și moral. Cu excepția schimbătoarelor de căldură care au fost înlocuite în perioada 2001-2006, restul utilajelor, echipamentelor și instalațiilor (electropompe, echipamente de protecție împotriva suprapresiunilor, instalații termomecanice, sisteme de expansiune, de adaos, instalații de dedurizare, instalații electrice și de automatizare ș.a.) prezintă un grad de uzură avansat și nu mai asigură cerințele tehnice privind securitatea muncii și sănătatea oamenilor“. De aici se înțelege că instalațiile din punctele termice pot „crăpa“ în orice moment, fiind un real pericol pentru angajații de aici. Într-adevăr, ani la rând furnizorul de căldură al orașului a mers doar pe cârpeli, făcând foarte puține investiții și modernizări atât în punctele termice, cât și în sistemul de rețele. Nici măcar acum, în cel de-al doisprezecelea ceas, reprezentanții Termo nu consideră că semnalul de alarmă tras de administratorul judiciar trebuie luat în seamă. „Este doar o formulare. Nu trebuie să extrapolăm. Sistemul este vechi, dar noi întreținem în condiții optime atât rețelele, cât și PT-urile. Chiar dacă suntem în insolvabilitate, noi am continuat cu rețeaua de recirculare a apei calde de consum, am făcut reparațiile necesare funcționării în parametri pentru următorul sezon rece“, a specificat Dan Magla, administratorul sindic al SC Termo Craiova SRL

Se poate întâmpla oricând

Problema vechimii ins­talațiilor din punctele termice și cea a rețelelor care aparțin SC Termo Craiova SRL este cunoscută și recunoscută de reprezentanții societății, de către administratorul judiciar, dar toți trag speranță că nu vor fi incidente majore.
„Punctele termice și rețelele trebuie întreținute într-un anumit ritm, că altfel pot produce într-adevăr accidente. Dacă nu sunt întreținute, pun în pericol viața angajaților, dar deocamdată sunt întreținute așa cum trebuie. Există un pericol inerent al activității, se poate întâmpla orice, dar ele sunt întreținute și am făcut investiții, chiar în această perioadă de insolvență. Riscuri există oricând, nu pot să spun că sută la sută nu există un risc. Pentru datele trecute în Raport nu s-a făcut o expertiză tehnică.
Am făcut revizii, nu s-a făcut rabat la nimic. Probleme mari sunt cu întreținerea, riscurile sunt mai mari la un sistem vechi. Dacă se întâmplă ceva, se va stabili cine este vinovatul cu voie, fără voie, din neglijență“, a declarat administratorul judiciar Maria Somnea, reprezentantul Siomax, firma care se ocupă de insolvența SC Termo Craiova SRL.
Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj spun, la rândul lor, că: „Angajatorul are obligația să evalueze riscul producerii unor accidente și tot acesta trebuie să ia măsurile de securitate în muncă, pentru a nu pune în pericol securitatea și sănătatea angajaților“, a declarat Cătălin Mohora, inspector-șef al ITM Dolj.

Un sistem defectuos

Iată ce mai spune administratorul judiciar în Raportul de reorganizare, despre sistemul de distribuție al agentului termic.
„Centralele termice au fost construite în baza unor proiecte termice tip. Punerea lor în funcţiune s-a făcut eşalonat în perioada 1960-1983. În perioada 2005-2006, cele 13 centrale termice de zonă au fost modernizate, înlocuindu-se cazanele vechi cu cazane moderne, dotate cu echipamente de ardere performante şi funcţionare automatizată.
Pentru eficientizarea ener­­getică a sistemului centralizat de furnizare a energiei termice, în anul 2007 s-a trecut la transformarea a 11 centrale termice în puncte termice moderne, complet automatizate, şi până la începutul anului 2014 s-au modernizat încă 15 puncte termice.
La finalul anului 2014, luna decembrie, s-au pus în funcțiune instalațiile de preluare automată a apei de adaos din instalația agent primar (retur) pentru toate PT-urile.
În anul 2014 a demarat acțiunea de monitorizare în 35 de puncte termice nemodernizate, iar dintre acestea, la două PT-uri: PT 2 Valea Roșie și PT 23 August s-au executat și lucrări de automatizare pentru furnizarea apei calde de consum, asigurând în acest fel parametrii constanți de furnizare la două puncte cu foarte mulți consumatori și cu un grad foarte mic de debranșare. De menționat că aceste două puncte funcționează pe perioada de vară fără personal.
Reţeaua termică secundară asigură furnizarea agentului termic până la utilizatorii finali. Sistemul de distribuţie a energiei termice a fost pus în funcţiune în anul 1960, deci are o vechime considerabilă. Până la sfârşitul anului 2014, au fost reabilitați circa 125 km de reţea, rămânând circa 355 km de reţea. În anul 2012, s-au început lucrările de reîntregire a reţelelor de recirculare a apei calde de consum, realizând până la sfârşitul anului 2013 un număr de 610 branşamente. În anul 2014, au continuat lucrările de reîntregire a rețelelor de recirculare a apei calde de consum, ajungând la 1.311 branșamente, adică 29.993 de apartamente (aproximativ 50% din apartamentele din Craiova).
Investiţiile proprii în reabilitarea reţelelor termice pentru anul 2014 reprezintă înlocuirea a aproximativ 18 km de țeavă, echivalentul a aproximativ 5 km de rețele termice.
Din cauza vechimii și im­po­sibilității reparării, 190 de sisteme de măsură au fost înlocuite cu aparate noi cu transmisie radio și astfel, la cinci puncte termice, sunt citite de la distanță.
Aceste instalații func­ționează cu randamente scăzute, nemaiputând asigura din punct de vedere calitativ parametrii de eficiență și calitate corespunzători.
Conductele și izolația termică sunt deteriorate, conducând la pierderi mari de agent și energie termică chiar în incinta sursei.
Instalațiile de automatizare cu care au fost echipate punctele termice sunt nefuncționale și nu asigură parametrii optimi la cererea variabilă de căldură și apă caldă de consum, ceea ce conduce la consumuri specifice ridicate și randamente energetice scăzute“, se arată în Raport.

104 puncte termice

SC Termo Craiova SRL deține 104 puncte termice. Acestea sunt alimentate cu energie termică de CET II. Lungimea totală a reţelelor secundare este de 480 km, din care circa 450 km sunt aferenţi punctelor termice şi 30 km aferenţi centralelor termice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS