Marele actor Ilie Gheorghe (foto) împlinește luni, 21 septembrie, 75 de ani, dar joacă și acum cu o energie inepuizabilă pe scenele Naționalelor din Craiova și Sibiu. La sfârșitul lunii viitoare, el va putea fi ascultat și radiofonic la Frankfurt într-un colaj internațional intitulat „Radiodramă Turnul Babel“, spectacol radiofonic realizat de celebrul Bob Wilson.
Ion Jianu: La acest ceas al destăinuirilor v-aş întreba dacă vă mai amintiţi de primul rol jucat pe scena Naţionalului din Craiova? Cum aţi depăşit inerentele emoţii de început?
Ilie Gheorghe: În teatrul profesionist, primul rol a fost Melynados din „Procesul Horia“, de Al. Voitin, dar nu am fost distribuit de la început. După premieră, actorul care îl interpreta pe Melynados, Ion Pavlescu, un mare actor al vremii, s-a detaşat pentru o stagiune la Teatrul Giuleşti din Bucureşti, moment în care Naţionalul a fost invitat să facă un turneu în fosta Iugoslavie. Și atunci, directorul Naţionalului, actorul Radu Nicolae, m-a distribuit în locul lui Pavlescu. Trebuia însă ca într-o săptămână să intru în personaj, deoarece programul turneului era stabilit. Și am reuşit atât de bine încât spectacolul s-a jucat mult timp în această distribuţie, cu mine în rolul Melynados. Iar catalogarea pe care mi-a făcut-o atunci directorul Radu Nicolae n-o pot uita: „Caşalotule, prin felul cum comunici cu mine pe scenă, m-ai convins că în teatru îi vei «mânca» pe mulţi!“. Dacă am avut emoţii? Cum să nu! Înainte de distribuția mea în acest spectacol („Procesul Horia“), a apărut în holul Naţionalului o fotografie de-a mea și era scris cam aşa: „Debutează în Teatrul Naţional tânărul Ilie Gheorghe“. Jucam lângă Vasile Cosma, Radu Nicolae, Constantin Sassu, Papil Panduru, Remus Mărgineanu… Al doilea rol a fost Don Juan, din „Doamna nevăzută“. Aici am jucat cu Valeriu Dogaru, Tudor Gheorghe, Nae Mazilu, iar premiera a avut loc la Teatrul din Drobeta Turnu Severin, octombrie 1967. Pentru mine era o premieră aparte deoarece la Turnu Severin debutasem ca actor amator. Cum? Eram pedagog în Turnu Severin la o şcoală de mecanici auto, oraşul având pe atunci, începutul anilor ‘60, un teatru de vară. Jucam în cinci spectacole, ca amator, de la vârsta de 21 de ani până la 23. De la Turnu Severin am plecat la IATC… Concluzionând: debutul meu în teatru a fost primit cu mare căldură şi bunăvoinţă, bucurându-mă de aprecieri extraordinare. Și adaug încă un amănunt important: după rolul din drama „Procesul Horia“ am primit aplauze deschise pentru un rol de comedie, cel din „Opinia publică“, adică vreau să spun că mi-am demonstrat de la început capacităţile de abordare a rolurilor. Cu alte cuvinte, tragedia, drama şi comedia îmi erau la îndemână.
„Întâlnirea cu Purcărete, revelația vieții mele“
I.J.: Colaborarea cu celebrul regizor Silviu Purcărete v-a adus cele mai mari satisfacţii actoriceşti, spirituale, morale (şi băneşti!), devenind un actor cu reputaţie internaţională, fiind angajat la teatre din Anglia şi Franţa. Putem spune că regizorul Purcărete v-a schimbat destinul?!
I.G.: În cei aproape 50 de ani de carieră, am avut prilejul să lucrez cu foarte mulți regizori, dar foarte puțini au lăsat asupra carierei mele o amprentă semnificativă, senzații și sentimente, pe care nu le pot niciodată uita, precum a făcut-o Purcărete. Întâlnirea mea cu el aș putea-o numi revelația vieții mele. Revelația este o stare interioară în care începi să crezi că își face loc apariția și ceva de natură supranaturală, divină. Și când trăiești o asemenea stare ești fericit. Noțiunea asta îmi dă temei să afirm că Silviu, în puterea cuvântului, m-a făcut pe mine fericit. Și fericirea mea a constat în faptul că mă simțeam sănătos la trup și cu un cuget stăpânit de liniște. Și mi-a dat posibilitatea de a-mi desăvârși talentul. Colaborarea mea cu Silviu a însemnat pentru mine, repet, o triadă dumnezeiască – sănătate trupească, liniște sufletească și, mai ales, desăvârșirea talentului de actor… Purcărete a fost, pentru mine, și profesor, și prieten, și regizor. El stăpânește arta de a-l convinge pe actor că poate să-i facă și din defecte calități pe care el nu și le-a bănuit. Am jucat prima oară sub bagheta magică a lui Purcărete în 1988, în piesa de la TNC „Piticul din grădina de vară“, apoi au urmat momentele de glorie… mondială ale spectacolelor lui, de după 1990, tot la Naționalul nostru. Am continuat colaborarea cu marele regizor la teatrele din Anglia și Franța (unde Silviu a montat), iar din 2001, la Naționalul „Radu Stanca“ din Sibiu (în spectacolul „Pilafuri și parfum de măgar“) și, din vara anului 2007, joc în „Faust“. Acest grandios spectacol a intrat în al nouălea an (cu aproape 140 de reprezentații la Sibiu și în Europa)!… Și ne pregătim, pentru 2016, de un posibil lung turneu în SUA. Poate și la Moscova…
„Rădăcinile mele, din pământ fertil, oltenesc…“
I.J.: Și n-ați obosit ?!
I.G.: Nu, n-am obosit! Știți de unde vine energia mea? Vine din faptul că rădăcinile mele se hrănesc din pământ, nu din grohotiș, nu din bălegar sau din alte pulberi, ci din pământ românesc viguros, fertil, oltenesc, mănos. Și situat într-un spațiu creștin și, mai ales, credincios, în sensul bun al dăruirii. Și încă un element: sunt născut în luna septembrie, luna roadelor, a bucuriei, o zodie a abundenței. De aici se trage energia mea, de aceea nu mă simt obosit. Faptul că sunt stăpânit de harul muncii mi-a dat tărie și putere să… salt, să zbor pe scenă!
I.J.: De ce „Faust“ nu s-a montat de Purcărete la Naţionalul din Craiova şi de ce, deocamdată, nici măcar nu s-a văzut acest spectacol în Cetatea Banilor?
I.G.: Nu s-a montat la Craiova deoarece ideea acestui „Faust“ a venit odată cu ideea Sibiului de a deveni capitală culturală europeană (2007). Trebuia o acțiune culturală legată de spațiul german al Sibiului, cu un autor german, se obținuseră fonduri mari, aproape nemăsurate. Nu știu dacă la Craiova s-ar fi găsit un spațiu generos, așa cum este cel de Sibiu, recent schimbat. În prezent, se joacă „Faust“ într-o hală-sală de excepție din Sibiu. Probabil și de aceea nu s-ar fi putut monta la Craiova, cum nici nu se poate vedea – din cauza unei locații adecvate montării grandioase a lui Purcărete de la Sibiu. Nici în Capitală nu s-a găsit încă un spațiu! La Sibiu însă va juca, cererea de bilete este enormă. În 2017 se împlinesc zece ani… Ăștia de la Sibiu și-au propus să mă aibă prezent pentru această aniversare din 2017, an în care aniversez și eu 50 de ani de teatru!
Înregistrări radio cu Ilie Gheorghe la Frankfurt, în regia lui Wilson
I.J.: În film, aţi debutat în 1974 ( în „Soarele şi Infinitul“, alături de Amza Pellea), dar adevăratul debut în cinematografie al dumneavoastră este considerat filmul „Moromeţii“ (1985)…
I.G.: Așa este, am debutat alături de Amza Pellea, în „Soarele și Infinitul“. În acei ani, el juca pe scena craioveană, fuseses numit și director (1973-1974). Jucam cu Amza în „Interesul general“ și personajul interpretat de mine trebuia să-l pălmuiască pe Amza! Și l-am pălmuit! Tare mult m-a îndrăgit Amza, m-a și ajutat într-o problemă ce părea de nerezolvat… Mă întrebați de „Moromeții”. Acest film rămâne cel mai important pentru mine, mă reprezintă. Au fost și alte filme reușite…
Totuși, eu nu mă laud cu filmografia mea, iar în ultimii ani am refuzat vreo șase propuneri de a juca în filme! De ce? Mie mi s-a părut că filmografia mea nu mă reprezintă așa cum mă reprezintă teatrul, arta asta în care te consumi într-o oră cât te consumi într-un an.
I.J.: Cum este viața unui actor la 75 de ani?
I.G.: De ziua mea, pe 21 septembrie, voi fi pe drum, revin la Craiova de la Chișinău – unde Naționalul din Craiova joacă „O furtună“. Și plec imediat la alt drum: pe 25 și 26 septembrie joc „Faust“, la Sibiu, pe 28-29-30 septembrie, tot la Sibiu – repetiții cu „Noaptea bufonilor“, deoarece pe 1 octombrie este premiera (joc alături de Marian Râlea). Pe 9 și 10 octombrie, joc iarăși pe „Faust“ la Sibiu.
Între 26 și 30 octombrie, voi putea fi ascultat la Frankfurt într-un spectacol radio montat de Bob Wilson, „Radiodramă Turnul Babel“.
Se va vorbi în toate limbile pământului, eu rostesc texte din „Rinocerii“ de la Naționalul din Craiova… Și la Craiova reiau celelalte spectacole de la Național… Cam așa arată viața unui actor la 75 de ani!
