Lubenițele și pepenii galbeni, care au dus faima Dăbuleniului peste tot în țară, încep să piardă teren în fața altor legume. Costurile ridicate pentru întreținerea culturii și a tunelurilor care le protejează de intemperii, dar mai ales prețul mic la care se vând, îi fac pe agricultorii din acest colț al Doljului să se declare uneori învinși.
Odată ce ai ajuns în Dăbuleni, verdele câmpului este invadat de albul foliilor care acoperă tunelurile sub care cresc lubenițe sau al solarelor pline cu legume. De când se știu, oamenii locului se îndeletnicesc cu agricultura. Este lucrul pe care îl fac cu toată dăruirea, în ciuda efortului necesar și a riscurilor pe care le implică. În timp, Dăbuleniul s-a impus pe piața din România cu roșiile sale, dar mai ales cu lubenițele crescute în acel pământ nisipos. În ultima perioadă însă, profiturile scăzute îi fac pe unii agricultori să se gândească de două ori atunci când aleg să ridice tuneluri pe pământurile pe care le au.
„Cultivăm lubenițele și pepenii la tunel pentru a reuși să ieșim mai devreme pe piață, pentru a obține un preț bun. În plus, tunelele ne ajută în condițiile atmosferice tot mai diferite de la o zi la alta. Acum și ploile sunt acide, și vânturile și frigul sunt mai aspre. Foarte mulți dintre noi am învățat să altoim lubenițe ca să investim mai puțin. Până acum cumpăram lubenițele de la turci, de la greci. Ne ajungea 2,70-3 lei un fir de lubeniță, ca să nu mai spun de investiția în sistemul de picurare, în folia de întins, cea de tunele și toate cele pentru îngrijirea tunelului. Acum s-au mai redus un pic cheltuielile. Sperăm să fie mai bine decât anul trecut, când prețul de comercializare a fost extrem de mic. Lubenița s-a vândut și cu un 1 leu sau 70 de bani pe kilogram. A scăzut, chiar, până la 30 de bani“, a precizat Iuliana Tone.
Prețul derizoriu comparativ cu munca depusă face ca la Dăbuleni terenurile cultivate cu lubenițe să fie tot mai puține.
Cartofii și fasolea câștigă teren în fața roșiilor
Nu numai lubenițele au făcut ca Dăbuleniul să fie cunoscut în întreaga țară, ci și roșiile. La aceste legume, munca e multă, prețurile ajung să fie uneori foarte mici, iar bolile îi determină pe unii agricultori să nu-și mai producă singuri răsadurile, ci să cumpere unele din soiuri rezistente din străinătate, chit că sunt scumpe. „La noi, fiind vorba de un teren nisipos, avem probleme cu ceea ce se numește nematod (vierme parazit, cu corpul subțire de formă cilindrică, care trăiește în organisme vegetale sau animale – n.r.). El atacă rădăcinile plantelor“, ne-a explicat Alina Onicală. În lupta cu acest dăunător al culturilor de legume, unii agricultori au încetat să-și mai producă singuri răsadurile și au optat pentru unele mai scumpe, din afara țării. „În general, agricultura este o loterie și noi încercăm să tragem lozul câștigător. Avem tot felul de probleme. Ele sunt în sol, și mă refer la bolile pe care le au de la an la an plantele. Acum, am pus un soi de roșii care sunt rezistente la nematoze, în speranța că o să fie mai bine. Anul trecut am avut două culturi de roșii. Prima a fost foarte bună, dar pentru că nematozele apar la călduri mari, cea de-a doua cultură a fost compromisă. Din cauza aceasta acum am optat pentru acest soi mai scump“, a precizat Iuliana Tone.
Culturile de roșii sunt pretențioase, cer o îngrijire atentă, iar atunci când producția este pusă sub semnul întrebării din cauza bolilor, gândurile agricultorilor din Dăbuleni se îndreaptă spre alte culturii, ce necesită o investiție mai mică, și implicit un profit mai bun.
„Într-un alt solar am mers cu cartofi. Foarte mulțumitor a fost! Producția nu a fost mare, că sunt câțiva ari, dar e muncă puțină, investiție asemenea, iar cartofii au avut preț. I-am dat acum o săptămână, la București, la angro, cu 4,5 lei pe kilogram. La roșii e altă poveste, căci dacă nu au preț, toată munca e în zadar. Anul trecut, de exemplu, am vândut și cu 50 de bani kilogramul de roșii, aici, la angro. Totul depinde de cerința pieței“, a mai spus Iuliana Tone.
Într-o altă gospodărie, în mijlocul plantelor din solarii, se pun în balanță culturile de roșii cu cele de fasole.
„Fasolea nu e o cultură pretențioasă și nici foarte muncită. Și, în plus, la fasole nu avem competiție din exterior. Când apărem noi pe piață cu legume, încep să scadă prețurile și la cele din import. Suntem nevoiți să vindem la prețuri de nimic, deși calitatea legumelor noastre este mult mai bună. Ale noastre au gust, înainte de toate, dar omul se uită la preț“, a precizat Alina Onicală.
Dincolo de aspectele mai puțin plăcute, oamenii locului nu se gândesc să renunțe. Agricultura este îndeletnicirea lor de o viață și duc mai departe lupta, sperând că într-o zi o vor câștiga.
„Fac legumicultură de când eram copil. Am încercat mai multe lucruri: am fost plecată în străinătate, am fost și angajată, dar asta îmi place să fac oricât de greu ar fi. Nu cred că aș putea să vină un an în care eu să nu pun lubeniță, pepeni sau roșii, indiferent de riscuri. Ne împrumutăm deseori în bancă… Au fost ani în care atunci când am tras linie și am returnat datoria, nu am câștigat nici pentru zilele de muncă. Dar asta îmi place să fac și asta aș face întotdeauna. Poate că investind și progresând va fi mai bine“, este gândul pe care ni l-a împărtășit la plecare Iuliana Tone.
