Procurorii DIICOT din Craiova au cerut și obținut, miercuri, arestarea preventivă a două persoane suspectate că aduceau canabis și cocaină din Italia și le vindeau pe raza județului Dolj. Cu o zi înainte, oamenii legii au făcut șase percheziții domiciliare în municipiul Craiova și au pus sub control judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, alți trei suspecți.
Anchetatorii au precizat că „persoanele în cauză ar fi introdus în ţară, din Italia, droguri de risc și de mare risc, pe care le-ar fi vândut ulterior pe raza judeţului Dolj. În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat 32 de pliculețe cu canabis, 2 pliculețe cu cocaină, 100 de grame de substanță pulverulentă de culoare albă, telefoane mobile şi 14.000 de lei“. Cele 100 de grame de substanță albă vor fi analizate de specialiștii Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor Bucureşti, care urmează să stabilească despre ce fel de droguri este vorba.
Tot marți, ofițerii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) au reținut, la ieșire din Aeroportul Craiova, un bărbat suspectat că transporta droguri din Italia.
Oamenii legii au mai precizat că, după audieri, procurorul de caz a hotărât să pună sub control judiciar trei dintre suspecți, iar alți doi au fost reținuți și duși în arestul IPJ Dolj. Este vorba de Giuliano Camen și de Iuliana Văduva, care au fost arestați preventiv miercuri, printr-o hotărâre a Tribunalului Dolj. „Admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova. Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor Camen Giuliano Daniel şi Văduva Alina Iuliana, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 27.04.2016 până la data de 26.05.2016, inclusiv“, se arată în hotărârea instanței.
Cele cinci persoane sunt cercetate pentru comiterea infracțiunilor de introducere în țară de droguri de risc și de mare risc, trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare risc. La acțiunea de marți au participat atât ofițeri antidrog din cadrul BCCO Craiova, cât și ofițeri ai Direcţiei de Operaţiuni Speciale și luptători ai Serviciul pentru Acţiuni Speciale.
Arestați preventiv pentru trafic de droguri
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei