3.4 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSecretara de la Școala nr. 36, în arest la domiciliu

Secretara de la Școala nr. 36, în arest la domiciliu

Secretara Școlii nr. 36 „Gheorghe Bibescu“ din Craiova este acuzată de procurori  de comiterea mai multor infracțiuni de trafic de influență și înșelăciune (Foto: Arhiva GdS)
Secretara Școlii nr. 36 „Gheorghe Bibescu“ din Craiova este acuzată de procurori
de comiterea mai multor infracțiuni de trafic de influență și înșelăciune (Foto: Arhiva GdS)

Judecătorii craioveni au hotărât să o trimită în arest la domiciliu pe Daniela Chivu, secretara Școlii nr. 36 „Gheorghe Bibescu“ din Craiova, acuzată că a cerut între 1.000 de lei și 15.000 de euro pentru angajarea unor persoane la diverse școli sau spitale din municipiu.
Cercetările în acest dosar au fost începute în decembrie 2015, după ce un craiovean s-a plâns ofițerilor Serviciului Județean Anticorupție Dolj că secretara Daniela Chivu i-a cerut o sumă de bani pentru a-i găsi un loc de muncă, însă, în final, a rămas cu banii dați și fără serviciu. Ulterior, cercetările au fost preluate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care au reușit să identifice șapte persoane păgubite în același fel de Daniela Chivu. Anchetatorii au precizat că femeia este cercetată pentru comiterea mai multor infracțiuni de trafic de influență și înșelăciune. „În perioada decembrie 2015 – februarie 2016, au fost înregistrate denunţurile mai multor persoane prin care sesizau faptul că, în perioada 2015 – 2016, C.A., secretară la o școală generală din Craiova, a pretins şi primit sume de bani cuprinse între 1.000 de lei şi 15.000 de euro pentru a le facilita angajarea la diverse instituţii publice din Craiova“, au explicat anchetatorii. Femeia a fost reținută pe 10 februarie, iar a doua zi, după o noapte petrecută în arestul IPJ Dolj, a fost arestată preventiv printr-o hotărâre a Tribunalului Dolj.
Mandatul emis de instanță a fost prelungit pe 4 martie, iar la începutul lunii aprilie, anchetatorii au cerut din nou instanței prelungirea mandatului emis pe numele Danielei Chivu.
De această dată, judecătorii de la Tribunalul Dolj nu au mai fost de acord cu solicitarea procurorilor și au hotărât ca inculpata să fie cercetată în continuare în stare de arest la domiciliu. Instanța i-a interzis femeii să părăsească apartamentul său de pe Calea București, dar și să ia legătura cu cei 31 de martori din dosar.
Anchetatorii au contestat hotărârea Tribunalului la Curtea de Apel Craiova, instanță care le-a respins acțiunea vineri, pe 8 aprilie, așa că Daniela Chivu va rămâne în arest la domiciliu cel puțin 30 de zile.
În decembrie 2015, Daniela Chivu a mai fost trimisă în judecată într-un dosar de fals intelectual. Potrivit anchetatorilor, femeia este acuzată că ar fi falsificat foaia matricolă a unui elev al Școlii nr. 36.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS