2.9 C
Craiova
duminică, 29 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTrenul Regal a poposit în Gara Craiova

Trenul Regal a poposit în Gara Craiova

Gara Craiova a fost ieri neîncăpătoare pentru miile de oameni veniţi din toate colţurile judeţului pentru a se întâlni cu Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu, însoţiţi de Principesa Maria. Trenul Regal a poposit în gara din Bănie 20 de minute. Numit simbolic, în acest an, Trenul Aducerii Aminte, în semn de omagiu adus Regelui Carol I, el a străbătut judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Dâmboviţa, urmând să încheie călătoria la Gara Băneasa din Bucureşti.

De Ziua Naţională a României, Casa Regală a făcut o călătorie-eveniment pentru a reface traseul parcurs de Regele Carol I la venirea sa în ţară, în urmă cu 150 de ani. Principele Carol sosea pentru prima dată pe pământ românesc la Drobeta Turnu Severin, pe 8 mai 1866, iar pe 10 mai ajungea la Bucureşti. Extrem de emoţionaţi, copii, tineri şi vârstnici i-au aşteptat pe membrii Casei Regale cu pâine și sare, cu flori şi un covor roşu pe care să păşească atunci când coboară. Membrii Casei Regale au fost întâmpinaţi de reprezentanţi ai administraţiei locale, s-a intonat Imnul Naţional al României, Imnul Regal, dar şi „Marşul Carol I“ şi „Luarea Plevnei“. În incinta Gării Craiova au fost expuse imagini din gările Olteniei la 1903 (Gara Băileşti, Gara Golenţi, Gara Calfat, Gara Segarcea).

„Cu greu mi-am putut stăpâni lacrimile“

Pentru craioveanul Costică Duţă, acest 1 Decembrie a fost cu totul aparte. „Sunt extrem de emoţionat, dar, în acelaşi timp, extrem de fericit că am avut şansa, de Ziua Naţională, să dau mâna cu membrii Casei Regale. Trenul Regal este un simbol, iar prezenţa lui în Gara Craiova a fost un moment unic pentru mine. La Mulţi Ani, România! La Mulţi Ani românilor de pretutindeni!“, a spus bărbatul. Şi Florentina Neciuţu a povestit că a aşteptat cu mare nerăbdare această zi. „Am aflat că Trenul Regal va poposi şi în Craiova. Am venit cu sentimente aparte, cu sufletul plin de emoţie. Cu greu mi-am putut stăpâni lacrimile. Îmi pare rău că au poposit în gara noastră doar 20 de minute pentru că îmi doream foarte mult să vizitez Trenul Regal. Este impresionant cum alteţele sale au decis să refacă chiar azi, cu ocazia Zilei Naționale, traseul lui Carol I, de la Turnu Severin la București, în semn de omagiu adus primului rege“, a spus femeia. Marius are doar cinci ani şi jumătate şi a venit în gara din Craiova cu părinţii săi pentru a vedea cu ochii lui membrii Casei Regale. „Este Ziua României, este o zi specială pentru noi. Părinţii mei mi-au citit foarte mult despre istoria ţării. Mă bucur că sunt astăzi aici. Sper însă ca într-o zi să îl pot vizita, să văd sufrageria regală. Sunt impresionat de felul în care sunt îmbrăcaţi cei care îi însoţesc pe membrii Casei Regale, majordomii, aghiotanţii, consilierii regali“, a spus Marius.
În anii trecuți, în Trenul Regal au fost invitați să călătorească scriitori români (Scriitori pe Calea Regală), elevi olimpici, vârstnici care beneficiază de programul „Niciodată singur“ al Fundației Principesa Margareta a României, precum și membri ai Corpului Diplomatic acreditat la București.

Despre Trenul Regal

Trenul Regal folosit în prezent de familia regală a fost inaugurat în anul 1928 și a fost gândit ca un mijloc de transport pentru Regele Ferdinand Întregitorul și Regina Maria, în vizitele lor numeroase pe teritoriul României Mari. Trenul a fost fabricat în Italia la solicitarea statului român, la uzinele
Ernesto Breda / Construzioni Meccaniche Milano. Din păcate, el a fost livrat României și a intrat în serviciul Casei Regale a României la un an după trecerea la cele veșnice a Regelui Ferdinand. Primii zece ani din istoria trenului sunt legați de Regina Maria, de Regele Mihai, de Regina Mamă Elena și, desigur, de Regele Carol al II-lea. Regele Mihai și Regina Elena au folosit şi ei Trenul Regal în foarte multe ocazii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS