Lucrările la Waterpark au avansat destul de mult, iar cele de la stadionul de fotbal la fel, unde se munceşte într-un ritm amețitor și unde ar putea fi introdus și un schimb de noapte. În același timp, stadionul de atletism este ținut în loc de solul mlăștinos, după cum spun constructorii, chiar dacă se află la doar câteva zeci de metri de cel de fotbal. Totodată, parcarea subterană de la Teatrul Național ar putea să nu fie gata la sfârșitul lunii noiembrie, asta din cauza unei noi probleme de proiectare.
Constructorii celor două stadioane din Craiova, de fotbal și de atletism, se confruntă cu un paradox. În timp ce unul poate să lucreze foarte bine și destul de repede inclusiv pe condiții de ploaie, celuilalt îi este afectată activitatea la fiecare ploaie, asta deși șantierele se află la câteva zeci de metri distanță.
Problema ar fi solul mlăștinos de care au parte constructorii de la stadionul de atletism, AB Tehnica, sol care nu ridică piedici celuilalt constructor, CON-A Sibiu, de la stadionul de fotbal.
Piloții tribunei I, turnați la noua arenă
Spre exemplu, la viitoarea arenă a Băniei, piloții pentru tribuna I au fost deja turnați, iar în două săptămâni ar urma să fie turnată și fundația. Muncitorii sunt destul de mulți la număr, la fel și utilajele. Ca o comparație, primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, recunoaște că firmele locale se mișcă mai greu. „Diferența ține, în primul rând, de mărimea stadioanelor, dar și de cum se mișcă firmele. Trebuie să recunoaștem că ardelenii se mișcă foarte bine. Ei respectă graficul de lucrări și au spus că, dacă în trei săptămâni scade cumva ritmul, o să bage și ture de noapte pentru a recupera. Ei au un termen pe care nu pot să îl depășească, 25 noiembrie 2016, dar până acum lucrările lor sunt în grafic și nu avem nici un motiv să ne plângem. Supraveghem de pe Sala Polivalentă lucrările din șantier și am văzut că, la ei, pauza de masă este pauză de masă și atât, iar în rest lucrează până seara târziu. Piloții pentru tribuna 1 s-au turnat, iar peste două săptămâni urmează să toarne fundațiile. Chiar lucrează foarte bine“, a declarat primarul Lia Olguța Vasilescu. Construcția stadionului costă aproximativ 49 de milioane de euro, dintre care 10% sunt suportați de municipalitate, iar restul de Compania Națională de Investiții.
La stadionul de atletism e mai greu
Între timp, la câteva zeci de metri distanță, constructorul AB Tehnica pare să stea în loc la stadionul de atletism de 5.000 de locuri. Pânza freatică este mai sus decât la terenul stadionului de fotbal, lucru recunoscut și de constructor, care spune că va face toate eforturile ca să termine terenul stadionului într-o lună. „La stadionul de atletism, problema lor este cea pe care o cunoaștem cu toții, și anume că se construiește într-o zonă mlăștinoasă, iar de fiecare dacă când plouă trebuie să aștepte trei zile ca să se usuce terenul pentru a putea înainta. Noi sperăm ca și ei să fie gata până la sfârșitul acestui an, pentru că altfel vor intra în penalități. Termenul este pe 10 decembrie“, a explicat primarul.
Este un paradox faptul că pe aceeași suprafață, în zone diferite, terenul are caracteristici diferite și ridică sau nu probleme? „Nu e un paradox, pentru că în toate cartierele avem străzi care se inundă tot timpul și altele pe care nu se întâmplă niciodată nimic. Probabil că în proiect ar fi trebuit să-l amplaseze invers, dacă făceau studiile geo exact așa cum trebuie. Până la urmă, important este că reușim să îl finalizăm“, a mai spus Lia Olguța Vasilescu. Se va finaliza, dar nu se știe când. Oricum, proiectul este mai relaxat deoarece nu beneficiază de finanțare europeană și nu este presat de termen.
„Clădirea cu bazine acoperite este închisă“
La câțiva kilometri de cele două stadioane se construiește și Waterpark-ul Craiovei, din fonduri de la Uniunea Europeană. Încercat de perchezițiile DNA de anul trecut, cu finanțarea primăriei oprită pentru ceva vreme în așteptarea rezultatelor unei expertize tehnice, Waterpark-ul pare să își fi revenit. Camioane încărcate ies o dată la câteva minute pe porțile șantierului și, chiar dacă și solul de aici ridică probleme, constructorul Delta ACM pare să le fi depășit. „Și la Waterpark se lucrează în forță. Au adus săptămâna aceasta și sticla și, practic, clădirea cu bazine acoperite este închisă în prezent. Suntem convinși că și ei vor termina la sfârșitul acestui an“, a mai declarat primarul Craiovei.
Lucrările de la parcare depind de proiectant
O situație ciudată există, din nou, la parcarea subterană din zona Teatrului Național. Conform primarului, există o nouă eroare de proiect care ar putea face ca lucrările executate de Mitliv, finanțate european, să nu fie gata pe 29 noiembrie, cea mai recent anunțată dată de finalizare.
„La parcarea subterană nu ne putem plânge de constructor, care a lucrat inclusiv pe timp de noapte, inclusiv de revelion. Și acest proiect a avut o mare problemă, în sensul că nu exista o scară de acces. Ea se ridică mai sus de zona supraterană și atunci a trebuit să i se impună proiectantului să vină să mai facă niște modificări. El se mișcă foarte greu. Constructorul trage tare să respecte termenul (29 noiembrie – n.r.), însă depinde foarte mult de proiectant. Dacă ar fi fost după constructor, ne livrau parcarea cu două luni mai devreme. Însă, e foarte complicat să aștepți o notă de șantier de șase luni. Efectiv, nu mai avem ce să le facem. Ei au câștigat o licitație. Așa cum au fost gândite proiectele la vremea respectivă, proiectantul nu avea sarcină să urmărească lucrarea, să vadă dacă sunt greșeli de proiectare. Noi nu îi mai plătim pe cei din firma de proiectare, ei vin la rugăminți“, a mai spus primarul. Serviciile de proiectare pentru parcarea subterană au fost câștigate de firma SC Prointec România SRL și au fost atribuite pe 17 august 2011, conform datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice. GdS a încercat să ia legătura cu reprezentanții firmei pentru un punct de vedere, însă aceștia nu au putut fi contactați.
Materialele din Parcul „Romanescu“, refolosite
Lucrările din Parcul „Nicolae Romanescu“ au început să fie de mare interes pentru craioveni. Un cititor GdS ne-a scris, la adresa redacției, sugerând ca primăria să refolosească materialele pe care le demontează din parcul aflat în proces de reabilitare de luni. „Acestea se pot refolosi foarte ușor și monta pe zeci de străzi aflate la periferia orașului, străzi care au primit apă și canalizare și unde aceste materiale ar face viața locuitorilor mult mai ușoară. Vorbesc, în principal, de piatra cubică și bordurile aleilor“, a scris Andrei Neșa. Primarul Craiovei a explicat că toate materialele vor fi reutilizate. „Evident că și aici vom refolosi tot, așa cum facem la toate lucrările: bordurile, care sunt de granit, pot fi refolosite, piatra de râu, de asemenea, piatra cubică pe care o vom monta pe alte străzi din cartierele de periferie. Totodată, folosim inclusiv răzuiala de asfalt“, a încheiat Lia Olguța Vasilescu.