Un elev al Liceului Tehnologic Special „Beethoven“ Craiova a fost transportat în stare gravă la Spitalul de Chirurgie Plastică şi Arsuri din București, după ce s-a electrocutat în Gara Craiova. Prietena băiatului a fost rănită ușor și este în stare de șoc, iar alt elev de la același liceu a dispărut în urmă cu trei săptămâni și a fost dat în urmărire la nivel național. Elevul dispărut se află în grija Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, instituție care spune că, de fapt, a „pierdut“ doi tineri instituționalizați.
Problemele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj par să nu se mai termine. După ce doi copii instituționalizați s-au sinucis, unul s-a automutilat, iar o fată a înghițit un pumn de medicamente, funcționarii de la Protecția Copilului au cerut ajutorul polițiștilor pentru a da de urma unui băiat dispărut încă de la începutul acestei luni.
Este vorba de Ionuț Smarandache, de 20 de ani, elev la Liceul „Beethoven“ din Craiova. Potrivit polițiștilor doljeni, DGASPC Dolj a sesizat faptul că, pe 3 martie, elevul a ieșit din unitatea de învățământ și nu s-a mai întors. Oamenii legii mai spun că băiatul, care a crescut numai în centre de plasament, a mai fugit de câteva ori de la „Beethoven“, iar în prezent este pus în urmărire la nivel național. „Persoana dispărută a fost pusă în urmărire la nivel național, iar semnalmentele acesteia au fost transmise unităților din țară pentru identificare“, au precizat reprezentanții IPJ Dolj.
Conducerea Liceului „Beethoven“ spune că Ionuț Smarandache nu este la prima „boacănă“ de acest fel, dar și că unitatea de învățământ nu este pușcărie. „Este încadrat în grad ușor de handicap, cu deficienţă mentală. Nu este pentru prima dată când suntem nevoiţi să anunţăm poliţia pentru că dispare. A mai fugit de patru ori până acum, însă a fost găsit. Din punctul nostru de vedere, am respectat absolut toate regulile. Toţi aceşti elevi sunt majori, încadraţi în grad de handicap mediu sau uşor, fără însoţitor. Nu avem dreptul să îi privăm de libertate. Această şcoală nu este puşcărie“, a precizat Ana-Maria Oancea, directoarea Liceului Tehnologic Special „Beethoven“ din Craiova.
Întrebat despre această situație, Florin Stancu, directorul DGASPC Dolj, a precizat doar că „în acest moment avem doi tineri instituţionalizaţi dispăruţi“.
Elev electrocutat în stația Craiova Triaj
Un incident tragic, în care a fost implicat alt elev al Liceului Tehnologic Special „Beethoven“ Craiova, a avut loc în seara zilei de 21 martie. Andrei, de 21 de ani, a obținut un bilet de voie pentru a ieși în oraș. A plecat împreună cu prietena sa, Roxana, elevă la același liceu, iar în jurul orei 17.45 au ajuns în Gara Craiova. Polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Craiova spun că băiatul s-a urcat pe un vagon de marfă, unde a fost surprins de un arc electric și s-a electrocutat. A suferit arsuri pe 65% din suprafața corpului și fost transportat la Spitalul de Urgență Craiova, de unde a fost transferat la Spitalul de Chirurgie Plastică şi Arsuri din București.
Directoarea Ana-Maria Oancea a explicat că adolescenții s-au dus în gară pentru a se întâlni cu o rudă a băiatului. „Andrei şi Roxana au cerut bilet de voie pentru a ieşi la plimbare și au primit bilet pentru intervalul orar 17.00 – 18.30. Roxana ne-a povestit că a mers împreună cu prietenul ei în gară ca să se întâlnească cu o rudă de-a lui Andrei care lucrează acolo. Nu au găsit-o, iar la un moment dat, Andrei s-a urcat pe unul dintre vagoanele din gară, unde a avut loc şi nenorocirea. Pedagogul de serviciu m-a anunţat despre incident şi am plecat la Spitalul de Urgenţă Craiova, unde am discutat cu medicii. La ora 21.45, tânărul a fost transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul de Chirurgie Plastică şi Arsuri din București“, a precizat Ana-Maria Oancea.
Roxana a suferit arsuri la mâna stângă după ce a încercat să stingă flăcările care cuprinseseră hainele lui Andrei. Fata nu a fost transportată la Spitalul de Urgență Craiova ci a primit îngrijiri la cabinetul medical al şcolii, iar în prezent este consiliată de psihologii unității de învățământ.
Incidente la DGASPC Dolj
În cursul zilei de marți, o elevă din clasa a IX-a a Liceului „Matei Basarab“, dată în plasament de DGASPC Dolj la o rudă, a fost transportată la Spitalul de Urgență Craiova după ce a înghițit mai multe medicamente (Paracetamol, Ibuprofen și Cefalexin). Se pare că eleva a recurs la acest gest pentru că vroia să ajungă în grija altei rude.
Tot luna aceasta, pe 10 martie, un tânăr de 17 ani s-a automutilat chiar în Centrul de primiri în regim de urgenţă. Băiatul s-a tăiat pe mâini cu o lamă pentru că nu era lăsat să plece din Centru.
În decembrie, anul trecut, doi tineri instituţionalizaţi, de 14, respectiv 20 de ani, și-au luat viaţa la un interval de numai câteva zile. Amândoi locuiau în centre de plasament ale DGASPC Dolj și au lăsat mesaje prin care explicau că au suferit, s-au simțit marginalizați și abandonați.