4 C
Craiova
marți, 12 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljȚuglui, o comună în plină dezvoltare

Țuglui, o comună în plină dezvoltare

Comuna Ţuglui, situată la aproximativ 15 km de Craiova, înfloreşte pe zi ce trece, căci autorităţile locale se străduiesc să facă noi investiții. Cu aproape 3.000 de suflete, este una dintre comunele Doljului aflate într-o continuă dezvoltare. Edilul Marin Totoroaţă spune că se bucură că din 2013 până în prezent a reuşit să aducă îmbunătăţiri localității.

Oameni gospodari, investiţii multe

În Ţuglui trăiesc oameni gospodari. Aici întâlneşti mulţi legumicultori şi crescători de animale, căci agricultura şi zootehnia sunt îndeletniciri de bază. Chiar dacă majoritatea timpului îl petrec în grădini sau pe câmp, cu animalele, localnicii își doresc ca atunci când ies pe uliţă să fie mândri de comuna lor. Drumurile asfaltate şi instituţiile publice renovate sunt importante pentru localnici.
Repararea celor două poduri din comuna Ţuglui și a celui din satul Glod, construit peste canalul colector, reprezenta o necesitate. „Pe aceste poduri circulaţia se desfăşura cu mare greutate din cauza stării de degradare în care se aflau. Ele erau afectate foarte mult din cauza inundaţiilor. În viitor, sperăm să rezolvăm şi celelalte probleme de infrastructură cu care ne confruntăm“, a spus Marin Totoroaţă.
Printre lucrările realizate din 2013 până în prezent se mai numără şi construirea unei fântâni la biserica din Ţuglui, precum şi modernizarea altor şase în comuna Ţuglui şi în satul Glod.
Educaţia este un alt aspect important pentru localnici, astfel că pentru copiii care învaţă la şcoala din Țuglui, autorităţile locale au cumpărat un microbuz nou care să transporte elevii pe o distanţă de 10 km, din satul Jiu până în Ţuglui. Vechiul mijloc de transport este folosit acum pentru a duce copiii din zona de pădure a comunei până la şcoală.

Proiecte importante pentru 2016

Pentru anul acesta, autoritățile locale și-au propus să asfalteze mai multe drumuri din comună, toate lucrările urmând să fie finanţate din bugetul local. Alt proiect prevede pietruirea ulițelor care nu vor fi asfaltate. Tot din banii proveniţi de la bugetul local se va efectua asfaltarea pe o distanţă de 2 km a drumului dintre comuna Livezi şi satul Jiul.
Printre realizările prevăzute pentru anul 2016 se numără şi decolmatarea canalului colector, modernizarea sediului Primăriei Ţuglui, realizarea unei reţele de canalizare şi extinderea reţelei de apă potabilă.
De asemenea, vor continua investiţiile la şcoala din comună. Autorităţile locale vor să construiască un teren de sport cu gazon artificial şi nocturnă, dar şi să modernizeze Căminul Cultural, unde elevii îşi vor desfășura activităţile extraşcolare. „Vreau să accesez fonduri europene pentru modernizarea şi dotarea Căminului Cultural. Vom schimba acoperişul, vom achiziţiona mobilier nou şi sistem de sonorizare performant, astfel încât să putem organiza diverse activităţi în cele mai bune condiţii“, a spus edilul Marin Totoroaţă, care le transmite consătenilor mesajul: „Împreună să gândim şi să construim viitorul comunei!“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS