4 C
Craiova
marți, 12 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljUnde se află Craiova ca transport și infrastructură

Unde se află Craiova ca transport și infrastructură

67% dintre autobuzele RAT Craiova sunt depășite moral, dintr-un total de 140 (Foto: Arhiva GdS)
67% dintre autobuzele RAT Craiova sunt depășite moral, dintr-un total de 140 (Foto: Arhiva GdS)

La Primăria Craiova a avut loc ieri o dezbatere publică privind Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al polului de creștere Craiova, etapă necesară în vederea aprobării ulterioare a acestui document, de a cărui existență depind viitoarele proiecte cu fonduri europene pe care municipalitatea le va implementa. Planul reprezintă o condiție obligatorie pentru a se putea accesa aceste fonduri, pe perioada 2014 – 2020, și ne arată unde se află Craiova în prezent și spre ce ar trebui să se îndrepte pentru a li se crea cetățenilor un confort optim. Planul vizează nu doar Craiova, ci Zona Metropolitană Craiova, o asociaţie de dezvoltare intercomunitară din care fac parte, în prezent, alte 23 de orașe și comune doljene, respectiv Filiaşi, Segarcea, Almăj, Brădeşti, Breasta, Bucovăţ, Calopăr, Cârcea, Coşoveni, Coţofenii din Faţă, Gherceşti, Işalniţa, Malu Mare, Mischii, Murgaşi, Pieleşti, Predeşti, Şimnicu de Sus, Teasc, Terpeziţa, Ţuglui, Vârvoru de Jos și Vela.
„Acest plan este un document strategic pe termen lung, până în 2030, și are ca principale prevederi proiectele care ar trebui implementate legate de transport, de infrastructura de transport, de transportul public, proiectele care vizează fluidizarea traficului, managementul de trafic, pistele de biciclete etc. Planul creează o strategie care ne ajută să știm încotro ne îndreptăm cu gradul de motorizare în oraș, cu partea pietonală, cu parcările, practic cu tot ceea ce înseamnă confortul urban“, a explicat Cosmin Vasile, directorul Zonei Metropolitane Craiova.

Craiova stă prost la mijloacele de transport în comun și parcări

Planul întocmit vizează toate formele de transport din zona analizată, motorizat și nemotorizat, pasageri și marfă, în mișcare/staționare (parcări), public și privat și indică o „dezvoltare echilibrată și integrată a tuturor modurilor de transport“. Cum stă Craiova la acest capitol? Nu prea bine. Potrivit analizelor făcute și trecute în acest document, doar 0,06% dintre călătorii se fac cu bicicleta, 19,23% cu mijloacele de transport în comun, 8,94% pietonal, restul cetățenilor folosind un autoturism, ca șoferi sau ca pasageri. La transportul public ar mai fi multe de îmbunătățit, el fiind „neprioritizat, cu benzi comune cu transportul privat, iar unele stații necesită îmbunătățiri“, în timp ce flota RAT Craiova are și ea destule hibe. Conform datelor din Plan, toate tramvaiele sunt depășite moral, având peste 30 de ani vechime, în timp ce la capitolul autobuze 67% sunt depășite moral, dintr-un total de 140. Totodată, s-au constatat suprapuneri ale rutelor liniilor, puncte intermodale insuficient amenajate, opriri ale curselor județene în zone din oraș neamenajate în acest sens, neexistența unei politici tarifare integrată la operatorii de transport.
Și la capitolul parcări, Craiova are o bilă neagră, fiind constatate parcări neregulamentare (în zona centrală circa 20% dintre acestea sunt pe spații dedicate circulației pietonale), dar și faptul că nu sunt aplicate sancțiuni în acest sens și pentru că există o „politică de parcare nedefinită“. Planul mai semnalează și foarte multe zone din oraș unde în perioada 2010 – 2014 s-au produs accidente de circulație mortale, dar și faptul că orașul are un indice mare de motorizare, în Craiova existând, în 2016, 398 de autoturisme la mia de locuitori, trendul fiind ascendent, în 2030 fiind prognozate 481 de autoturisme la 1.000 de locuitori, practic o mașină la două persoane.

Sunt încurajate deplasările cu bicicleta

Care ar fi direcțiile de acțiune, potrivit Planului de Mobilitate Urbană? Un transport public integrat eficient și accesibil, o încurajare a deplasărilor cu bicicleta, politici de parcare eficiente. Care ar fi măsurile ce trebuie luate? Infrastructură nouă pentru transportul electric (circa 6 km), reabilitare infrastructură pentru tramvaie, amenajare de benzi doar pentru autobuze, modernizarea integrală a stațiilor și achiziția de tramvaie și autobuze noi.
De ce ar mai fi nevoie? Minimum 30 km de piste pentru biciclete, parcări pentru biciclete (minimum 290 de locuri) și extinderea sistemului de închiriere biciclete (circa 500 de biciclete). Planul mai arată că ar mai fi nevoie de 300 de locuri de parcare pentru autoturisme în zona centrală și de 1.656 de locuri de parcare în zonele rezidențiale. Iar ca infrastructură stradală, ar mai trebui 15 km de legături noi (străzi) și două pasaje.

Autostrăzile Craiova – Pitești și Craiova – Calafat, incluse în Plan

Documentul a fost făcut de un consorțiu de firme din Germania, alături de o firmă din România, conceput împreună cu Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și finanțat de Ministerul Dezvoltării, beneficiar fiind Zona Metropolitană Craiova. „Planul nu reprezintă o variantă finală, el putând fi îmbunătățit pe parcurs, în funcție de proiectele nou apărute și de posibilitățile existente la acel moment“, după cum a precizat Anca Brânzărea, reprezentanta consorțiului care a realizat documentul și cea care a prezentat Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al polului de creștere Craiova. De fapt, chiar și în dezbaterea de ieri au apărut câteva propuneri de luat în seamă, legate de interconectarea polilor de creștere, „pentru că fără intrări și ieșiri către acest mare pol care este Craiova nu ne putem dezvolta“ sau de crearea de parcări în jurul punctelor de intrare în oraș.
„Planul cuprinde ipoteze și prognoze pe termen lung, dar care ar putea deveni pe termen mediu“, a mai spus Anca Brânzărea. Aceasta a mai menționat că în Plan sunt prinse și autostrăzile Craiova – Pitești și Craiova – Calafat și că, indiferent dacă aceste proiecte se vor concretiza sau nu, „orașul Craiova trebuie să fie pregătit să le primească“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS