Utilajele de deszăpezire vor intra pe Transalpina de săptămâna viitoare. Şefii Secției de Drumuri Naționale Târgu Jiu împreună cu prefectul Gheorghe Paraschivu au inspectat ieri o parte din traseu. După primele analize, săptămâna viitoare frezele de la Drumuri Naționale vor intra să curețe Transalpina, fiind șanse foarte mari ca de Paște să se poată circula. Potrivit reprezentanţilor Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naționale, pe anumite porţiuni de pe Transalpina stratul de zăpadă măsoară şi doi metri, iar intervenţiile sunt dificile în prezent.
Ion Tudor, şeful Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale, a declarat că o comisie din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova va reveni în această săptămână pe Transalpina pentru a decide ce măsuri trebuie luate pentru deschiderea şoselei înainte de Paşte: „Prefectul Gheorghe Paraschivu a văzut la faţa locului care sunt condiţiile. La intrarea pe Transalpina, zăpada a început să se topească şi este vizibil carosabilul. Mai vine zăpadă de pe versanţi şi ajunge pe drum. Vom reveni joi (astăzi – n.r.) pe Transalpina pentru a inspecta pe o porţiune mai mare şoseaua. E zăpadă şi de doi metri, dar lucrurile se prezintă bine şi de săptămâna viitoare sigur vom putea să introducem utilajele de deszăpezire. Alături de noi a fost şi domnul Pănescu de la Asociaţia concesionarilor şi ne-a sfătuit să deschidem puţin mai devreme de 1 mai Transalpina. Încercăm să facem acest lucru, dar să ne permită şi vremea şi să fie întrunite condiţiile. Domnul prefect Paraschivu a spus că deschidem Transalpina când sunt condiţii sigure de trafic“, a declarat Ion Tudor, șeful Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale.
Nu sunt probleme cu parapeţii
Şeful Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale a mai spus că momentan şoseaua se prezintă bine, dar că se va interveni acolo unde va fi nevoie să fie reparat carosabilul afectat de zăpezi şi gheaţă: „Deocamdată drumul arată bine. O să vedem cum se prezintă când nu va mai fi deloc zăpadă. Vom instala semnele rutiere. Am observat că s-au păstrat bine marcajele de pe drum executate anul trecut. Vom continua şi în acest an montarea de parapeţi în zonele unde mai este nevoie. Ţin să amintesc încă o dată faptul că parapeţii montaţi de noi pe Transalpina respectă standardele, nu aşa cum a afirmat un coleg de-al nostru de la Dolj. Avem șapte ingineri specializaţi în drumuri şi şase în construcţii. Nu ne jucăm cu ceea ce facem. Avem o colaborare bună cu reprezentanţii pensiunilor. Toată lumea e interesată să fie deschisă cât mai repede Transalpina. Aşa va fi, dar în momentul în care condiţiile de siguranţă a traficului vor fi asigurate. Sper să circulăm pe Transalpina înainte de Paşte“, a menţionat Ion Tudor.