După aproape 50 de ani de carieră, primii ani ca medic i-au rămas puternic întipăriţi în memorie. Localitatea Jurilovca, cei 500 de copii la a căror naştere a asistat, condiţiile în care se făcea medicină în acele vremuri sunt doar câteva din amintirile care i-au marcat şi influenţat existenţa profesorului universitar doctor Andrei Bondari.
La cei 74 de ani pe care i-a împlinit de curând, profesorul universitar doctor Andrei Bondari nu poate sta departe de lumea medicală. Este mentorul disciplinei de radiologie şi imagistică medicală din Bănie. S-a născut în Tighina. Vorbeşte cu mare greutate despre perioada copilăriei, amintirile îi provoacă chiar şi acum durere. Suferinţa este cu atât mai mare cu cât până la această vârstă nu a reuşit să ajungă până la casa în care a petrecut primii ani din viaţă, în locul în care s-a născut…
„Epopeea Basarabia e mare, lungă şi emoţionantă. A fost un exod în acea perioadă, mulţi basarabeni, de teama ruşilor, am fugit din faţa lor… În primăvara anului 1944 am ajuns în România. Tata a fost deportat în Siberia în 1941, dar a evadat în 1942. În 1943, s-a repatriat din faţa trupelor sovietice la Arad.
După numai un an, odată cu ajungerea ruşilor, familia noastră a fost deportată în Bărăgan, în gara Ciulniţa. Nu înţelegeam de ce mama mea spunea: «Ce bine că am ajuns în Bărăgan!»… Mi-a luat ceva timp până am înţeles, până Bărăganul a devenit parte din sufletul meu!“, a povestit Andrei Bondari. Au fost ani de coşmar, ani în care şi-a văzut părinţii plângând de durere că nu aveau ce să le pună pe masă. Trăiau în întuneric, mergeau pe jos kilometri până la şcoală. A avut ca model pe sora sa care a urmat tot medicina, datorită căreia a şi renunţat la ideea de a urma un profil politehnic în favoarea meseriei de medic.
„De la sora mea am învăţat ce înseamnă să te dăruieşti. Încet, încet am văzut că este un lucru mare să faci bine unui om. Am urmat facultatea la Bucureşti. Am ales să fiu medic la Jurilovca. Era o circă grea, cu peste 10.000 de locuitori. În primul an am asistat la 100 de naşteri. N-am avut moaşă în acei ani, am fost şi doctor, şi moaşă în acelaşi timp. În anii petrecuţi la Jurilovca s-au născut 500 de copii! Fiecare om, fiecare bolnav din acei ani mi-au rămas parcă întipăriţi în retină. Acolo am avut un pacient cu infarct cu edem pulmonar acut, acolo am mers 15 kilometri într-o iarnă pe lângă o sanie cu perfuzia în mâna bolnavei… Era o pacientă care făcuse avort şi nu avea voie să intervină decât medic specialist. A scăpat acea femeie, deşi a fost la un pas să-şi piardă viaţa…“, a adăugat prof. dr. Bondari.
Absolvenţii UMF Craiova au ajuns medici renumiţi
După anii petrecuţi la Jurilovca (1966-1970), a fost medic secundar la Fundeni (1970-1973), apoi medic specialist la Babadag (1973-1975). Nu şi-a dorit de la început radiologia, îşi dorea să facă o ramură chirurgicală. A venit în Craiova însă pentru că îşi dorea să facă învăţământ. A urmat toate gradele didactice.
„Îmi doream foarte mult să predau, să explic. În acele timpuri, Facultatea de Medicină din Craiova era la început, dacă la toate celelalte facultăţi de profil din ţară aveai nevoie de avizul biroului judeţean de partid de unde plecai, aici nu, fiindcă era în Oltenia, oltenismul se purta, Scorniceştiul era în floare… Aşa am ajuns să predau la Craiova. Am fost asistent cinci ani, însă s-au blocat toate examenele pentru a avansa în învăţământ. Aveam doctorat, aveam lucrări, dar degeaba. De abia în ianuarie 1990 m-au făcut conferenţiar, iar apoi, la scurt timp, profesor. Se făcea carte, nu glumă. Primele zece promoţii ale facultăţii din Craiova au ocupat timp de zece ani primele cinci, şase locuri la rezidenţiat. Mulţi dintre absolvenţii UMF Craiova au ajuns medici renumiţi la spitale din ţară și din străinătate“, a adăugat dr. Bondari.
„M-am convins că nu se poate face nimic“
Nu crede că, datorită aparaturii de ultimă generaţie, medicina se face mai uşor astăzi. Este dezamăgit însă de multe decizii luate în dezavantajul pacientului, este scârbit de hotărârile luate la nivel înalt… Mărturiseşte că a avut putere de decizie, iar atunci a înţeles că nu este deloc uşor.
„Îmi place să spun că până la 56 de ani, am fost un om normal, iar la acea vârstă m-am făcut director de Direcţie (Direcţie de Sănătate Publică – DSP Dolj – n.r.). Atunci m-am convins că nu se poate face nimic. În perioada aceea s-a scos o serie întreagă de vaccinări. I-am spus atunci ministrului sănătăţii: «Domnule ministru, ne vom uita în oglindă şi ne va fi ruşine de noi!». Am avut dreptate… Au început să apară urmările acestei măsuri aberante. Apoi, problema cu medicii de famiie este o gafă pentru ruralul din România. Ce faci cu localităţile care au peste 2.000 de locuitori? De doi medici de familie nu e loc, iar de unu, sunt locuitori prea mulţi… După părerea mea, declinul medicinei primare a început încă din 1968, când s-au făcut judeţele. Până atunci, în comunele care s-au desfiinţat exista un dispensar, un doctor cu minimum trei, patru cadre medicale, care aveau evidenţa bolilor venerice, tuberculozei, bolilor cronice. După, a rămas un doctor cu un asistent. Nu se poate să ai în evidenţă 2.000 de oameni, să le ştii istoricul medical… Tuberculoza este în linie ascendentă şi nu ne aşteaptă, din păcate, un viitor foarte luminos“, a adăugat prof. Bondari. Mai are o nemulţumire. Consideră că la conducerea unităţilor medicale din ţară ar trebui să fie medici şi nu persoane la care atunci când te duci, „vorbeşti ca la perete“.
„Se duc pentru bani“
În ceea ce priveşte exodul medicilor, profesorul consideră că până când aceştia nu vor primi salarii motivante, această problemă nu va fi rezolvată.
„Salariile sunt mizerabile. Nu spun că medicii trebuie să aibă vilă la Miami, dar nici să vină agăţaţi pe o scară de tramvai! Partea financiară este cea care îi determină să plece. În această meserie trebuie să înveţi toată viaţa. Cărţile de imagistică costă între 700 şi 1.000 de dolari. Noi nu închidem parafa în sertar şi gata, seara sau în weekend nu mai suntem doctori. Tocmai din acest motiv le atrag atenţia studenţilor că pacientul nu vine niciodată de drag la doctor, nu vine numai pentru două pilule, ci şi pentru un sfat, o atitudine. Mulţi dintre cei care aleg să plece în străinătate spun că o fac pentru condiţii tehnice, pentru aparatură performantă. Doar un procent foarte mic nu minte. Se duc pentru bani. Mi-amintesc că în 1985 am avut ocazia să merg în Grecia. Un director mi-a propus atunci să rămân acolo. Îmi oferea 5.000 de dolari pe lună. Eu nu pot, eu sunt de-ăla legat de cărarea asta, de 100 de ori dacă aş mai pleca, tot nu aş rămâne“, a adăugat medicul.
„Dragii mei, cea mai bună măsură de protecţie este cartea!“
Radiologia nu este o ramură de senzaţie în medicină, spune dr. Bondari. Însă ea furnizează materia primă terapeuţilor din spitale.
„Din fericire, acum lucrăm pe lumină, ne mai vede lumea, până în urmă cu ceva ani lucram în întuneric, nu ne vedea nimeni. Sunt situaţii în care noi tranşăm diagnosticul între două suspiciuni. Zeci de ani, medicii radiologi s-au expus radiaţiilor. Purtau acel şorţ de 18 kilograme, însă nu cred că proteja foarte bine. Le-am spus tot timpul rezidenţilor mei: «Dragii mei, cea mai bună măsură de protecţie este cartea!» Noi trebuie să ştim patologia şi a plămânului şi a osului şi a capului. Dacă ştii carte, nu stai foarte mult sub ecran. Astăzi, din fericire, nu mai este nici un pericol pentru radiolog, medicul nu mai intră niciodată în sursă“, a explicat profesorul Bondari.
Privind în urmă, este mulţumit că şi-a adus contribuţia la înfiinţarea SMURD în Craiova, a Clinicii de Hematologie, a Secţiei de Oncologie la Spitalul „Filantropia“. Susţine că unul din primele cinci tomografe care au ajuns în ţară a fost cel de la spitalul craiovean.
„Serviciul de radiologie a fost dotat cu un aparat de tomografie computerizată, cu unul de rezonanţă magnetică, cu două de radiodiagnostic clasic, plus câteva maşini automate de developat. Din sponsorizări s-a reamenajat Centrul de Dializă şi s-au amenajat două săli de conferinţe, iar Spitalul Județean de Urgență a fost dotat cu o staţie proprie de oxigen care funcţionează de peste 15 ani fără a crea probleme.
„Am acel gust amar şi insatisfacţia că nu am reuşit să fac ceva cu acele ruine de lângă Spitalul de boli infecţioase. Are capacitate de 100 de paturi. La început s-a discutat să fie centru de tratare a bolnavilor cu SIDA. A fost finanţat de o societate norvegiană în combinaţie cu partea română. Au fost probleme mari. S-au oprit lucrările şi au început procesele. Direcţia Sanitară era trecută în contract ca beneficiar. Când am venit la conducerea Direcţiei, erau cutii întregi de hârtii, recursuri. Îmi amintesc toată acea nebunie. Ajunseseră să discute că acolo mulţi ar fi vrut să facă hotel, cârciumă, orice, numai spital nu. Am ajuns până la faza în care Ministerul Sănătăţii trebuia să dea constructorului o sumă de bani şi astfel să se rezolve tot acel circ. Am dat peste cineva la minister care nu a fost de acord şi a rămas o ruină, aşa cum îl ştiţi azi“, a completat profesorul Andrei Bondari.
Profesorul universitar doctor Andrei Bondari este Cetăţean de Onoare al Craiovei, dar și al unui oraș din SUA, Santa Cruz.
