Liga Studenţilor din Universitatea „Constantin Brâncuşi“ (UCB) – în parteneriat cu Uniunea Naţională a Studenţilor din România, Ministerul Tineretului şi Sportului, Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Gorj – organizează, în perioada 26 octombrie – 1 noiembrie, a X-a ediţie a Festivalului Studenţesc Naţional „Studenţiada“.
În cadrul Festivalului „Studenţiada“, studenţii UCB vor avea ocazia să participe la diverse activități, precum campionate sportive (fotbal, tenis de masă, tenis de câmp), donare de sânge, seară de film în universitate, cursuri și dezbateri pe diferite teme, petrecere de Halloween etc. În anul 2006, Uniunea Naţională a Studenţilor din România a iniţiat „Studenţiada“, festival studenţesc organizat la nivel naţional, care a determinat peste 5.000 de tineri să participe, timp de o săptămână, la diverse activităţi extracurriculare. În 2007, Studenţiada s-a desfăşurat în zece oraşe, având 10.000 de participanţi.
Participare în creştere de la un an la altul
În 2008 şi 2009, au fost vizate 11 centre universitare şi 20.000 de participanţi, anul acesta, festivalul desfăşurându-se în 15 centre universitare şi vizând peste 40.000 de participanţi.
„La nivel național, Festivalul este organizat de către Uniunea Naţională a Studenţilor din România și este unul dintre cele mai mari evenimente studențeşti din România, reunind sub egida sa evenimente din domenii precum educație, cultură, sport, dezvoltare personală, sănătate, voluntariat sau antreprenoriat social. Organizatorii evenimentului și-au propus să ofere studenților din Târgu Jiu, București, Iași, Craiova, Timișoara, Petroșani, Galați, Constanța, Brașov, Târgu-Mureș, Sibiu, Bacău, Târgoviște, Ploiești, Cluj o săptămână plină de activități inedite, menite să îi ajute să deprindă competențe necesare dezvoltării personale, oferindu-le șansa de a se cunoaşte, de a interacţiona şi de a se implica în proiecte comune, în vederea consolidării ideii de apartenenţă la spaţiul comunitar“, a declarat Ştefan Cristian Moşoi, preşedintele Ligii Studenţilor din Universitatea „Constantin Brâncuşi“.