4 C
Craiova
marți, 12 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjUn şofer a murit pe loc după ce a intrat cu maşina într-un tir

Un şofer a murit pe loc după ce a intrat cu maşina într-un tir

Un bărbat de 59 de ani, din Arad, a murit, ieri-dimineaţă, într-un accident rutier care a avut loc la ieşirea din Târgu Jiu, în apropierea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi. Potrivit poliţiştilor gorjeni, un conducător auto aflat la volanul unui autoturism Opel a pătruns pe contrasens în zona unităţii de jandarmi şi a izbit în plin un tir. O ambulanţă a fost trimisă la faţa locului şi cu toate că medicii l-au resuscitat minute în şir, şoferul autoturismului Opel nu a mai putut fi salvat. Nu este exclusă varianta ca acestuia să i se fi făcut rău la volan, moment în care maşina pe care o conducea a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu autotrenul condus de un bărbat de 50 de ani, din Braşov.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj a început o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul. „Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un bărbat de 59 de ani, din judeţul Arad, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 din direcţia Târgu Jiu către Drăgoieni a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un autotren condus de un bărbat de 50 de ani, din Braşov. În urma impactului, şoferul autoturismului a decedat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă“, a declarat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS