Primăria Craiova ține ascunse modificările pe care le-a cerut în cadrul proiectelor cu finanțare europeană, multe dintre ele fiind în centrul unor scandaluri de amploare tocmai din cauza nemulțumirii primăriei față de proiectele tehnice ale lucrărilor. GdS a solicitat Agenției de Dezvoltare Regională Oltenia, organismul intermediar care gestionează proiectele europene din regiune, să comunice modificările efectuate la proiectele primăriei și Consiliului Județean Dolj, dar acest lucru nu a fost posibil decât în cazul consiliului. Primăria a refuzat să-și dea acordul, iar ADR nu poate comunica datele fără acceptul ei. Municipalitatea a trecut și peste dovada de transparență a Autorității de Management a Programului Operațional de la București (AMPOR) care, la rândul ei, a fost de acord cu publicarea informațiilor. Ce ascunde primăria prin acest refuz?
Parcarea subterană, Centrul Istoric, linia de tramvai. Sunt doar câteva dintre proiectele finanțate din fonduri europene care au suferit modificări importante pe parcursul implementării lor. Cel puțin așa reiese din declarațiile făcute de-a lungul timpului de primarul Craiovei, Olguța Vasilescu. Edilul s-a plâns de nenumărate ori de parcarea subterană spunând, în mod fals, că proiectul nu prevedea scări de ieșire și că șoferii nu mai puteau ieși la suprafață. Așa cum a demonstrat GdS, scările existau. Ce-i drept, între așteptări și rezultatul final este o diferență uriașă. Parcarea a ieșit cu mult din subteran, iar marea provocare din prezent este integrarea ei, sub o formă sau alta, în peisajul arhitectural din jur. Despre Centrul Istoric, proiect demarat de fostul primar Antonie Solomon și inaugurat de actualul edil, Olguța Vasilescu spunea că proiectul a fost modificat substanțial față de varianta originală și că ea este cea care și-a pus amprenta asupra felului în care arată astăzi Centrul. Practic, Vasilescu și-a asumat paternitatea proiectului. Linia de tramvai a făcut și ea obiectul a numeroase discuții, în primul rând din cauza opririi, la un moment dat, a lucrărilor. Și în acest caz, primarul a declarat, adeseori, că a cerut modificarea proiectului. S-a vorbit de îngustarea spațiului dintre cele două sensuri de mers, de lărgirea benzilor de circulație pe Calea București, de modificarea materialelor din care este realizată infrastructura liniei de cale ferată. Câte din aceste vorbe sunt adevărate? Nu se știe. Cert este că tramvaiul nu circulă încă în oraș, deși linia a fost recepționată. Motivul oficial: trebuie mai întâi recepționate lucrările din cadrul altui proiect european, de asfaltare a străzii Calea București, care cuprinde și înlocuirea firelor de alimentare a tramvaiului. Parcul „Romanescu“ este un alt proiect european controversat, poate cel mai disputat, din mai multe puncte de vedere. În primul rând, mulți se întreabă care a fost rostul acestui proiect, de ce avea nevoie parcul de modernizare atâta timp cât el este parc natural? În al doilea rând, discuții aprinse, apărute pe site-urile de socializare, ridicau problema distrugerii vegetației existente și a oportunității montării gardului în jurul heleșteului de la intrarea în parc, de exemplu. În al treilea rând, proiectul din Parcul „Romanescu“ trebuie privit și din perspectiva financiară. Primăria Craiova va plăti din bugetul local circa nouă milioane de euro pentru finalizarea lui, o sumă foarte mare, care putea fi investită în alte proiecte importante pentru oraș. Municipalitatea a ajuns în această situație deoarece proiectul a fost licitat foarte târziu și nu a mai existat timpul fizic necesar pentru a absorbi fondurile europene. Încăpățânarea actualei administrații de a continua proiectul, de a-și marca teritoriul și de a-și pune amprenta și pe parc va face ca bugetul Craiovei să gâfâie în acest an. Efectul direct: în 2016 nu se vor mai cumpăra autobuze noi. Cu toate problemele sale, nimeni nu știe dacă acest proiect a suferit modificări. De exemplu, podul suspendat nu este inclus în proiect. A fost inițial, a fost scos? Dacă da, de ce? Întrebări pertinente, dar primăria a refuzat să facă lumină în jurul lor.
Informații numai cu voie de la primărie
Agenția de Dezvoltare Regională Oltenia (ADR) este organismul care face legătura între beneficiari (autorități publice sau firme private) și Autoritatea de Management a Programului Operațional Regional (AMPOR). Aceasta din urmă este, practic, instituția care aprobă proiectele depuse de toate autoritățile din România, atât în ceea ce privește implementare lor, cât și plățile efectuate.
GdS a solicitat ADR, pe 5 februarie, conform prevederilor Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, să comunice modificările solicitate de Primăria Craiova și Consiliul Județean Dolj la mai multe proiecte europene. În cazul Craiovei, cererea se referea la proiectele menționate mai sus, inclusiv Centrul Acvatic Water Park și reabilitarea străzilor Caracal, Bariera Vâlcii și Râului. În cazul CJ Dolj, proiectele vizate au fost Centrul Interactiv „Constantin Brâncuși“, mult întârziat și, de asemenea, obligatoriu de susținut acum din bani publici, și Centrul Turistic de Agrement și Sport. După câteva zile, ADR a răspuns, spunând că pentru a putea oferi informațiile solicitate este nevoie de acordul celor trei părți semnatare ale contractelor de finanțare. „În acest context, ADR SV Oltenia a solicitat acordul AM POR, Primăriei Municipiului Craiova și Consiliului Județean Dolj cu privire la posibilitatea oferirii informațiilor referitoare la modificările aduse proiectelor inițiale. Vă vom informa cu privire la rezultatul acestui demers“, se arăta în primul răspuns al ADR. Agenția mai preciza că un contract de finanțare încheiat între AMPOR – în calitate de Autoritate de Management, Organismul de Implementare și Beneficiar, poate fi modificat în funcție de condițiile apărute pe parcursul implementării, printr-o notificare sau act adițional la contract. „În același timp, vă aducem la cunoștință că, pentru a putea face publice acest tip de informații, în conformitate cu articolul 10 din contractul de finanțare, acestea pot fi furnizate după obținerea acordului părților semnatare ale contractului, respectiv Autoritatea de Management și Beneficiar“.
Olguța Vasilescu: E treaba lor ce răspund ei
După două săptămâni, pe 29 februarie, a venit și răspunsul final de la ADR. AMPOR și CJ Dolj au fost de acord să se publice informațiile solicitate, primăria nu a dat nici un răspuns. În concluzie, datele nu se pot comunica. „Așa cum v-am informat în e-mail-ul transmis pe 16.02.2016, pentru a putea răspunde solicitărilor dumneavoastră, în conformitate cu prevederile Art. 10 – Confidențialitate pct. 1, 2, 3 din contractele de finanțare, am solicitat atât MDRAP (Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice – n.r.) în calitate de Autoritate de Management pentru POR, cât și Primăriei Municipiului Craiova și Consiliului Județean Dolj în calitate de beneficiari ai contractelor la care ați făcut referire, acordul pentru ca aceste informații să vă poată fi oferite. Autoritatea de Management pentru POR ne-a comunicat acordul de a oferi datele solicitate prin adresa nr. 17910/18.02.2016 (înregistrată la ADRSV Oltenia cu nr. 3070/24.02.2016) și Consiliul Județean Dolj ne-a trimis acordul prin adresa nr. 3135/22.02.2016 (înregistrată la ADRSV Oltenia cu nr. 3004/23.02.2016). Până la această dată, Primăria Municipiului Craiova nu a formulat nici un răspuns la solicitarea ADR SV Oltenia“, se arată în răspunsul ADR Oltenia. Cum tăcerea este o metodă de tergiversare și de refuz, GdS a întrebat ADR ce se va întâmpla dacă primăria va continua să ignore solicitarea primită. „Nu putem oferi informațiile, dar nu au de ce să nu răspundă“, a venit răspunsul. Și, totuși, în stilul caracteristic din ultimii ani, primăria nu vrea ca presa să afle ce modificări au fost aduse proiectelor europene din Craiova, pentru care municipalitatea a plătit cofinanțare din bugetul orașului. A confirmat-o primarul Olguța Vasilescu într-un răspuns trimis GdS. Edilul a motivat refuzul, spunând că nu a fost încheiat ciclul de finanțare, deci nici proiectele. Întrebată cum apreciază faptul că AMPOR și CJ Dolj nu au avut nici o problemă cu acest lucru, Vasilescu a răspuns scurt: „E treaba lor ce răspund ei“.
Subsolul – o necunoscută pentru furnizorii de utilități
Revenind la răspunsul trimis de ADR în privința proiectelor de la CJ Dolj, Agenția a comunicat faptul că nu au existat modificări ale proiectului tehnic care să impună redepunerea și avizarea acestuia de către ADR SV. Totuși, în cazul ambelor proiecte au apărut, pe parcursul execuției, diferențe față de situația proiectată inițial, din cauza rețelelor de utilități care traversau amplasamentul. „După emiterea ordinelor de începere a lucrărilor și demararea excavațiilor, în cazul ambelor proiecte, s-a constatat că amplasamentele sunt străbătute de conducte pe care deținătorii acestora (regii, companii locale etc…) nu le-au semnalat înainte de emiterea autorizației de construire, astfel încât beneficiarul să prevadă costuri și activități în cadrul proiectelor: proiecte de deviere a rețelelor, avize de specialitate, previziuni bugetare și licitații pentru lucrări de deviere rețele. Din acest motiv, proiectele au înregistrat întârzieri în implementare, ritmul lucrărilor a fost încetinit până când au fost îndeplinite condițiile legale pentru continuarea lucrărilor: executarea de proiecte pentru devierea rețelelor, avizarea proiectelor de către deținătorii de utilități și reautorizarea lucrărilor de execuție în condițiile legii, după caz“, a explicat ADR.
„La momentul începerii lucrărilor s-a constatat existenţa unei conducte de termoficare, poziţionată diferit faţă de avizul obţinut de la Complexul Energetic Oltenia – emis la momentul obținerii Autorizației de Construire. Ca urmare, a fost necesară reautorizarea, în conformitate cu situaţia existentă în teren. În urma lucrărilor de excavaţie pentru executarea grinzii de ghidaj şi a platformei balastate de lucru pentru pereţii mulaţi, s-a constatat existenţa unei magistrale de apă, funcționale, pe întreaga lungime a incintei clădirii proiectate, instalaţie care nu figura în documentele aferente emiterii Autorizaţiei de Construire, Ia capitolul Avize. În data de 9.09.2015, SC Compania de Apă Oltenia SA a realizat lucrările de deviere a conductei de apă potabilă“, se arată în răspunsul Agenției referitor la Centrul Interactiv „Brâncuși“. „În perioada de derulare a contractului de lucrări s-a constatat necesitatea devierii conductei de gaze care traversează terenul. Aceste lucrări s-au executat în baza unui contract de proiectare și execuție și s-au finalizat pe 27.08.2015. Pe parcursul execuției, antreprenorul general a recuperat întârzierea generată de această situație și lucrările s-au realizat și recepționat conform graficului. Au fost obținute avizele tehnice de racordare din partea CEZ și DistriGaz, fiind semnate contractele de racordare ale obiectivului la utilități. În urma semnării acestor contracte, furnizorii de utilități vor scoate la licitație lucrările în perioada imediat următoare“, se arată în răspunsul ADR referitor la Centrul Turistic de Agrement și Sport.
Cât de întârziate sunt proiectele din Craiova
Dacă primăria ar fi fost de acord cu publicarea informațiilor, craiovenii ar fi putut afla de ce au apărut întârzierile la marile proiecte din oraș și de ce unele dintre ele, cum este parcarea subterană, sunt în realitate cu mult diferite de proiectul inițial. Iată, pe scurt, întârzierile și sumele din proiecte:
Caracal, Râului, Bariera Vâlcii
Contractul de reabilitare a celor trei artere principale din Craiova a fost atribuit pe 6 martie 2014, la nouă luni distanță de data publicării anunțului de participare la licitație: 11 aprilie 2013. Din descrierea proiectului, asocierea de firme care a câștigat contractul de 40 de milioane de lei fără TVA, TEL DRUM – T DANCOR ROMCONSTRUCT – IMOB LUX CONSTRUCT – GARDEN CENTER GRUP, avea următoarea sarcină: reabilitarea și modernizarea străzii Caracal, amplasament cuprins între strada Alexandru Macedonski și bulevardul Decebal; – reabilitarea și modernizarea străzii Bariera Vâlcii, tronsonul cuprins între strada Toamnei și centura de ocolire a orașului; – reabilitarea și modernizarea străzii Râului, amplasată între strada Brestei și bulevardul Nicolae Romanescu. Durata contractului este de 18 luni începând cu data atribuirii lui. Calculând strict calendaristic, în acest caz contractul trebuia finalizat pe 30 aprilie 2015, adică are o întârziere de peste 280 de zile. Lucrările au fost întârziate de „descoperirile“ din subteran, unde muncitorii au dat peste conducte neștiute de nimeni, și de refacerea unei porțiuni de conducte de apă și canalizare pentru care primăria a fost nevoită să organizeze licitație. Chiar și în această situație, lucrările sunt departe de a fi finalizate.
Water Park
Denumit „Complex de agrement acvatic în Parcul Tineretului din Municipiul Craiova“, Water Park-ul are și el întârzieri importante. Anunțul de participare la licitație a fost publicat de pe vremea fostului primar, Antonie Solomon, pe 11 februarie 2012. După un an fără câteva zile, a fost atribuit și contractul de execuție, pe 6 februarie 2013. DELTA ANTREPRIZA DE CONSTRUCȚII ȘI MONTAJ 93 este firma care a câștigat contractul în valoare de 65 de milioane de lei fără TVA. Documentul are o durată de 32 de luni de la data atribuirii lui, deci lucrarea trebuia finalizată pe 6 octombrie 2015. Întârzierea în acest caz este de peste 130 de zile.
Parcul „Romanescu“
Parcul „Romanescu“, lucrare de 47,3 milioane de lei plus TVA, o parte din fonduri europene, are un termen de execuție de patru luni de la data atribuirii contractului. Anunțul de participare la licitație a fost publicat pe 7 aprilie 2015, iar contractul de execuție a fost semnat pe 9 octombrie 2015 cu asocierea de firme MITLIV EXIM – CIVITAS SYSTEMS – R&A PARTNERS. Potrivit acestor indicatori, lucrările ar fi trebuit finalizate pe 9 februarie 2016
Calea București
Pentru lucrările de asfaltare a străzii Calea București, primăria va contribui și ea cu o sumă din bugetul local mai mare decât prognozase, dar firma mai are timp la dispoziție pentru a finaliza lucrările fără teama că ar putea fi penalizată pentru întârziere. Lansată la licitație pe 8 aprilie 2014, lucrarea a fost atribuită pe 17 martie 2015 contractorului general, firma MARTIN ROSE ROMANIA. Conform anunțului de atribuire, contractul în valoare de 23,4 milioane de lei fără TVA are o durată de 12 luni de la data atribuirii lui, ceea ce înseamnă că firma mai are la dispoziție mai puțin de o lună pentru a remedia problemele constatate de oficialii primăriei.
Parcarea subterană
Tot în termen este și parcarea subterană de pe Calea București, lucrarea atribuită în 6 martie asocierii de firme MITLIV EXIM – POLYSTART – HABAU CONSTRUCȚII. Contractul în valoare de aproape 49 de milioane de lei fără TVA are o durată de 24 de luni de la data atribuirii lui, ceea ce înseamnă că lucrarea ar trebui predată în următoarele două săptămâni.