4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalCea mai mare cultură de cătină din țară se află la Urzica

Cea mai mare cultură de cătină din țară se află la Urzica

Un fermier din comuna Urzica, zonă în care terenurile agricole sunt în pericol de deșertificare, a înființat cea mai mare cultură de cătină din țară, ce se întinde pe o suprafață de peste 20 de hectare.
Concepută ca o afacere de familie, investiția în cultura de cătină de la Urzica se ridică la aproape un milion de euro, o parte din fonduri fiind nerambursabile, de la Uniunea Europeană, conform afirmațiilor fermierului Octavian Bobică.
Acesta a relatat, pentru Agerpres, că a devenit cultivator de cătină din dorința de a lucra profitabil, după ce anterior a cultivat cereale și plante prășitoare. „Eu am venit din industrie, am avut și terenul meu, am mai luat și în arendă, apoi am mai și cumpărat și am început cu cerealele, cultura mare. Am cumpărat și utilaje și am observat că nu prea era rentabil. Prețurile la cereale erau în scădere, prețurile la combustibil erau mereu în creștere, au apărut și marii latifundiari, așa că am început să analizez situația și să caut să fac o cultură rentabilă. Am ales să cultiv cătină în Sahara Oltului“, a spus Octavian Bobică.
Fermierul din Urzica a menționat că este o cultură ecologică și pentru aceasta timp de cinci ani terenul a fost în conversie, cu diferite culturi, printre care și cereale, iar producția a fost mică. A început să planteze cătina de anul trecut și a finalizat înființarea culturii anul acesta. Prima producție o va obține anul viitor, iar peste doi ani speră să obțină producții suficiente de fructe de cătină, astfel încât să poată încheia contracte ferme, pentru piața internă și, mai ales, pentru piața externă.

Cătina, rezistentă și la căldură excesivă, și la îngheț

Octavian Bobică a mai spus că va continua să investească după ce va începe să producă și are în vedere utilaje pentru culesul cătinei și chiar pentru procesare.
„Este o cultură dificilă din cauza recoltatului, deoarece bobițele de cătină sunt lipite de crenguțe și printre ele sunt țepi, ca la cactuși. În China este raportată mare cantitate de cătină recoltată pe zi de o persoană, respectiv cinci kilograme. Din cauza aceasta nu sunt prea mulți cultivatori, altfel cătina este foarte căutată, la un hectar producția ajunge și la cinci tone, iar prețul pe kilogram este între unu și trei euro.
Cătina este rezistentă și la căldură excesivă, și la îngheț, nu are nevoie de foarte multă apă. Este căutată și pe piața internă, și pe piața externă, și în industria farmaceutică. Aștept ca la anul să înceapă să producă. Va fi o producție mică, nu pot să închei contracte, dar în trei ani sper să fie o producție normală“, a adăugat Octavian Bobică.
Cultivatorul de cătină din Urzica a investit și fonduri proprii, și fonduri obținute din finanțare nerambursabilă. „Am lucrat cu fonduri europene în proporție de 50%. Am avut studiu de piață, de fezabilitate, am luat și împrumuturi. Am început anul trecut să plantez și am continuat anul acesta. În total am 38.000 de plante, o cultură intensivă de cătină albă, cu diferite perioade de recoltare. Peste trei ani, producția poate ajunge și la cinci tone pe hectar. Pe viitor, intenționăm să investim, eu și fiul meu, în utilaje pentru recoltarea cătinei. Se vor tăia crenguțele cu bobițele de cătină, se vor pune la criogenat și apoi se scutură. Dar aceste utilaje înseamnă o investiție de câteva sute de mii de euro“, a adăugat Octavian Bobică.
La Urzica ar putea să mai fie înființate culturi de cătină, potrivit lui Bobică, el afirmând că sunt mai mulți fermieri din zonă care îi solicită informații și el îi încurajează pentru că astfel în zonă ar putea fi creată și unitate de procesare.
Fermierul cultivator de cătină din Urzica a mai relatat că a lucrat mult timp în industrie, în siderurgie, apoi a devenit fermier fără a avea studii în agricultură, dar este un autodidact și s-a documentat înainte să pornească afacerea. Fiul său a absolvit un liceu cu profil agricol, specializarea horticultură, și se ocupă de latura afacerii care privește utilajele și mașinile. „Este o afacere de familie. Fiul meu este pasionat de mașini, de utilaje, de partea de mecanică, eu mă interesez de culturi“, a mai spus Octavian Bobică.
În ultimii ani, în județul Olt au apărut culturi nespecifice zonei, din ce în ce mai mulți fermieri fiind interesați să cultive lavandă, dovleci, specii de legume precum vinetele albe, tomate de alte culori decât roșii, plante medicinale etc.
Fructele de cătină sunt utilizate în industria farmaceutică și în cea alimentară.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS