4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljJurnalista GdS Ana-Maria Predilă, premiată la Ambasada SUA

Jurnalista GdS Ana-Maria Predilă, premiată la Ambasada SUA

Jurnalista GdS Ana-Maria Predilă (centru) alături de E.S. Hans Klemm, ambasadorul SUA, și Cătălina Constantin, președinta Asociaţiei pentru Sprijinirea Pacienţilor cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă, în momentul înmânării premiului (Foto: Traian Constantin )
Jurnalista GdS Ana-Maria Predilă (centru) alături de E.S. Hans Klemm, ambasadorul SUA, și Cătălina Constantin, președinta Asociaţiei pentru Sprijinirea Pacienţilor cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă, în momentul înmânării premiului (Foto: Traian Constantin )

Jurnalista GdS Ana-Maria Predilă a fost premiată la Ambasada Statelor Unite ale Americii în România, în cadrul concursului „Privește-mă prin ochii mei“. Articolul scris de jurnalista GdS, în care au fost prezentate riscurile tuberculozei în țara noastră și problemele de care se lovesc pacienții, a primit diplomă de excelență. Tuberculoza este una dintre bolile infecțioase care afectează peste 27.000 de români. România este ţara cu cea mai crescută incidenţă globală a tuberculozei din UE, iar în Oltenia sunt cele mai multe cazuri, aspecte prezentate în articolul premiat.

Tuberculoza este o problemă de sănătate publică în lume, dar mai ales în România. Scopul competiţiei organizate de Asociaţia pentru Sprijinirea Pacienţilor cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă (ASPTMR) a fost de a aduce în atenţia opiniei publice aspecte legate de existenţa acestei maladii, pericolul pe care îl reprezintă, modul în care trăiesc pacienţii, dar şi de a determina autorităţile să ia măsuri pentru combaterea bolii care, netratate, poate duce la pierderea capacităţii de muncă, invaliditate şi deces. Jurnaliști din toată țara au putut să realizeze un material audio-video sau scris pe această temă. Câştigătorii au fost selecţ­ionaţ­i de o comisie de jurizare formată din reprezentanţ­i ai ASPTMR şi TB Europe Coalition (Coaliţia Europeană de Luptă Împotriva Tuberculozei), comisia fiind condusă de Jonathan Stillo, antropolog medical american cu o lungă istorie în combaterea tuberculozei atât în România, cât şi pe plan internaţional. Jonathan Stillo studiază, încă din 2006, tuberculoza în România. „Ca un american care iubește România și o consideră ca pe a doua casă sunt onorat să iau parte la festivitatea de premiere. În ciuda faptului că este o problemă majoră de sănătate publică, cei mai mulți români știu foarte puțin despre tuberculoză. Rolul jurnaliștilor este de a informa publicul, de a explica problema și de a motiva populația să îmbunătățească situația. TBC este o boală complexă. Jurnaliștii joacă un rol important în educarea societății cu privire la această afecțiune. Este nevoie de implicarea jurnaliștilor pentru a reduce stigmatizarea asociată cu această boală, precum și pentru a încuraja factorii de decizie să ia măsuri care vizează reducerea incidenței acestei boli“, a spus Jonathan Stillo.

„Sănătatea este o provocare majoră pentru România“

Premiul pentru reportajul realizat de Ana-Maria Predilă în care au fost prezentate problemele legate de accesul la tratament al pacienților a fost înmânat de E.S. Hans Klemm, ambasadorul SUA.
„Deşi poate fi prevenită şi vindecată, tuberculoza rămâne una dintre principalele boli infecţioase care cauzează încă mii de îmbolnăviri şi decese anual. Nouă milioane de persoane se îmbolnăvesc în fiecare an de tuberculoză. Patru milioane de persoane nu au acces la diagnosticare şi tratament adecvate. Drept urmare, tuberculoza ucide circa două milioane de persoane în întreaga lume, cele mai multe din ţările în curs de dezvoltare. Ambasada SUA la Bucureşti a oferit şi asistenţă directă României în lupta sa împotriva tuberculozei, prin intermediul Biroului pentru cooperare în domeniul apărării. România are aproximativ un sfert din numărul total de cazuri de tuberculoză din Uniunea Europeană şi din regiunea economică europeană şi o treime din numărul total de cazuri de tuberculoză rezistentă la tratament, deşi populaţia sa reprezintă doar 4% din numărul total de locuitori din aceste zone. În consecinţă, România se confruntă cu provocarea asigurării de fonduri pentru aplicarea deplină a strategiei sale naţionale. Guvernul României şi Ministerul Sănătăţii ar trebui să acorde prioritate asigurării de fonduri pentru finanţarea programului de luptă împotriva tuberculozei, în vederea eradicării acestei boli în România“, a declarat E.S. Hans Klemm, ambasadorul SUA.

În Oltenia sunt cei mai mulţi bolnavi de tuberculoză din țară

Ana-Maria Predilă a prezentat, pe parcursul mai multor articole publicate în GdS, problemele pacienților cu TBC din România și speră ca articolul premiat să contribuie la îmbunătățirea calității vieții acestor bolnavi. „În Oltenia sunt cei mai mulţi bolnavi de tuberculoză (TBC) din țară. Numai în 2015, în Dolj, au fost înregistrați 738 de pacienți. Aceștia trăiesc adevărate drame, se simt izolați, abandonați. De cele mai multe ori renunță la tratament pentru că reacțiile adverse sunt greu de suportat, iar rezultatele apar cel mai devreme după șase luni, cel mai târziu după doi ani. Acești bolnavi au nevoie de asigurarea tratamentului care este costisitor, dar și de susținere psihologică. Sunt oameni care stau luni de zile internați în sanatorii și care își lasă copiii acasă în grija rudelor. Statul trebuie să le ofere șansa la viață și să le faciliteze accesul la cele mai noi terapii, așa cum se întâmplă în alte state europene“, a spus Ana-Maria Predilă, care în urmă cu două luni a câștigat concursul pentru cel mai bun reportaj pe tema „Centrele de expertiză în bolile rare“, organizat de Alianța Națională pentru Boli Rare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS