3.7 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljRecord de cereri pentru recalcularea pensiilor

Record de cereri pentru recalcularea pensiilor

Casa de Pensii a înregistrat anul acesta un aflux de solicitări de recalculare a pensiilor. Cele mai multe astfel de cereri vin din partea persoanelor care au mai lucrat cu contract de muncă și după ieșirea la pensie. Aflați de ce durează mai mult analiza unui astfel de dosar.

Mii de doljeni care au deja o formă de pensie au depus, anul acesta, la Casa Județeană de Pensii (CJP) Dolj un număr record de cereri de recalculare a pensiilor. Până la sfârșitul săptămânii care s-a încheiat fuseseră depuse la CJP Dolj peste 9.000 de solicitări de recalculare a pensiilor, a declarat directoarea instituției, Daniela Licu. Cele mai multe dintre acestea provin de la persoanele aflate în diverse forme de pensionare și care au mai lucrat cu acte în regulă, acolo unde le permite legea. „Pensionarii la limită de vârstă au dreptul să mai lucreze cu contract individual de muncă atât cât își doresc și cât sunt în stare, din punct de vedere al sănătății. În acest fel, practic, le crește punctajul de care beneficiau la pensia la limită de vârstă și adaugă vechimea pe care o realizează astfel, prin depunerea unei cereri, însoțită de o adeverință de la angajator și acelei persoane i se face recalculare. Nu depune aceste acte în fiecare lună, pentru că probabil atunci am fi îngropați în dosare și, în altă ordine de idei, nici creșterea nu ar fi substanțială“, a precizat directoarea Casei Județene de Pensii Dolj, Daniela Licu. Din calcule reiese o ușoară creștere a pensiei, dar pot fi și creșteri substanțiale, dacă persoana care solicită recalcularea a lucrat mai mult timp după ieșirea la pensie la limita de vârstă și dacă a avut un salariu consistent. Dar cum se face recalcularea? „Gândiți-vă că veniturile pe care le realizează se raportează la câștigul salarial mediu brut și, practic, se obține un anumit punctaj, care se adună cu punctajul obținut în momentul înscrierii la limită de vârstă și se împarte la stagiul de cotizare. Deci nu este o creștere care să merite în fiecare lună această deplasare la CJP“, a explicat Daniela Licu.

Cine mai poate cere recalculare

Potrivit legii, și unele dintre persoanele pensionate pe caz de boală au dreptul să mai muncească după ieșirea la pensie, dar numai cu jumătate de normă (patru ore pe zi).
Persoanele încadrate în gradul trei de invaliditate pot să solicite celor de la CJP să ia în calcul veniturile de natură salarială obținute după ieșirea la pensie de boală abia în momentul în care respectivele persoane se înscriu la pensia pentru limita de vârstă. Practic, și această solicitare tot recalcularea pensiei se numește. În momentul în care ies la pensie la limită de vârstă, persoanele încadrate în gradul III de invaliditate va trebui să aducă și adeverință de la angajator.

De ce durează mai mult recalcularea pensiilor

Având în vedere că sunt 9.000 de cereri pentru recalcularea pensiilor și mai lipsesc unele acte de la dosar, de multe ori se întârzie recalcularea. „Conform Legii nr. 263/2010, recalcularea se poate face în termen de 45 de zile de la depunerea cererii, dar uneori se întârzie peste cele 45 de zile, din cauza faptului că adeverința ce trebuie eliberată de angajator nu respectă condițiile legislative, și mă refer aici la temeiul juridic“, a explicat directoarea CJP Dolj.
Daniela Licu a mai precizat faptul că, dacă o persoană a lucrat până la 30 septembrie, de exemplu, atunci ea se vede în sistem abia după data de 25 octombrie, dată până la care angajatorul trebuie să depună Declarația 112 și să declare la Fisc că acea persoană a lucrat la firma respectivă până la 30 septembrie. Dacă mai este nevoie de un act la dosar, atunci se ajunge în noiembrie, deci se depășește lejer termenul de 45 de zile în care trebuie soluționată cererea de recalculare a pensiei.
Doljul este al doilea județ pe țară ca număr de pensionari, cu aproximativ 200.000 de oameni ieșiți la pensie, iar faptul că 9.000 dintre ei au depus doar anul acesta cereri de recalculare a pensiei înseamnă foarte mult.
La dosarele de recalculare a pensiilor lucrează șapte funcționari de la CJP Dolj. Anumite solicitări de recalculare se revizuiesc la București, dar și acolo există un singur departament specializat pe așa ceva, care se ocupă de toate cererile din țară.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS