3.4 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPremiile Academiei Române acordate Craiovei

Premiile Academiei Române acordate Craiovei

Matematicianul craiovean Daniel Matei, în Nagano (Japonia) (Foto: arhiva personală Daniel Matei)
Matematicianul craiovean Daniel Matei, în Nagano (Japonia) (Foto: arhiva personală Daniel Matei)

Academia Română a comunicat lista premiilor acordate pentru anul 2013, decernarea acestora având loc astăzi, în Aula Academiei. Conform comunicatului de presă, câteva  premii importante au fost acordate unor lucrări cu autori craioveni, printre care: Premiul „Titu Maiorescu“ i-a revenit lui Toma Velici și Tudor Nedelcea, Premiul „Gheorghe Țițeica” lui Daniel Matei, iar Premiul „Iuliu Hațieganu” lui Corneliu Sabetay. De asemenea, Premiul „Dimitrie Gusti“ i-a fost acordat lui Adrian Otovescu, iar „Simion Florea Marian“ lui Nicolae Panea. Aceste premii sunt decernate pentru lucrări din 2013 deoarece durata întregii proceduri de propunere, evaluare, dezbatere şi decizie este, conform regulamentului, de doi ani.

„Un omagiu adus lui Ion D. Sîrbu“

La categoria „Filologie și literatură“, Premiul „Titu Maiorescu“ i-a fost acordat lui Toma Velici și Tudor Nedelcea pentru lucrarea: „I.D. Sîrbu. Opere. I : Jurnalul unui jurnalist fără jurnal, II : Corespondență“. Tudor Nedelcea a declarat pentru GdS: „ Este încă o recunoaștere a unei cariere de cercetare științifică și editare în condițiile în care astăzi realizatorii de ediții științifice academice (subliniez, academice) s-au împuținat. Este, totodată, un omagiu adus lui Ion D. Sîrbu, scriitor și filosof pe care academicianul Eugen Simion l-a clasicizat prin includerea lui în colecția „Opere Fundamentale“ ale Fundației Naționale pentru Știință și Artă, ediție critică, care, surprinzător, nu se află în nici o instituție publică din Dolj“.

„Matematica este tradiţional un domeniu deschis şi fără frontiere“

La „Științe Matematice“, Premiul „Gheorghe Ţiţeica“ a revenit lui Daniel Matei pentru grupul de lucrări: „Studii de geometrie şi topologie a varietăţilor algebrice complexe“. Laureatul acestui premiu a spus: „Este o onoare deosebită pentru mine ca matematician român şi reprezintă o încurajare în a continua munca mea de cercetare, în condiţiile, în general defavorabile, în care se găseşte ştiinţa în România. Este foarte important, în opinia mea, ca educaţia şi cercetarea să fie mai viguros susţinute de către stat şi societate în ansamblu“. Daniel Matei, originar din Craiova, în prezent la Institutul de Matematică „Simion Stoilow“ București, a adăugat: „Formarea mea matematică a început la Craiova, ca elev al colegiului „Carol I“ (1980-1985), pe atunci „N. Bălcescu“. Etapa aceasta iniţială a fost crucială prin nivelul înalt al educaţiei pe care am primit-o de la profesorii remarcabili pe care i-am avut şi care au ştiut să genereze un entuziasm şi o curiozitate care durează şi astăzi. Pasul următor către lumea cercetării matematice s-a produs la București, unde, după absolvirea Facultăţii de Matematică de la Universitatea din Capitală, am devenit cercetător la Institutul de Matematică “Simion Stoilow”. Deschiderea internaţională a venit odată cu studiile doctorale din SUA, la Universitatea Northeastern din Boston, unde am devenit doctor în matematică (Ph.D.), în urmă cu peste 15 ani. De atunci am avut diverse poziţii universitare şi stagii de cercetare în SUA, Japonia, Spania şi Franța; în plus, am participat la conferinţe şi seminarii internaţionale în alte ţări, precum Canada, Germania, Italia. Contactul cu lumea academică şi viaţa cotidiană din aceste ţări reprezintă o experienţă fascinantă. Ştiinţa românească, dar şi societatea românească, în general, are mult de câştigat din astfel de schimburi ştiinţifice şi culturale. La institut fac parte dintr-o echipă de cercetare de calibru internaţional, iar multe dintre lucrările mele sunt scrise în urma unor colaborări ştiinţifice de durată cu matematicieni reputaţi din alte ţări. Matematica este tradiţional un domeniu deschis şi fără frontiere, în care informaţia şi ideile circulă liber. Cercetarea matematică presupune curiozitate, ingeniozitate şi perseverenţă. Omul de ştiinţă, matematicianul în special, rupt de societate, izolat în „turnul” său de fildeş, a rămas doar un mit în lumea globală din zilele noastre. Eu sunt interesat de multe aspecte ale actualităţii, dar sunt în mod deosebit preocupat de viitorul educaţiei şi al culturii umaniste şi ştiinţifice în România“.

„Lucrarea premiată reprezintă o muncă colectivă“

La „Ştiințe Medicale“, Premiul „Iuliu Haţieganu“ a fost acordat profesorului Corneliu Sabetay, coordonator al lucrării: „Tratat de Chirurgie, vol. III: Chirurgie Pediatrică. Ed. a II-a“. Profesorul Corneliu Sabetay a punctat: „Acest prestigios premiu, “Iuliu Haţieganu“, pe care mi l-a acordat cel mai înalt for ştiinţific din România, Academia Română, este o încununare a unei munci de peste 40 de ani, o muncă responsabilă în folosul specialiştilor şi pe care mi-am asumat-o în mod deosebit. În spatele acestor lucrări stau, cum s-ar spune, predecesorii şi, aş adăuga, mentorii mei, renumiţii profesorii Constantin Vereanu, Alexandru Pesamosca şi Petre Georgescu, faţă de care, prin coordonarea acestei lucrări, mi-am achitat, într-un fel, o datorie de onoare, aceea de a le continua munca. Trebuie să precizez că lucrarea premiată de Academie reprezintă o muncă colectivă, în care au fost implicaţi colegii mei din centrul universitar Craiova, din alte centre universitare din România, dar şi prieteni-specialişti din Franţa şi SUA. Totodată, consider că Premiul „Iuliu Hațieganu“ este o răsplată și mândrie și pentru Universitatea de Medicină din Craiova, dar și pentru chirurgia pediatrică actuală“.

„Încununarea unui efort intelectual de peste trei decenii”

La „Științe economice, juridice și sociologice“ (Sociologie), Premiul „Dimitrie Gusti“ i-a revenit lui Adrian Otovescu pentru lucrarea „Conservarea identităţii culturale în mediile de imigranţi români din Europa“. Autorul nu a putut fi contactat ieri de GdS pentru o declarație.

La „Ştiinţe juridice”, alţi doi craioveni au fost recompensaţi cu premii de Academia Română:
Premiul „Simion Bărnuţiu“  (pentru lucrarea: Regimul juridic al instituţiilor de credit) a revenit Laviniei Elena Smarandache-Stuparu, iar Premiul „Andrei Rădulescu(pentru lucrarea: Mijloace juridice de asigurare a executării obligaţiilor ) –  autorului Daniel Ghiţă, ambii de la Facultatea de Drept din Craiova.

La „Arte, Arhitectură și Audiovizual“, Premiul „Simion Florea Marian“ în domeniul etnografiei şi folclorului a fost acordat lui Nicolae Panea pentru  lucrarea „ Oraşul subtil“. Nicolae Panea a spus: „Un astfel de premiu, ținând cont de specificul aproape avangardist al lucrării mele, „Orașul subtil”, nu este doar recunoașterea poziției mele în cadrul antropologiei românești, ci, mai curând, recunoașterea acestei direcții de cercetare, antropologia simțurilor, în cadrul antropologiei românești, pe care o promovez de ceva timp. Într-o altă ordine de idei, pot spune că premiul primit este încununarea unui efort intelectual de peste trei decenii de a impune această disciplină, antropologia culturală, în sfera disciplinelor universitare la noi”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS