4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDouă investiții din Malu Mare, pe loc repaus

Două investiții din Malu Mare, pe loc repaus

Două investiții din comuna doljeană Malu Mare stau ori nefolosite, ori neterminate. Vorbim despre un sediu secundar construit în urmă cu doi ani în zona Selgros, care a început să se deterioreze, dar și despre canalizarea din satul Malu Mare, proiect care stagnează de mai multă vreme.

Canalizarea din satul Malu Mare din aceeași comună, al cărei contract de lucrări a fost încheiat în 2009, nu s-a finalizat nici până acum. Investiția cu un cost aproximativ de cinci milioane de lei, din fonduri guvernamentale asigurate prin Ordonanța nr. 7/2006, a rămas blocată la stadiul de execuție de 39%, iar valoarea lucrărilor decontate până acum a fost de două milioane de lei.

Canalizarea „s-a conservat“

Explicația care vine din partea primarului Alexandru Dicu este aceea a intrării în insolvență a firmei constructoare.
„Lucrarea de canalizare s-a conservat. Constructorul care a câștigat licitația, Em Star Construct Impex SRL din Filiași, a intrat în insolvență. S-a lucrat o perioadă destul de susținută la început, iar 39% din proiect este realizat. Apoi au venit banii de la guvern, câte puțin în fiecare an. Într-un an 100.000 de lei, în altul altă sumă. Acum două săptămâni, guvernul mi-a atribuit 2,4 milioane de lei, dar nu se poate lucra pentru că firma respectivă a intrat în insolvență. Toată lucrarea este la judecător. Am luat legătura cu avocatul ca să vedem ce facem.
Se pare că trebuie să facem o nouă licitație pentru a veni un alt constructor care să continue de aici“, a explicat primarul din Malu Mare. Tribunalul Dolj a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva firmei respective în luna septembrie a anului trecut. Până va fi demarată o nouă licitație, oamenii din Malu Mare vor rămâne fără canalizare menajeră.

Sediul secundar al primăriei stă nefolosit

Un alt proiect în care s-au investit bani, de data aceasta din bugetul local, este cel al realizării unui sediu secundar al Primăriei Malu Mare, cu parter și subsol, în zona Selgros. Acesta și-ar fi găsit necesitatea în contextul în care, în perimetru, au fost construite mai multe case, iar sediul ar fi venit în întâmpinarea proprietarilor de acolo, care nu ar mai fi fost nevoiți să meargă la sediul principal din Malu Mare pentru a-și rezolva problemele administrative.
Dar sediul stă nefolosit de aproximativ doi ani, iar acest lucru a început deja să se vadă pe pereții construcției. De ce? „Încă nu avem curent acolo. Avem o lucrare făcută împreună cu CEZ pentru rețea electrică în zona Selgros, foarte costisitoare, de vreo 12 milioane de lei, din care 70% îi dă CEZ și restul noi. Am făcut formalitățile, acum urmează să fie luat ultimul acord de la CEZ. Construcția s-a încheiat în 2013“, a explicat primarul Dicu. Acolo ar urma să fie mutate mai multe activități desfășurate de către administrația locală. „O să fie o parte dintre colegii noștri, o să punem aparatură pe care o să o legăm cu cea de la sediul principal, o să punem computer pentru taxe și impozite, ca să vină oamenii să plătească acolo și să nu mai vină aici. O să fie și unul dintre factorii de conducere ai primăriei acolo, pentru că oamenii mai au și probleme“, a completat edilul. Sediul secundar a fost construit, contra sumei aproximative de 500.000 de lei, de societatea Deconova SRL Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS