3.4 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSilviu Lung, condamnat la un an și patru luni cu suspendare

Silviu Lung, condamnat la un an și patru luni cu suspendare

În urma impactului dintre cele două autoturisme, şoferul Renaultului a murit pe loc (Foto: Arhiva GdS)
În urma impactului dintre cele două autoturisme, şoferul Renaultului a murit pe loc (Foto: Arhiva GdS)

Magistrații de la Judecătoria Craiova au hotărât, ieri, să-l condamne la un an și patru luni de închisoare cu suspendare pe Silviu Lung, fostul portar al Universității Craiova, în prezent antrenor cu portarii la CSU Craiova. Lung a fost acuzat că, în ianuarie 2014, a provocat un accident de circulație în urma căruia un bărbat de 41 de ani a murit, iar cei doi copii ai acestuia au fost răniți. În rechizitoriul prin care au dispus trimiterea în judecată a inculpatului, procurorii craioveni au recomandat instanței să aibă în vedere faptul că, prin activitatea sa sportivă, Silviu Lung a creat o imagine pozitivă României.

Un an și patru luni de închisoare cu suspendare, aceasta este pedeapsa primită de Silviu Lung, ieri, într-un dosar în care a fost acuzat de comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Fostul portar al Universității Craiova a fost acuzat că, pe 8 ianuarie 2014, a provocat un accident grav pe DN 56, în urma căruia un bărbat a murit, iar copiii acestuia au fost răniți. Polițiștii de la Rutieră au stabilit că Silviu Lung, în timp ce conducea un Mercedes pe DN 56, la kilometrul 14, într-o curbă la dreapta, a intrat pe contrasens și a lovit frontal un Renault condus regulamentar din sens opus de Constantin Niţu, de 41 de ani, din comuna doljeană Moţăţei. În urma impactului violent, Constantin Nițu a murit pe loc, iar Andreea, fiica sa de 17 ani, a fost rănită grav. În Renault se afla și fiul șoferului, Andrei, de 15 ani, care a scăpat cu câteva contuzii. Atât Silviu Lung, cât și cei doi copii au fost transportați la Spitalul de Urgență Craiova, iar ulterior Andreea a fost transferată la Spitalul „Bagdasar Arseni“ din București.
În urma anchetei, care a fost preluată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, s-a stabilit că „inculpatul nu a manifestat atenţia necesară şi nu a adaptat viteza de deplasare a autoturismului, a pătruns în totalitate pe sensul opus de circulaţie, trecând peste marcajul longitudinal continuu, unde a intrat în coliziune cu autoturismul condus de victimă“.
În cursul urmăririi penale, procurorul de caz a dispus efectuarea unei expertize tehnice pentru determinarea cauzelor producerii accidentului şi a posibilităţilor de evitare. Expertiza a fost făcută de trei experți, unul numit de procuror, unul de Silviu Lung, iar al treilea de soția lui Constantin Nițu. Cei trei experți au ajuns la concluzia că impactul dintre cele două autoturisme a avut loc pe sensul de mers Craiova-Calafat, iar Mercedesul avea o viteză de circa 83-89 km/h. În schimb, autoturismul Renault rula cu o viteză de circa 30-32 km/h.
„Evenimentul rutier a fost generat de inculpatul Lung Silviu care, pe fondul neatenţiei, în condiţii de vizibilitate scăzută, pe un sector de drum în curbă periculoasă la dreapta, nu a supravegheat calea de rulare şi nu a adaptat viteza de deplasare, pătrunzând pe sensul opus de circulaţie, cu consecinţele cunoscute. Accidentul putea fi evitat de către inculpat, însă victima nu a avut nici o posibilitate de evitare chiar dacă ar fi condus autoturismul cât mai aproape de marginea din dreapta drumului, având în vedere spaţiul redus de care a dispus până la acostamentul sensului său de mers“, au stabilit experții.

Condamnat la un an și patru luni de închisoare cu suspendare

În aprilie 2015, anchetatorii au dispus trimiterea în judecată a lui Silviu Lung și au reținut în rechizitoriu că acesta a recunoscut săvârșirea celor două infracțiuni, „având o atitudine sinceră și cooperantă“. De asemenea, procurorul de caz a recomandat instanței de judecată să aibă în vedere cariera sportivă a lui Silviu Lung. „Cu privire la persoana inculpatului, este de notorietate trecutul acestuia în ceea ce privește aportul său pentru dezvoltarea activității sportive a României, fiind o persoană care nu necesită o caracterizare scrisă la dosar pentru a demonstra conduita sa anterioară comiterii faptelor. Totodată, instanța urmează să aibă în vedere și faptul că, prin întreaga activitate sportivă, inculpatul a creat o imagine pozitivă României. De asemenea, titlul de maestru emerit al sportului, deținut de inculpat, certifică faptul că acesta este în străinătate un adevărat ambasador al sportului din țara noastră“, au mai precizat anchetatorii în rechizitoriu.
Ieri, Judecătoria Craiova a dat o sentință în acest dosar. Lung a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare pentru ucidere din culpă și la șase luni de închisoare pentru vătămare corporală din culpă. Instanța a contopit cele două pedepse în cea mai grea și a dispus suspendarea executării. În plus, instanța a dispus ca SC Asigurare-Reasigurare Astra SA, societate la care Silviu Lung avea polița RCA, să achite familiei Nițu aproximativ 85.000 de euro și 150.000 de lei drept daune morale și materiale. Instanța a mai reținut că îngrijirile medicale primite de Andreea la Spitalul de Urgență Craiova (6.182 de lei) au fost achitate de Silviu Lung și a obligat Astra SA să achite Spitalului „Bagdasar Arseni“ suma de 6.697 de lei. Hotărârea Judecătoriei Craiova nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS