Raportul financiar pe semestrul I al anului 2015 (1 ianuarie – 30 iunie) publicat recent face o radiografie economică a stării în care se află în prezent Avioane Craiova SA, producătorul avionului IAR 99 Șoim, pe care se antrenează piloții Armatei Române. Potrivit acestor date, datoriile totale ale societății au crescut cu 9,7 milioane de lei față de perioada similară a anului trecut, cifrându-se la 116,4 milioane de lei (26,4 milioane de euro). Datoriile către bugetul de stat sunt uriașe. Spre exemplu, la asigurările sociale de stat sunt restanțe de 44,7 milioane de lei, iar către bugetul statului, de 31 de milioane de lei, în timp ce sumele pentru contribuțiile de asigurări sociale de stat (CASS) se ridică la 15,1 milioane de lei, iar pentru șomaj, la 15,1 milioane de lei. Comuna Ghercești, în care funcționează fabrica, ar da, cu siguranță, lovitura dacă ar recupera cele 12,1 milioane de lei (2,74 milioane de euro) care figurează ca și creanțe în raportul financiar. Tot aici mai sunt menționate, printre altele, datorii comerciale de 3,9 milioane de lei (din care 2,4 milioane de lei către furnizori), plata unor dividende de 1,4 milioane de lei și datorii către diverși creditori în valoare de 5,2 milioane de lei. Veniturile totale ale societății au crescut de la 8,5 la 10,5 milioane de lei, iar cheltuielile totale au crescut de la 14,6 la 16 milioane de lei. Pierderile nete au scăzut de la 6 la 5,7 milioane de lei.
Accesoriile încarcă datoriile către bugetul de stat
În semestrul I din 2015, 76% din producție a mers către export. Cei mai importanți clienți sunt Elbit System Israel (2,19 milioane de lei), Israel Aerospace (1,056 milioane de lei), SABCA Belgia (274.000 de lei), MT Aerospace (600.000 de lei). În total, clienții externi ai Avioane SA totalizează afaceri de 4 milioane de lei. Pe plan intern, partenerii de afaceri sunt Dedalus Tech SRL (356.000 de lei), INCAS București (234.000 de lei), IAR Brașov (400.000 de lei) și alți beneficiari (290.000 de lei).
Raportul financiar menționează că „lipsa comenzilor din semestrul I 2015 din partea Ministerului Apărării Naționale, pentru fabricarea de avioane IAR 99 Șoim, a dus la scăderea semnificativă a veniturilor din activitatea de bază“. Totuși, cifra de afaceri realizată în semestrul I din 2015 a crescut cu circa 700.000 de lei față de cea realizată în aceeași perioadă a anului trecut. La pierderile de 5,7 milioane de lei ar fi contribuit în mare măsură majorările de întârziere (accesoriile) aferente obligațiilor bugetare neachitate la scadență, în sumă de circa 3 milioane de lei, „care nu au legătură cu activitatea curentă de exploatare a societății, dar care au influențat semnificativ rezultatul acesteia“. Avioane SA așteaptă de multă vreme un act normativ care să o scape de datoriile istorice acumulate în ultimii 25 de ani. Proiectul de hotărâre de guvern s-a împotmolit însă undeva pe la guvern. De curând, societatea s-a listat pe platforma AeRO a Bursei de Valori București (BVB). Potrivit ultimelor date de tranzacționare, valoarea de piață a companiei deținută majoritar de statul român era de 570.000 de euro.