2.9 C
Craiova
duminică, 29 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljHocus-pocus, Polivalenta se făcu bună de concerte!

Hocus-pocus, Polivalenta se făcu bună de concerte!

Deşi nu are autorizaţie de securitate la incendiu, Sala Polivalentă a găzduit o serie de evenimente la care au participat mii de persoane, aşa cum a fost concursul Eurovision. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dolj a decis acum două zile să interzică organizarea concertului de azi al lui Ştefan Bănică Jr., dar în 24 de ore s-a răzgândit subit. (Foto: Arhiva GdS)
Deşi nu are autorizaţie de securitate la incendiu, Sala Polivalentă a găzduit o serie de evenimente la care au participat mii de persoane, aşa cum a fost concursul Eurovision. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dolj a decis acum două zile să interzică organizarea concertului de azi al lui Ştefan Bănică Jr., dar în 24 de ore s-a răzgândit subit. (Foto: Arhiva GdS)

Autoritățile locale și reprezentanții ISU Dolj s-au dat ieri peste cap și au transformat Sala Polivalentă din Craiova dintr-o clădire în care era interzisă organizarea concertelor și a spectacolelor într-una numai bună pentru așa ceva. Dacă marți ISU spunea clar că nu va mai permite desfășurarea unor astfel de evenimente, deoarece nu are autorizație de securitate la incendiu și nu știe cât de bune sunt materialele folosite, ieri s-a răzgândit. Practic, ISU a dat o autorizație în alb Sălii Polivalente, aflată în procedură de intrare în legalitate, spre bucuria craiovenilor care și-au cumpărat bilete la concertul lui Ștefan Bănică Jr. din această seară.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dolj a dat undă verde organizării concertelor și spectacolelor în Sala Polivalentă din Craiova după ce autoritățile locale au adus ieri o parte din documentația pe care nu o găseau cu două zile în urmă. Este vorba despre scenariul de securitate la incendiu, planul de evacuare și planul de intervenție în caz de incendiu, documente care se aflau în posesia Regiei de Administrare a Domeniului Public (RAADPFL) din subordinea primăriei. Într-un răspuns trimis și publicat de GdS în ediția de ieri, ISU spunea că Polivalenta deține un aviz de securitate la incendiu și că este în curs de realizare a expertizei tehnice, indispensabilă pentru intrarea în legalitate. ISU preciza că a aplicat și sancțiuni în acest caz. Avizul nu este suficient pentru a pune în funcțiune o clădire, ci reprezintă doar dreptul de a începe construiea ei. La rândul său, inspectorul-șef al ISU Dolj, Constantin Florea, declara marți că a impus primăriei să nu mai organizeze concerte până când nu se obține autorizația de securitate la incendiu. Autorizația se obține dacă, după finalizarea lucrărilor, inspectorul ISU chemat de proprietar la fața locului constată că aceasta corespunde normelor. „Trebuie văzut în documentația care va veni destinația acestei săli, pentru ce a fost ea proiectată. Trebuie să se organizeze numai jocuri sportive sau este și o sală de cultură unde pot avea loc concerte. Până când nu obțin autorizația de securitate la incendiu, nu mai au voie să organizeze spectacole acolo. După aceea, trebuie studiată documentația și văzut dacă vor putea organiza pe viitor“, spunea el. Ieri, ISU s-a convins de jumătate din lucrurile de care avea nevoie, și anume de faptul că, prin proiect, în Sala Polivalentă se pot organiza și spectacole, nu numai jocuri sportive, și că instalațiile de prevenire și stingere a incendiului funcționează. Lipsește însă în continuare autorizația.

Polivalenta, dotată până-n dinți, dar fără patalama

Directorul RAADPFL, Rela Filip, a precizat și ea, într-un comunicat de presă, că decizia păstrării concertului lui Bănică Jr. în Sala Polivalentă a fost luată în urma unei „ședințe tehnice“ organizate „la sediul Grupării de Jandarmi Mobilă «Frații Buzești Craiova»“. La întâlnire au participat reprezentanţii ISU „Oltenia“, ai Poliţiei Municipiului Craiova, firmei de pază şi protecţie angajate de organizator, reprezentantul organizatorului spectacolului şi reprezentanţi ai Sălii Polivalente din Craiova. „Instituţiile abilitate au luat act de faptul că Sala Polivalentă este în plin proces de intrare în legalitate prin expertiza tehnică în baza legislaţiei nou-apărute, ceea ce conferă dreptul de a susţine şi activităţi culturale pe lângă cele sportive“, se mai arată în comunicat. Contactată telefonic, Filip a precizat că ISU a interzis concertele pe baza unor controale vechi de câteva luni. Faptul că Polivalenta încearcă să intre în legalitate nu are nici o legătură cu dreptul de a organiza și activități culturale, cum la fel existența avizului de la ISU este insuficientă pentru a permite desfășurarea oricărei activități în Polivalentă. Respectivul aviz este doar o etapă intermediară pentru obținerea autorizației. Potrivit articolului 30 din Legea nr. 307/2006, modificată, privind apărarea împotriva incendiilor, „începerea lucrărilor de execuție la construcții și amenajări noi (…), precum și punerea lor în funcțiune se fac numai după obținerea avizului sau autorizației de securitate la incendiu, după caz“.
Chiar dacă ar fi mai catolici decât Papa, reprezentanții ISU cu greu ar găsi o cale legală de a opri activitatea Sălii Polivalente, și ca ea multe alte instituții de stat sau firme private. Potrivit HG nr. 915/2015, emisă săptămâna trecută de guvern pentru a da posibilitatea ISU de a închide fie și temporar clădirile cu probleme, în cazul în care nu există autorizația de securitate la incendiu, oprirea se face în următoarele situații. Polivalenta cu greu s-ar încadra în vreuna dintre acestea:
a) depășirea numărului maxim de utilizatori pentru baruri, cluburi, discoteci și restaurante cu mai mult de 10% din valoarea de referință – nu e cazul;
b) depășirea numărului de niveluri supraterane față de valoarea de referință admisă pentru clădirile cu nivelul V de stabilitate la incendiu/gradul de rezistență la foc – nu e cazul;
c) neasigurarea numărului minim de căi pentru evacuare față de valoarea de referință – nu e cazul;
d) reducerea prin elemente de construcție cu mai mult de 25% din valoarea de referință a înălțimii/lățimii căilor de evacuare, în condițiile în care deficiența nu poate fi înlăturată pe timpul controlului – nu e cazul;
e) neechiparea cu insta­lații de stingere a incendiilor ori de detectare, semnalizare și avertizare a incendiului, în concordanță cu valoarea de referință – nu e cazul;
f) neechiparea cu insta­lații/sisteme de desfumare ori instalații de iluminat de securitate pentru evacuare, în concordanță cu valoarea de referință – nu e cazul;
g) categorii de construcții sau amenajări la care nu au fost identificate data realizării documentației tehnice de autorizare a lucrărilor de construcții sau momentul punerii în funcțiune – posibil.

Bănică Jr.: Puteți veni liniștiți la concert

Ștefan Bănică Jr. le-a transmis și el, într-un comunicat de presă, craiovenilor că pot veni liniștiți la concert. „Înțelegem preocuparea pentru siguranța spațiilor în care au loc evenimente, mai ales după tragedia de la sfârșitul lunii octombrie de la clubul din București, însă Sala Polivalentă din Craiova întrunește toate normele și avizele legale. Vrem să-i informăm pe toți cei care au cumpărat bilet, și sunt peste 3.000 de oameni, că pot veni liniștiți și sigur la concertul de pe 12 noiembrie de la Sala Polivalentă, concert pe care, pentru mine, prin prezența voastră atât de numeroasă, l-ați transformat într-un mare eveniment“, a spus artistul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS