3.4 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCe se întâmplă cu prețurile apartamentelor prin „Prima Casă“?

Ce se întâmplă cu prețurile apartamentelor prin „Prima Casă“?

Prețurile apartamentelor vor depinde, în perioada următoare, de evoluția programului „Prima Casă“ (FOTO: arhiva GdS)
Prețurile apartamentelor vor depinde, în perioada următoare, de evoluția programului „Prima Casă“ (FOTO: arhiva GdS)

Unele bănci au terminat plafonul de garanții acordat pe „Prima Casă“, iar dacă guvernul va aloca mai puțini bani pe acest program, cum se prefigurează, atunci instituțiile de credit vor cere clienților avansuri de 30% la alte tipuri de împrumuturi imobiliare. Prețurile au crescut de la începutul anului, dar dacă se reduc finanțările prin „Prima Casă“, atunci prețurile ar urma să scadă, anticipează specialiștii în imobiliare.

Prețurile apartamentelor din Craiova și din alte orașe ale Olteniei au crescut ușor de la începutul anului 2016, pe de o parte datorită creșterii cererii de locuințe pe piață, iar pe de altă parte, pentru că se vorbește despre o diminuare a plafoanelor de garantare pe programul „Prima Casă“. Instituția care acordă garanțiile statului la creditele prin „Prima Casă“ și la care ajung spre aprobare toate dosarele de credit din acest program susține că prețurile apartamentelor din zona Olteniei au crescut în ultima perioadă. „Se simte o creștere a prețurilor apartamentelor tranzacționate prin Prima Casă, de 5-7% la nivel național, față de aceeași perioadă a anului trecut. Valoarea imobilelor, în medie, pe regiunea Oltenia a crescut cu 5-7% față de perioada similară a anului 2015. Această creștere a prețurilor apartamentelor nu este cauzată de Legea dării în plată, ci ea vine dintr-o intensificare a cererii de apartamente pe piață, în special prin «Prima Cas㻓, a declarat Gheorghe Lăpădat, directorul Filialei Craiova a Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM).
Potrivit datelor de la Filiala Craiova a FNGCIMM, cele mai mari creșteri de prețuri din Oltenia s-au înregistrat în 2016 în județele Gorj și Olt. Sunt preferate apartamentele cu două camere, respectiv peste 51% din tranzacții, iar în anul 2016, peste 60% din solicitări au venit de la tineri cu vârsta cuprinsă între 25-35 de ani, spun reprezentanții Fondului de Garantare.

Și unele bănci confirmă scumpirea apartamentelor

Cele mai multe apartamente care s-au vândut în ultimii ani în Dolj și alte județe ale Olteniei au fost prin intermediul programului „Prima Casă“, unde dobânda este menținută la un nivel scăzut, pentru că statul garantează împrumutul prin intermediul FNGCIMM, iar avansul pe care trebuie să-l plătească cei împrumutați este de doar 5% din valoarea creditului. „Am semnalat o tendință de creștere a prețurilor locuințelor, dar este oarecum un efect secundar al legii dării în plată. Mai degrabă este un efect al faptului că există cerere pentru programul «Prima Casă» și de aceea au crescut prețurile apartamentelor cu 1.000-2.000 de euro. În orice caz, creșterea prețurilor de tranzacționare e până în 5.000 de euro. De vreo două luni s-a simțit o creștere a prețurilor apartamentelor, ca urmare a creșterii cererii pe «Prima Casă». Pur și simplu, anul acesta a fost o cerere mai mare, pentru că nu se știe ce se va întâmpla cu acest program pe viitor“, a precizat directorul unei bănci din Craiova.

Există bănci care au epuizat deja plafoanele

Plafonul alocat pentru acordarea de garanţii în cadrul programului „Prima Casă“ în anul 2016 a fost în valoare de circa 1,69 miliarde de lei. În această perioadă, băncile sunt așteptate să depună solicitările de plafon la FNGCIMM și, în funcție de solicitări, se analizează împreună cu Ministerul Finanțelor ce plafon de garanții pe „Prima Casă“ va primi fiecare bancă solicitantă. Fondul le recomandă instituțiilor de credit să informeze corect potențialii clienți cu privire la plafonul de garanții pe „Prima Casă“, pentru a nu exista interpretări eronate în piață.
„Pentru protejarea intereselor potenţialilor beneficiari ai programului, băncile sunt invitate să procedeze la o informare corectă şi obiectivă a clienţilor în privinţa prioritizării solicitărilor în raport cu resursele de care dispun și să se asigure că dosarele de credit tip „Prima Casă“ sunt aprobate în limita plafonului de care dispun. FNGCIMM evaluează permanent gradul de utilizare a plafoanelor alocate către finanțatori, estimând în baza ritmului de acordare al fiecarei bănci din primul trimestru al anului 2016 data la care finanțatorii vor finaliza plafoanele“, se arată într-un comunicat al FNGCIMM, transmis redacției zilele trecute.
Reprezentanții băncilor susțin că se discută la nivel înalt că vor fi plafoane de garantare de valori mai mici în acest an față de anii anteriori. „Noi chiar azi am primit o informare de la Centrală că la noi la bancă s-a epuizat plafonul și nu mai primim dosare pe «Prima Casă», pentru că nu se știe ce sume noi se vor aproba“, a declarat, pentru GdS, directorul unei filiale a unei bănci de top din Craiova.

Prețurile s-au stabilizat. Ce urmează?

Specialiștii de pe piața imobiliară precizau, în urmă cu două luni, că prețurile apartamentelor au crescut la nivelul ofertei în debutul anului 2016, în sensul că vânzătorii cereau mai mulți bani, ca efect al preconizatei legi a dării în plată, dar că în realitate, la tranzacțiile efective se adăuga foarte puțin la prețul de vânzare a locuinței, față de anul anterior. Cristian Clenciu, vicepreședintele Asociației Române a Agențiilor Imobiliare (ARAI), a declarat, ieri, pentru GdS: „S-au epuizat plafoanele pentru «Prima Casă» la mai multe bănci, iar guvernul nu dă semne că va mai suplimenta la fel ca anul trecut. Dacă guvernul nu va mai suplimenta plafonul pentru «Prima Casă», atunci prețurile vor scădea, pentru că băncile vor acorda credite imobiliare, cu avans foarte mare, iar mulți nu se vor mai încadra în noile condiții bancare pentru a se împrumuta. Deci cererea de apartamente va scădea și la fel vor scădea și prețurile“. Vicepreședintele ARAI a mai spus că în Craiova au fost ușoare creșteri de prețuri la tranzacționare în primele luni ale anului (de maximum 5% din preț), dar că în ultimele două săptămâni prețurile s-au stabilizat, după ce s-au sedimentat lucrurile cu Legea dării în plată, iar programul „Prima Casă“ a fost scos din respectiva lege, în sensul că legea nu se aplică și în cazul „Primei Case“.

Prețurile locuințelor depind de evoluția „Primei Case“

De asemenea, Cristian Clenciu a precizat că tranzacțiile imobiliare efectuate în ultimele două săptămâni au avut o creștere a prețului final de 2-3% față de anul trecut. Specialistul în domeniul imobiliar a mai precizat că în cazul în care se va aproba un plafon semnificativ pentru „Prima Casă“ atunci s-ar putea vorbi despre o continuare a creșterii cererii de apartamente, deci și prețurile ar putea evolua în același sens.

Băncile vor cere avans de 30%

Cele spuse de specialistul în imobiliare au fost confirmate de directorul unei bănci din Craiova, care a precizat că, în cazul diminuării plafonului pe „Prima Casă“, banca respectivă și alte instituții de credit din sistem vor oferi alte produse de creditare garantate cu ipotecă, dar vor solicita persoanelor împrumutate un avans de 30%, față de 5% cât este avansul prin programul guvernamental de garantare a creditelor pentru locuințe. „Dimensiunea plafoanelor de anul acesta va fi mai mică decât anul trecut, pentru că avem așteptări că guvernul va aloca mai puțini bani pentru «Prima Casă», așa cum s-a anunțat. Asta înseamnă că vor fi plafoane mai mici pentru bănci. Aceasta este așteptarea noastră. Vom avea nevoie de garanții ceva mai mari. Noi vom cere un avans de 30%, nu ca urmare a Legii dării în plată, ci ca urmare a creșterii riscurilor de executare pentru bancă. Aceste riscuri se împart cu clientul“, a mai spus bancherul respectiv. Actualmente, aceeași bancă cere un avans de 15% pentru împrumuturile imobiliare acordate în afara programului «Prima Cas㻓.

Valoarea medie a tranzacțiilor prin „Prima Casă“, pe județe*

Valoarea medie a finanțării la nivel național este de 38.000 de euro, potrivit filialei Craiova a FNGCIMM. Valoarea finanțării diferă de la un județ la altul:
– în Dolj – 36.316 de euro;
– în Gorj – 32.058 de euro;
– în Olt – 29.975 de euro;
– în Vâlcea – 29.585 de euro;
– în Mehedinți – 21.674 de euro.
*Date furnizate de FNGCIMM – filiala Craiova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS