Opera Română Craiova organizează, în perioada 10 octombrie – 21 noiembrie, cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional „Elena Teodorini“. Timp de șase săptămâni, 21 de evenimente se vor desfășura sub cupola festivalului ce omagiază personalitatea celei care a fost prima cântăreață din România care a pășit pe scena Teatrului Scala din Milano. În cadrul ediției din acest an vor fi prezentate producții europene, naționale, dar și cele mai îndrăgite spectacole craiovene.
„Ne-am propus în acest an o ediție în care să deschidem porțile Operei Române Craiova către teatrele din Europa și am reușit cu eforturi destul de susținute să aducem patru teatre străine. Este vorba de Teatrul de Operă din Magdeburg, Teatrul Național de Operă și Balet din Sofia, Teatrul Național de Operă și Balet din Belgrad și Opera Națională din Chișinău, care va susține două spectacole în acest festival, unul de operă și altul de balet“, a precizat Antoniu Zamfir, managerul Operei Române Craiova.
O primă audiție pentru publicul craiovean iubitor de operă va fi „Evgheni Oneghin“ de P.I. Ceaikovski (joi, 22 octombrie) într-o versiune scenică semnată de Teatrul Național de Operă și Balet din Chișinău. În cadrul festivalului, iubitorii artei vor putea urmări montări inedite ale operelor „Nunta lui Figaro“ de W.A. Mozart a Teatrului Național de Operă și Balet din Belgrad (duminică, 15 noiembrie) și, în premieră, „Cenușăreasa“ de G. Rossini a Teatrului Național de Operă și Balet din Sofia (miercuri, 4 noiembrie). Programarea spectacolului de balet „Giselle“ de A. Adam, susținut de trupa Teatrului Național de Operă și Balet din Chișinău (joi, 12 noiembrie), este alt punct de atracție al ediției din acest an a festivalului.
„Procesul“ lui Philip Glass, pentru prima dată în România
Operă, operetă, balet, spectacole de tineri, spectacole ale Universității Naționale de Muzică din București, proiecte originale ale Fundației „George Enescu“, toate se înscriu pe agenda festivalului a cărui cortină se va ridica sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 19.00. „Sunt onorat să deschid acest festival, ca și stagiunea Operei Române Craiova, cu spectacolul «L’Elisir d’amore». Festivalul Internațional de operă este deja o tradiție la Craiova și sper să rămână și în continuare. Este un lucru extraordinar pentru publicul craiovean“, a precizat Gheorghe Stanciu – prestigios dirijor, cu un repertoriu de zeci de titluri de spectacole de operă, operetă, balet.
Invitatul de marcă al celei de a XIV-a ediții a Festivalului este însă Theater Magdeburg, care va aduce la Craiova, sâmbătă, 31 octombrie, „Procesul“. Lucrarea celebrului compozitor american Philip Glass, cu un libret scris de Christopher Hampton, bazat pe romanul lui Franz Kafka, a avut premiera mondială în toamna anului 2014.
Festivalul Internațional „Elena Teodorini“ este îmbogățit și cu cea de-a doua ediție a Concursului Internațional de Canto, care se va desfășura în perioada 16 – 21 noiembrie.