2.9 C
Craiova
duminică, 29 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPrimăria pierde prima bătălie în scandalul locurilor de joacă

Primăria pierde prima bătălie în scandalul locurilor de joacă

Tribunalul Dolj a dat câștig de cauză firmei King Industrial în războiul declanșat de Primăria Craiova pentru rezilierea contractului de opt milioane de euro pentru montarea locurilor de joacă și a echipamentelor de fitness din oraș. Deși inițial lăuda firma și spunea că a semnat un contract foarte bun, municipalitatea a întors foaia după ce a descoperit că firma nu a respectat caietul de sarcini și a furnizat produse slabe calitativ, care pun în pericol viața copiilor. Contractul a intrat și în atenția DNA care a ridicat mai multe documente cu câteva luni în urmă.

Primăria a dat în judecată la Tribunalul Dolj firma SC King Industrial Enterprises SRL din București, câștigătoarea licitației pentru atribuirea acordului-cadru pe patru ani de furnizare și montare a locurilor de joacă din Craiova. În acțiunea introdusă în instanță în luna mai, primăria cerea returnarea a 13,8 milioane de lei, bani plătiți până acum firmei în contul a trei contracte subsecvente din șapte posibile, rezilierea acordului-cadru în valoare de 37 de milioane de lei și daune morale de un milion de lei pentru atingerea adusă imaginii.
Primăria recepționase fără obiecții în 2013 și 2014 locurile de joacă montate în oraș, dar în cele din urmă s-a considerat păcălită de firma King Industrial Enterprise care i-a furnizat materiale de slabă calitate, altele decât cele trecute în caietul de sarcini. Municipalitatea a constatat acest lucru în urma controlului unei comisii de verificare înființată prin dispoziție a primarului în februarie 2015. Pe teren, membrii comisiei au descoperit ceea ce nu văzuseră înainte colegii lor care recepționaseră lucrările, și anume că grosimea materialului din care sunt confecționate toboganele era de 3-4 milimetri în loc de 19 milimetri (cartierele Valea Roșie, Parc Pușkin, Lăpuș și Esplanada Craiovița) și că echipamentele de agrement (pentru întreținerea masei musculare) sunt confecționate din tablă simplă dată cu vopsea în loc de oțel galvanizat inoxidabil, vopsit în câmp electrostatic (Esplanada Craiovița). „King Industrial nu a respectat principiile privind calitatea și, cu bună știință, a furnizat și montat echipament necorespunzător. (…) Este evident că viețile copiilor au fost puse în pericol. Ei ar fi trebuit să beneficieze de locuri de joacă sigure și rezistente“, se arăta în nota de constatare a comisiei primăriei care explica faptul că membrii comisiei de recepție nu aveau cum să-și dea seama de calitatea slabă decât dacă se rupeau elementele de la locurile de joacă.

King Industrial: Ați recepționat, să fiți sănătoși

Reprezentanții firmei au replicat spunând că primăria dă dovadă de rea-credință, caută nod în papură și comite un abuz și au amenințat că vor solicita și ei daune în cazul rezilierii contractului. King Industrial Enterprise nu a negat clar acuzațiile primăriei, ci a mers pe ideea că, o dată recepționate locurile de joacă, primăria nu se mai poate plânge acum de calitatea lor. Firma mai preciza că ea a fost de bună-credință și a înlocuit piesele rupte, dar că nu poate face lucru la nesfârşit atâta timp cât Poliția Locală nu asigură paza lor împotriva vandalizării. „Obligațiile au fost deja executate și recepționate încă din anul 2013/2014. Conformitatea lor a fost recunoscută de primărie prin eliberarea documentelor constatatoare. Toboganele și elementele de țeavă de la panoul despărțitor au fost recepționate la finalul executării contractelor subsecvente, acest fapt fiind consemnat în procesele-verbale de recepție potrivit cărora echipamentele au fost livrate și montate «conform caiet de sarcini și oferta adjudecată». O dată recepționată executarea contractului nu se mai poate reveni asupra executării obligațiilor atâta timp cât autoritatea a verificat îndeplinirea și a eliberat garanția de bună execuție aferentă contractelor. King a înlocuit pe cheltuiala sa piesele rupte, distruse și le-a completat pe cele furate, deși paza lor este atribuția Poliției Locale“, spunea King Industrial.
Primăria nu a mai semnat nici unul dintre cele două contracte subsecvente aferente anului 2015, deci practic a suspendat derularea acordului-cadru.

Cheia e la Curtea de Apel Craiova

După trei luni de la inițierea procesului, municipalitatea a pierdut acum două zile prima bătălie de la Tribunalul Dolj. Instanța a respins toate solicitările depuse. „Admite excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect constatare reziliere acord-cadru. Respinge capătul de cerere având ca obiect constatarea rezilierii acordului-cadru nr. 187447/11.12.2013, ca fiind inadmisibil. Respinge excepţia prematurităţii şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune – referitor la capătul de cerere având ca obiect pretenţii -, ca fiind neîntemeiate. Respinge capătul de cerere având ca obiect pretenţii – acordarea de daune materiale pentru executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale, precum şi acordarea de daune morale -, formulat de reclamantul Municipiul Craiova (reprezentat de primarul localităţii), în contradictoriu cu pârâta SC King Industrial Enterprises SRL, ca fiind neîntemeiat. Cu drept de apel, în termen de cinci zile de la comunicare, cererea de apel urmând să fie depusă la Tribunalul Dolj“, se arată în sentința Tribunalului Dolj. Primăriei îi mai rămâne o singură cale de atac, Curtea de Apel Craiova. Oficialii municipalității au precizat că așteaptă motivarea sentinței pentru a-și construi apărarea. Dacă pierde și aici, va fi obligată să continue derularea acordului-cadru și să plătească pentru locurile de joacă pe care le consideră un pericol pentru copii. Acest lucru s-ar putea întâmpla mai devreme de o sentință definitivă a Curții de Apel în procesul pe fond, deoarece King Industrial a inițiat și ea un proces la Tribunalul Dolj în care cere suspendarea deciziei de întrerupere a contractului. Dacă o va obține, primăria s-ar putea trezi în situația în care este obligată să continue contractul și să se judece în același timp pentru rezilierea lui. Între timp, DNA lucrează la anchetă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS