Elisabeta Cotora, șefa Curții de Apel Craiova, este acuzată de Inspecția Judiciară că ar fi intervenit pe lângă membrii comisiei de examinare a concursului pentru numirea în funcții de conducere a judecătorilor pentru favorizarea unor candidați. Aceeași cercetare disciplinară îl vizează și pe președintele Tribunalului Mehedinți, Corneliu Popescu, dar și pe judecătorul Constantin Iriza de la Curtea de Apel Craiova.
Direcția de inspecție judiciară pentru judecători a comunicat că s-a dispus cercetarea disciplinară a președintei Curții de Apel Craiova, Elisabeta Cotora, a lui Constantin Iriza, judecător la Secția Penală a aceleiași instanțe, dar și a președintelui Tribunalului Mehedinți, Corneliu Popescu. Cei trei magistrați ar fi intervenit pe lângă membrii comisiei de examinare a candidaților la șefia unor instanțe de judecată.
„În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut că doamna judecător Mihaela Elisabeta Cotora a manifestat interes în aflarea componenţei comisiei de examinare a concursului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor şi a întreprins demersuri succesive în vederea influenţării membrilor acesteia. Domnii judecători Constantin Iriza şi Corneliu Popescu, în considerarea relaţiilor de subordonare faţă de preşedintele Curţii de Apel Craiova şi în scopul favorizării candidaţilor agreaţi de acesta, au intervenit în acest sens prin sugestionarea directă a membrilor comisiei de examinare“, au precizat inspectorii judiciari.
În acest fel, cei trei magistrați ar fi încălcat art. 99, lit. l din Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor, articol care sancționează imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror.
În încheiere, Direcția de inspecție judiciară a precizat că „acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la răspunderea judecătorilor în cauză“.
Potrivit legii, sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate magistraților sunt: avertismentul, diminuarea indemnizației de încadrare lunară brută cu până la 20% pe o perioadă de până la șase luni, mutarea disciplinară pentru o perioadă de până la un an la o altă instanță sau Parchet ori suspendarea din funcție pe o perioadă de până la șase luni. Cea mai drastică sancțiune este excluderea din magistratură. Reprezentanții Curții de Apel Craiova au precizat pentru Gazeta de Sud că atât instanța, cât și președinta Mihaela Elisabeta Cotora nu au de făcut nici un comentariu față de această situație.
Concurs pentru șefia unor instanțe
Potrivit Consiliului Superior al Magistraturii, în septembrie au fost scoase la concurs mai multe funcţii de conducere din cadrul instanțelor și Parchetelor. Pe această listă se regăsesc vacante, printre altele, funcția de vicepreședinte al Tribunalului Mehedinți, cea de președinte și vicepreședinte de la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, dar și funcțiile de președinte la Judecătoriile din Băilești, Calafat sau Balș.
Potrivit informațiilor făcute publice de Institutul Național al Magistraturii, concursul pentru numirea în funcții de conducere a judecătorilor și procurorilor este în plină desfășurare. Până pe 9 octombrie s-au depus candidaturile la INM, iar pe 29 octombrie au fost publicate listele finale privind candidații judecători și procurori care îndeplinesc condițiile de participare. Astfel, potrivit listei finale a candidaţilor judecători, funcția de vicepreședinte la Tribunalul Mehedinți este dorită de mai mulți judecători. Printre aceștia se numără Corneliu Popescu, actualul președinte al instanței, dar și judecătorii Daniel Zahana, George Zaharia și Dorinel Zoican.
Același post a fost vizat și de judecătorul Claudiu Falcan, însă acesta s-a restras. De asemenea, judecătorul Cristian Iliescu de la Tribunalul Dolj candidează pentru funcția de președinte al Judecătoriei Balș, ca și alți doi magistrați – Virgil Măgureanu și Valeria Vîrlan. Pe 9 noiembrie au fost publicate rezultatele la testarea psihologică și verificarea razistenței la stres, urmând ca în perioada 13-25 noiembrie candidații să susțină proiectul privind exercitarea atribuțiilor specifice funcțiilor de conducere. Apoi, pe 6 decembrie, este programat un examen scris privind managementul, comunicarea și resursele umane. Rezultatele finale vor fi făcute publice pe 16 decembrie.