4.5 C
Craiova
duminică, 29 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljElevi premiați la Târgul firmelor de exercițiu din Capitală

Elevi premiați la Târgul firmelor de exercițiu din Capitală

Elevii Colegiului Național „Frații Buzești“ care au câştigat premiul pentru cea mai profitabilă afacere la Târgul firmelor  de exercițiu, derulat timp de două zile la Romexpo, în Capitală (FOTO: Lucian Anghel)
Elevii Colegiului Național „Frații Buzești“ care au câştigat premiul pentru cea mai profitabilă afacere la Târgul firmelor
de exercițiu, derulat timp de două zile la Romexpo, în Capitală (FOTO: Lucian Anghel)

Elevii Colegiului Națio­nal „Frații Buzești“ din Cra­iova au participat la începutul acestei săptămâni la Târgul firmelor de exercițiu din regiunea Sud-Vest, derulat în București, la Romexpo. La eveniment au participat 85 de firme de exercițiu din regiunea Olteniei, iar liceenii din Craiova au fost premiați pentru cea mai profitabilă afacere, dar și pentru prezentarea standului.

Elevii de la Colegiul Național „Frații Buzești“ din Craiova au participat pentru prima dată la un târg de firme. Ei au învățat toate etapele în pregătirea unei afaceri. Elevii au fost împărţiţi în 14 firme de exercițiu. Una dintre firme, o cofetărie-ceainărie cu meniu raw vegan, a reușit să atragă și cei mai mulți clienți la târgul din Capitală.
„A fost o provocare pentru noi pentru că nu știam despre ce este vorba, întrucât nu făcusem educație antreprenorială. Am învățat cum se face o firmă, cum se face un plan de afaceri și ce înseamnă promovare. Am făcut afișe, am pregătit standul…
Afacerea noastră este o cofetărie-ceainărie cu specific raw vegan, adică alimentație vegetariană fără foc. Am avut de făcut o mică introducere celor care au trecut pe la stand, pentru că nu știau despre ce este vorba. Pe mulți i-am convins și am câștigat primul loc la cea mai profitabilă afacere, după numărul de tranzacții în care eram furnizori sau cumpărători. Mi s-a părut ceva inedit, pentru că în Dolj nu există cofetărie-ceainărie cu specific raw vegan. Este în alte județe și în București. Sperăm că în viitor vom reuși să facem această afacere“, a spus Alexandra Faur, elevă la profilul matematică-informatică.
După succesul avut la târg, liceeni învingători se gândesc să îşi pună ideea în practică. „După această experiență m-am gândit să devin antreprenor. Mi se pare o idee foarte interesantă pentru că aș vrea să aduc ceva nou pe piață și sper să reușim să ne punem ideea în practică“, a spus Livia Mitrică.

Vor face schimb de experiență la un târg în Luxemburg

Premiul obținut de elevi pentru cea mai profitabilă afacere constă și într-o excursie la Luxemburg. „În cadrul târgului au fost zece secțiuni pe care s-a concurat, de la cel mai bun stand la cea mai inovativă afacere, cea mai profitabilă afacere, cel mai bun catalog, cea mai bună mascotă și cel mai bun plan de afaceri.
A fost o muncă susținută pentru o bună prezentare pentru că liceul nostru este orientat pe parte teoretică. În perioada 8-11 decembrie, elevii câștigători vor merge la Luxemburg, unde vor participa la un târg al firmelor. Vor face, practic, un schimb de experiență.
Este o încununare a muncii lor. Firmele lor rămân active, pot continua, există o platformă virtuală pe care pot derula tranzacții și pot continua să exerseze, și poate, în cele din urmă, vor reuși să își dezvolte afacerea“, a precizat Cătălin Popa, profesor de științe socio-umane, care s-a ocupat de îndrumarea elevilor.
Elevii de la cele 14 firme participante la târg vor primi un premiu de 500 de lei fiecare.
„Sunt 97 de elevi care se vor bucura de premii și vor putea să-și cumpere ce își doresc de sărbători. Mă bucur că au participat la acest târg pentru că au învățat ceva în plus“, a precizat Zamfirică Petrescu, directorul Colegiului Național „Frații Buzești“.
De altfel, managerul colegiului a precizat că și pe viitor elevii vor fi antrenați în activități antreprenoriale și vor avea dezbateri cu oameni de afaceri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS