4 C
Craiova
marți, 12 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljComuna Plenița, pași siguri spre dezvoltare

Comuna Plenița, pași siguri spre dezvoltare

Comuna Pleniţa nu pierde nici o ocazie de a face investiții, cu scopul de a crea pentru locuitorii săi condiţii la fel de bune cum sunt cele din oraşele din Dolj.
Tocmai de aceea, de curând, comuna a devenit parte a unui proiect transfrontalier care se va realiza împreună cu două localităţi din Bulgaria.
Primarul Puiu Calafeteanu va supraveghea îndeaproape lucrările ce se vor finaliza cu construirea unei biblioteci, a unui teatru de vară și cu amenajarea canalului colector ce trece prin localitate.

Oaspeții bulgari, impresionați de ce au găsit la Plenița

Proiectul transfrontalier este unul ambiţios. Puţine sunt comunele care au reuşit să implementeze astfel de lucrări, iar planurile primarului Puiu Calafeteanu sunt departe de a se opri aici.
O delegaţie formată din edilii localităţilor partenere de la sud de Dunăre, Lom şi Ciuprene, au vizitat, de curând, comuna Pleniţa, iar oaspeţii au fost plăcut impresionaţi de ce au descoperit aici. Mai precis, aceştia au apreciat târgul de animale, despre care au aflat că este cel mai mare din judeţ. Nici bucatele preparate de oamenii din comună nu i-au dezamăgit pe bulgari. Aceştia s-au bucurat de gustul micilor făcuţi din carne de oaie amestecată cu carne de vită, după o reţetă veche, secretă, a familiilor din comună.

Lucrările de modernizare vor demara în curând

În luna martie, căminul cultural, unde urmează să fie găzduite evenimente importante, va fi reamenajat. Lucrarea va costa 2,5 milioane de lei, bani care vor proveni de la Campania Naţională de Investiţii.
De asemenea, se vor construi o bibliotecă și un teatru de vară, al căror scop este de a promova arta şi cultura. Anul acesta şi lucrările de canalizare vor fi finalizate în întreaga comună. Proiectul este gata în proporţie de 60%, iar restul va fi finalizat în octombrie anul acesta.
Pentru ca traiul din Pleniţa să se apropie de cel de la oraş, drumurile din comună vor fi şi ele reabilitate. Este vorba, mai exact, de DJ 561A, care ține de la intrarea în comună până la limita administrativă cu judeţul Mehedinţi, şi de drumul comunal DC 58 Pleniţa – Castrele Traiane.

Sănătatea mai întâi de toate

După ce în fostul spital din Pleniţa mai multe cabinete medicale au fost amenajate după standarde moderne, urmează ca din luna martie a acestui an, în acelaşi spital, să funcţioneze şi un laborator de analize. Un astfel de laborator îşi propune să-i scutească pe locuitorii din comună de drumurile până la spitalele şi clinicile din Craiova. Şi pentru că primarul crede că sănătatea este mai importantă decât orice, laboratorul va fi dotat cu aparatură performantă.
Se urmăreşte, totodată, şi extinderea ariei de specialităţi medicale, prin aducerea în comună a unui medic ginecolog, dar şi a unui stomatolog.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS