După aproximativ o lună de la evenimentele tragice ce au avut loc la Craiova, când doi tineri instituţionalizaţi, Cristina Drodar – 14 ani şi Nicolae Cristea – 19 ani, s-au sinucis, reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj au luat primele măsuri administrative. Doi angajaţi ai instituţiei au fost suspendaţi temporar din activitate. „Am dispus cercetarea disciplinară şi suspendarea din activitate până la finalizarea cercetării a unui instructor de educaţie din Casa de Tip Familial «Amicii», dar şi a şefului Complexului de Servicii Specializate de Tip Rezidenţial «1 Mai» în cadrul căruia funcţionează cele două case de tip familial. Din câte am fost informaţi, şefa centrului a angajat un avocat să o reprezinte, iar instructorul de educaţie a cerut sprijin sindicatului. Sancţiunea maximă pe care o putem da este desfacerea contractului de muncă celor doi angajaţi în cazul în care se dovedeşte că sunt vinovaţi. Din cercetările noastre, se pare că cei doi aveau discuţii cu copiii din centre pe un ton mai ridicat şi am descoperit şi anumite probleme administrative“, a precizat Florin Stancu, directorul DGASPC Dolj. În ceea ce priveşte activitatea psihologilor, Stancu susţine că au loc cercetări pentru a vedea dacă au fost respectate prevederile codului deontologic al profesiei de psiholog şi al codului de procedură disciplinară. Această anchetă este realizată de Colegiul Psihologilor din România, la solicitarea Corpului de control al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA). Pe lângă aceste anchete, s-a colaborat cu celelalte instituţii care au iniţiat acţiuni de control, respectiv: Corpul de control al ANPDCA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, IPJ Dolj, Avocatul Poporului – biroul central, dar şi cel teritorial, comisia pentru învăţământ din cadrul Senatului României. Reprezentanţii DGASPC susţin că de la producerea celor două evenimente regretabile şi până în prezent au fost luate toate măsurile de criză pentru a se evita producerea unor alte tragedii, fiind mobilizaţi atât specialiştii instituţiei, cât şi ai instituţiilor colaboratoare.