Un agent din cadrul Poliţiei Locale Drobeta Turnu Severin a fost transportat în comă la Spitalul de Urgență Craiova, după ce a fost lovit de un tânăr de 26 de ani, în timp ce încerca să aplaneze un scandal izbucnit pe o stradă din municipiu.
Incidentul s-a petrecut în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 2.00, în Drobeta Turnu Severin. Reprezentanții Poliției Locale Drobeta Turnu Severin au explicat că, la ora 1.58, un taximetrist a sunat la dispecerat și a sesizat faptul că, la intersecţia străzilor Cicero cu Semenic, în fața unui bar, a izbucnit o altercaţie între mai mulţi tineri.
La adresa indicată a fost trimis un echipaj de agenți ai Poliției Locale, iar când au încercat să-i legitimeze pe scandalagii, aceștia din urmă au devenit violenți. Unul dintre ei l-a lovit cu pumnul în bărbie pe agentul Constantin Barbu, de 57 de ani, care a căzut din picioare și s-a lovit cu capul de asfalt. După aceea, tânărul care l-a lovit pe polițist și amicii lui s-au urcat într-o mașină și au fugit. Mai departe, colegul agentului Barbu a solicitat o ambulanță, iar polițistul rănit a fost transportat cu o ambulanță SMURD la Spitalul de Urgență Drobeta Turnu Severin. După ce a fost stabilizat, bărbatul a fost transferat la Spitalul de Urgență Craiova, unde a ajuns în jurul orei 5.30. Polițistul a fost internat la Secția de Neurochirurgie, cu un traumatism cranio-cerebral acut, în comă de gradul II. Medicii craioveni au precizat că pacientul a ajuns în stare gravă, în urma loviturii la cap suferind multiple contuzii hemoragice la nivelul creierului. Agentul Barbu a fost pus sub tratament, iar medicii au explicat că în următoarele zile se vor putea pronunța în privința șanselor de supraviețuire ale acestuia.
Agresorul, prins și dus la audieri
Cercetările au fost preluate de polițiștii din cadrul IPJ Mehedinți, care au reușit să găsească mașina cu care fugise agresorul pe Calea Timișoarei. De asemenea, oamenii legii au identificat și un suspect, un severinean de 35 de ani, care a fost dus la audieri. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Mehedinți au precizat că, în scurt timp, au fost identificați și duși la audieri alți trei tineri, unul dintre ei fiind cel care l-a lovit cu pumnul pe agentul Constantin Barbu. Este vorba de un tânăr de 26 de ani, domiciliat în Drobeta Turnu Severin.
„În urma cercetărilor s-a stabilit că agentul Poliției Locale a fost lovit de un tânăr de 26 de ani. Cei patru suspecți, cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani, au fost identificați și aduși la audieri, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin“, au precizat polițiștii din cadrul IPJ Mehedinți. Oamenii legii au mai precizat că a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de ultraj, urmând ca procurorul să hotărască dacă dispune sau nu reținerea suspecților.
Potrivit Codului Penal, ultrajul reprezintă ameninţarea, lovirea, vătămarea corporală, loviturile cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unui funcţionar public, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Ultrajul se pedepsește cu închisoarea prevăzută de lege pentru aceste infracțiuni, ale căror limite se majorează cu o treime. Dacă ultrajul a fost comis asupra unui poliţist sau jandarm aflați în exercitarea atribuţiilor de serviciu, limitele pedepselor pentru aceste infracțiuni se majorează cu jumătate.