5.1 C
Craiova
vineri, 15 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljStudii clinice făcute ilegal pe pacienți cu afecțiuni psihice

Studii clinice făcute ilegal pe pacienți cu afecțiuni psihice

Oamenii legii au ridicat documente și de la Clinica de Psihiatrie a Spitalului  „Dr. Stefan Odobleja“ Craiova (Foto: Arhiva GdS)
Oamenii legii au ridicat documente și de la Clinica de Psihiatrie a Spitalului
„Dr. Stefan Odobleja“ Craiova (Foto: Arhiva GdS)

Procurorii Parchetului General au anunțat ieri că efectuează cercetări într-un amplu dosar privind fapte de corupție comise de medici psihiatri din mai multe spitale din țară. Tot ieri, anchetatorii au făcut 31 de percheziții la cabinete medicale și spitale din 16 județe, la Craiova fiind vizate Spitalul Militar și cel de Neuropsihiatrie. Medicii sunt acuzați că au inclus pacienți în studii clinice fără acordul lor și că au falsificat documentele medicale pentru ca studiile să iasă bine. Care a fost motivul? Banii, susțin achetatori!

Ancheta în acest amplu dosar de corupție din sistemul medical a început în baza unor sesizări transmise Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de către ofițerii Serviciului Român de Informaţii, iar ieri, procurorul de caz a dispus efectuarea mai multor percheziții la cabinete medicale și spitale din 16 județe, printre care și județul Dolj. Cercetările vizează comiterea unor infracțiuni de luare de mită, dare de mită, abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Oamenii legii spun că, în baza cercetărilor făcute până în prezent, s-a stabilit că „mai mulţi angajaţi din sistemul sanitar desfăşoară activităţi nelegale constând în derularea unor studii clinice cu încălcarea prevederilor legale în materie, fapte cu potenţial generator de riscuri în ceea ce priveşte autorizarea intrării pe piaţă a unor medicamente ce afectează negativ starea de sănătate a populaţiei“. Este vorba de medicamente folosite pentru tratarea unor afecțiuni mentale. Pentru a înțelege mai bine cum au fost comise infracțiunile, anchetatorii au dat drept exemplu un medic psihiatru, angajat al unui spital din Arad.

Studii clinice „fără consimțământul informat al subiecților“

Potrivit procurorilor, medicul arădean „opera“ în două moduri pentru a obține bani. În primul rând, cerea și primea bani de la persoane interesate să figureze cu internări în cadrul Secţiei de Psihiatrie, în vederea întocmirii dosarelor de pensionare pe caz de boală. Cele mai multe dintre aceste persoane nu rămâneau internate în spital și nici nu urmau tratamentul prescris.
Mai mult decât atât, medicul psihiatru condiționa internările fictive de participarea pacienților la studiile clinice pe care le conducea. „Obiectivul acestui demers era obţinerea, pentru sine, de sume suplimentare de bani, întrucât retribuția medicului pentru derularea acestor studii se cuantifica în funcție de numărul de pacienți înrolați“, susțin anchetatorii.
Cercetările făcute până acum au mai arătat că medicul în cauză a implicat în această „operațiune“ mai mulți rezidenți ai Secției de Psihiatrie. „Îi determina și îi constrângea pe aceștia să săvâr­șească astfel de ilegalități“, spun reprezentanții Parchetului General.
De asemenea, ancheta a scos la iveală faptul că pacienții nici măcar nu aveau habar că fac obiectul unor studii clinice, iar unora chiar li se ignorau simptomele reale pentru a fi incluși în studii.
„Studiile clinice erau efectuate fără consimțământul informat al subiecților, fiind consemnate în documentele întocmite aspecte necorespunzătoare adevărului referitoare la diagnostic, starea de sănătate a pacienților, tratamentul urmat și efectele acestuia. Pentru a asigura numărul de pacienți prevăzut în protocoale, medicul psihiatru includea în studii și pacienți care nu suferă de afecțiunea pentru care era testat medicamentul experimental. La indicațiile acestuia, medicii rezidenți și asistentele medicale consemnau în foile de observaţie simptomele necesare includerii în studiu, omițând total sau parțial consemnarea simptomelor reale“, au mai explicat procurorii Parchetului General. De asemenea, pacienților care nu răspundeau la medicamentul testat pentru a fi menținuți în studiu li se administrau medicamente conţinând substanțe neadmise în protocolul de studiu. Ca să ascundă acest lucru, probele biologice atribuite pacienților erau recoltate de la… cadrele medicale ale secției.

Medici care pun banii înaintea pacienților

Mai departe, ancheta a arătat că pe parcursul derulării studiilor, medicul psihiatru consemna date false în foile de observații și în celelalte documente medicale. Pe de o parte, în documente se consemna administrarea medicamentelor experimentale chiar și atunci când pacientul nu le primea. În acest caz, medicamentele erau scoase din ambalaje și aruncate ori depozitate în fișetele din incinta secției.
Pe de altă parte, în documente se menționa efectuarea de teste ce confirmau eficacitatea tratamentului experimental, chiar și în situația… „deteriorării grave a stării de sănătate a subiecților ca urmare a administrării medicamentației din studiu“, după cum au mai explicat anchetatorii. În astfel de situații, rezultatele testelor erau consemnate fictiv, iar probele biologice fie erau prelevate de la pacienți anterior începerii studiului și depozitate în aparate frigorifice, fie erau recoltate de la cadrele medicale ale Secției de Psihiatrie.
În final, la externare, pacienților înrolați în studiu li se întocmeau două seturi de documente: unele reale, care consemnau includerea în studiu, și altele contrafăcute, care se înmânau pacientului și care prevedeau administrarea unui tratament clasic. „Prin modalitățile descrise se urmărea includerea în studii a unui număr cât mai mare de pacienți și efectuarea chiar fictivă a cât mai multor vizite, scopul final fiind acela de a încasa sume mai mari din partea sponsorilor“, au încheiat procurorii Parchetului General.

Ancheta vizează și medici din Craiova

Procurorii Parchetului General nu au făcut publice numele suspecților din acest dosar și au explicat că, pe măsura derulării cercetărilor, vor informa opinia publică.
Potrivit unor surse judiciare, oamenii legii au descins, ieri, și la două unități medicale din municipiul Craiova. Este vorba de Spitalul Clinic de Urgență Militar „Dr. Ștefan Odobleja“ și de Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie. Suspecți în acest dosar ar fi trei medici psihiatri craioveni, doi din cadrul Spitalului de Neuropsihiatrie și unul de la Spitalul Militar.
Colonel dr. Vlădaia Iovan, comandantul Spitalului Militar de Urgență „Dr. Ștefan Odobleja“ Craiova, a precizat pentru Gazeta de Sud că, într-adevăr, în cursul zilei de ieri, oamenii legii au ridicat mai multe documente privind o serie de studii clinice de psihiatrie conduse de un angajat al unității medicale. „Este vorba de un angajat al Spitalului Militar de Urgență „Dr. Ștefan Odobleja“ care este implicat în studii clinice de psihiatrie. Au cerut documentele privind aceste studii clinice, dar mai multe amănunte nu avem. Nu am înțeles exact despre ce este vorba“, a precizat col. Vlădaia Iovan. În schimb, conducerea Spitalului de Neuropsihiatrie Craiova nu a putut fi contactată. De la secretariatul unității medicale s-a comunicat în mai multe rânduri că atât managerul, dr. Popa Luiza Mirela, cât și directorul medical și cel financiar sunt într-o ședință.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS