-1.1 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljÎși bat joc de sentimentele copiilor

Își bat joc de sentimentele copiilor

Contractul cu RGB ZOOM Photography este mincinos
Contractul cu RGB ZOOM Photography este mincinos

Numărul persoanelor care susțin că au fost înșelate de RGB ZOOM Photography, firma care le vindea iluzii mămicilor că le face micuții vedete, este mult mai mare. Păgubit se consideră și proprietarul locației din strada Traian Demetrescu nr. 11, care spune că cei de la agenția de fotomodele au fugit într-o noapte, fără să-i plătească întreaga chirie.

După apariția în Gazeta de Sud a unui articol prin care relatam că mai multe craiovence susțin că au fost înșelate prin metoda „agenției de fotomodele“, ne-au mai contactat și alți părinți, care afirmă că sunt în aceeași situație, inclusiv proprietarul spațiului din strada Traian Demetrescu nr. 11, care spune că nu i s-a plătit parte din chirie.
Părinții unei fetițe de patru ani susțin că și ei au fost contactați în Electroputere Mall de reprezentanții firmei RGB ZOOM Photography. Chiar dacă la început au fost reticenți, s-au lăsat luați de val, la insistențele celor care reprezentau firma în cauză, și au fost de acord să-și lase datele de contact la standul amenajat în mall. „Eu mi-am pus un semn de întrebare, dar soția mea a fost convinsă că nu este o escrocherie, fiindcă eram într-un mall, unde sunt camere, unde credea ea că este siguranță. Ulterior am fost chemați la sediul firmei, pe strada Traian Demetrescu nr. 11, pentru ședințe foto, pentru un video de prezentare, ca să vadă dacă fetița este fotogenică. Numai că în secunda următoare ne-au vârât sub nas contractul și ne-au cerut să plătim. Am zis că facem ceva bun pentru copilul nostru și am dat parte din sumă. La «Obligații părți contractante», ei au trei-patru, iar noi, ca beneficiari, o jumătate de pagină. Finalul acestei întâmplări este la fel ca și la ceilalți părinți. Am vorbit cu un avocat și am depus plângere la Parchet“, a spus un bărbat, care a dorit să-și păstreze anonimatul.
Și alți părinți s-au adresat unui avocat, pe care l-au delegat să acționeze în instanță firma RGB ZOOM Photography. Aceștia spun că au încercat să depună sesizări la poliție și la OJPC. „Noi suntem patru persoane care am angajat un avocat, acesta se ocupă de tot. Am înțeles că poliția nu are ce să le facă, iar cei de la OJPC au zis că nu este de competența lor. Nu știm ce se va rezolva, ideea este că nu mai dăm de ei (de reprezentanții RGB ZOOM Photography – n.r.). Au avut un plan foarte bine pus la punct. Păcat că își bat joc de sentimentele copiilor. Eu am plătit 450 de lei. Am primit și un bon fiscal. Am încheiat contract, iar copilul a fost filmat și fotografiat. Ne-au promis că cel mic va avea un impresar, va primi lecții de bune maniere. Urma să fim chemați la o prezentare de 1 Iunie. Am încercat să sun, dar nimic. Ulterior am dat de celelalte mămici pe pagina de facebook «Uniți împotriva țeparilor», a declarat Anne Maria Tănase, o altă mamă păcălită de RGB ZOOM Photography.

Proprietarul locației, în aceeași barcă cu păgubiții

În aceeași situație cu cea a părinților păgubiți se găsește și proprietarul spațiului din strada Traian Demetrescu nr. 11. Aceasta susține că RGB ZOOM Photography a închiriat spațiul respectiv pe 11.04.2016, dar s-a instalat abia la începutul lunii mai, iar în noaptea de 16-17 mai 2016 au părăsit spațiul fără să respecte clauzele contractuale. „În data de 9.04 a.c. am anunțat că închiriez spațiul din Traian Demetrescu. Au venit cei de la această firmă, am făcut contractul pe data de 11.04.2016 și l-am definitivat și semnat pe 20.04.2016, iar banii, 700 de euro făra TVA, au fost virați pe 14.04.2016 din contul unui anume Vasile Florin Vaideș. Am văzut că nu au acte în regulă, am observat că firma era înființată în martie, plus că aveau un alt domeniu de activitate: organizare de expoziții, târguri și congrese. La mine a venit un anume Adrian Stelian Pometcu, iar reprezentantul este Ovidiu Rusu. I-am solicitat împuternicire notarială de la acesta din urmă. În cele din urmă a adus o împuternicire. Până pe 20.04. a.c. nu au mai apărut, la această dată au venit și au cerut să le înmânez cheia. După care au apărut abia pe 5.05. 2015, când au adus niște tablouri, panouri, au încropit un fel de studiou foto. Pe data de 13 mai i-am sunat pentru chirie și mi-au spus că este vineri și că au făcut viramentul, dar făcând viramentul din altă bancă vor intra în contul meu a doua zi, ceea ce nu s-a întâmplat. Am început să-i iau la întrebări chiar în dimineața zilei de 16 mai și noaptea au fugit. Ulterior, i-a sunat avocatul și au spus că nu au ce să discute, că putem să-i dăm în judecată. Pe 17 mai au început să vină persoanele păgubite. Eu am mers cu unul dintre părinți la poliție să depunem plângere și nu ne-au primit nici o plângere. Mie au să-mi plătească în jur de 5.000 de lei cei de la RGB ZOOM Photography“, a declarat proprietarul imobilului din strada Traian Demetrescu nr. 11.
Întrebați despre acest caz, reprezentanții IPJ Dolj au declarat: „Până la acest moment nu s-a înregistrat nici o sesizare, nici la secțiile de poliție, nici la Poliția municipiului Craiova, cu privire la această firmă, RGB ZOOM Photography“, a declarat Amelia Barbu, purtător de cuvânt IPJ Dolj.
Contactat telefonic, unul dintre reprezentanții firmei RGB ZOOM Photography nici nu a vrut să audă de acuzațiile aduse de către părinții care se consideră înșelați, și a replicat tăios. „O să primiți o notificare de la avocatul meu, că mi-ați folosit numele. Mă consider o persoană importantă. Aveți bunele maniere sau vă închid telefonul ?“, a afirmat Adrian Ionescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS