34 C
Craiova
sâmbătă, 29 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPolițist în misiune, lovit de un Mercedes

Polițist în misiune, lovit de un Mercedes

Un subofițer din Filiași a fost lovit și rănit grav, sâmbătă noaptea, de un Mercedes Vito înmatriculat în Bulgaria, pe care a încercat să-l oprească pentru control. Accidentul a avut loc în jurul orei 00.30, pe bulevardul Racoțeanu, la ieșire din orașul Filiași.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Dolj au precizat că „echipa operativă din cadrul Poliției Filiași, ajunsă la fața locului, condusă de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecatoria Filiași, a stabilit din primele verificări faptul că un polițist în vârstă de 42 de ani din cadrul Poliției Filiași, fiind în timpul serviciului și echipat regulamentar, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula din direcția Drobeta Turnu Severin către Craiova, al cărui conducător auto nu a oprit, lovindu-l pe polițist“. Este vorba de un Mercedes Vito, care era condus de Vintilă Pietreanu, de 31 de ani, din Piatra-Olt, județul Olt.
Subofițerul de 42 de ani era într-o misiune de supraveghere a traficului rutier pe bulevardul Racoțeanu, împreună cu un coleg, iar în jurul orei 00.30 a observat un autovehicul care se apropia dinspre Drobeta Turnu Severin. Agentul a hotărât să-i facă semn șoferului să oprească și a ieșit pe șosea, iar colegul său a rămas lângă mașina de serviciu, care era parcată în afara carosabilului.
Șoferul Mercedesului nu l-a văzut însă pe polițistul care se afla pe banda a doua a bulevardului Racoțeanu și l-a lovit în plin. Vintilă Pietreanu venea din Italia și mai avea aproximativ 80 de kilometri până să ajungă acasă, la Piatra-Olt.
Șoferul Mercedesului a aflat ce s-a întâmplat abia după ce a coborât din mașină, când l-a întrebat pe colegul polițistului accidentat ce a lovit. Subofițerul de 42 de ani a fost transportat în stare gravă la Spitalul de Urgență Craiova, unde a rămas internat.
Anchetatorii au stabilit că șoferul de 31 de ani nu consumase băuturi alcoolice. Aceștia au mai precizat că Vintilă Pietreanu este cercetat pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, ancheta în acest caz fiind coordonată de procurorii din Filiași.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS