Lucrările de modernizare a Sălii Sporturilor din Târgu Jiu nu au început încă şi sunt în întârziere cu două luni. Compania Naţională de Investiţii nu a emis încă ordinul de începere a lucrărilor, pentru că au mai fost de lămurit câteva aspecte legate de proiectul de modernizare a Sălii Sporturilor din municipiu. Firma care va executa lucrările a realizat şi proiectul de execuţie care presupune dublarea capacităţii sălii la 1.500 de locuri, montarea unor echipamente moderne de iluminat şi a unor instalaţii specifice. „La Sala Sporturilor trebuie să înceapă lucrările. Investitorul, Compania Naţională de Investiţii, trebuie să emită ordinul de începere a lucrărilor. După cum ştiţi, este un contract între Compania Naţională de Investiţii şi executant. Este vorba de proiectare şi execuţie şi a fost stabilit un termen la partea de proiectare, urmând să înceapă lucrările. Ordinul trebuie să fie dat în această perioadă pentru că au mai avut de analizat la faza de proiect anumite aspecte. S-au făcut dezafectările. Partea de construcţie urmează să înceapă. Nu este nici o problemă. Sunt proceduri tehnice. Termenul este de 12 luni de la data la care a fost încheiat contractul“, a menţionat Raul Chiriac, reprezentant al Primăriei Târgu Jiu. Valoarea lucrărilor de modernizare este de 5 milioane de euro.
Lucrări în grafic la stadion
Dacă lucrările de reabilitare şi modernizare a Sălii Sporturilor din Târgu Jiu nu au început, construcţia noului stadion municipal este abia acum în grafic. Şi la noua arenă s-a început cu mai multe luni întârziere, din cauza lipsei unor avize şi a unei hotărâri de guvern care a reglementat problema situaţiei juridice a unor imobile, acestea fiind în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului. În prezent se lucrează la finalizarea parcării subterane de 400 de locuri şi a fost terminat parterul hotelului de patru stele. Cele două obiective vor fi componente ale noului stadion. La etaj vor fi construite spaţii de alimentaţie publică. Stadionul va fi dotat cu vestiare, săli de antrenament şi alte spaţii specifice unei baze sportive moderne. Noua arenă costă 20 de milioane de euro şi va putea găzdui meciuri de Europa League. Conducerea Federaţiei Naţionale de Fotbal a anunţat de altfel că va folosi stadionul din Târgu Jiu drept gazdă pentru anumite meciuri ale echipei naţionale de fotbal. Capacitatea noului stadion va creşte la 15.000 de locuri.